ICCJ. Decizia nr. 4297/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4297/2005

Dosar nr. 1735/2005

Şedinţa de la 27 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15 septembrie 2003, reclamanta B.C.R., sucursala sector 4, a chemat în judecată pe pârâţii A.G. şi A.N., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligaţi să plătească reclamantei suma de 326.535.000 lei, reprezentând credit şi dobânzi restante, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin contractul de credit SC G.T.I. SRL, a beneficiat de un credit în valoare de 330.000.000 lei, care a fost garantat de către pârâţi cu imobilul proprietatea lor, teren în suprafaţă de 3.958 mp, situat în intravilanul comunei Gruiu cum reiese din contractul de garanţie imobiliară autentificat de B.N.P. M.F. şi că pentru nerambursarea la scadenţă a creditului acordat şi a dobânzilor aferente de către societate se impune obligarea pârâţilor garanţi ipotecari la plata debitului de 326.535.000 lei.

În drept se invocă dispoziţiile art. 82 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2825 din 20 mai 2004 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta B.C.R., sucursala sector 4 Bucureşti, împotriva pârâţilor A.G. şi A.N., domiciliaţi în Bucureşti, în prezent, deţinuţi la penitenciar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, calificat apel, reclamanta creditoare B.C.R., sucursala sector 4, considerând-o netemeinică şi nelegală.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 326.535.000 lei, reprezentând valoarea imobilului cu care au garantat un credit, conform contractului.

Prin respingerea acţiunii Judecătoria sector 4 interzice creditorului dreptul de a-şi recupera creanţa pe calea executării silite, prin interpretarea greşită a Legii nr. 58/1998.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 224 din 23 martie 2005, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă creditoare B.C.R., sucursala sector 4, împotriva sentinţei civile nr. 2825 din 20 mai 2004 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi-garanţi ipotecari A.G. şi A.N.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul că, în speţă, calea de urmat pentru realizarea creanţei reclamantei creditoare este punerea în executare a contractului de garanţie imobiliară după investirea acestuia cu formulă executorie în vederea recuperării debitului său, însă nu are nici un temei legal sau contractual pentru promovarea unei acţiuni în pretenţii împotriva garanţilor ipotecari, ca fiind inadmisibilă, întrucât, în caz contrar, acesteia i s-ar crea două titluri executorii pentru aceiaşi creanţă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta B.C.R. SA, sucursala sector 4 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterarea motivelor de apel sub forma criticilor în recurs a hotărârii primei instanţe, respectiv a Judecătoriei sector 4.

În consecinţă, în temeiul art. 299 C. proc. civ., solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi desfiinţarea deciziei atacate.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 299 C. proc. civ. deciziile pronunţate în apel pot fi atacate cu recurs pentru cel puţin unul din motivele de casare sau modificare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Aşadar, pe calea recursului se poate examina legalitatea hotărârii atacate, în limita motivelor prevăzute de lege.

Ori, recurenta reclamantă nu a invocat nici un motiv privind Decizia pronunţată în apel, susţinerile sale referitoare numai la hotărârea instanţei de fond şi la modalitatea de executare la care se va recurge de către creditor, neîncadrându-se în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Aşa fiind, Curtea, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.C.R. SA, sucursala sector 4.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea B.C.R., sucursala sector 4 Bucureşti, împotriva deciziei nr. 224 din 23 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4297/2005. Comercial