ICCJ. Decizia nr. 4348/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 883 din 4 iunie 2004 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea R.N.P. D.S.N., prin care solicitase obligarea SC B. SRL Piatra Neamț, la plata sumei de 1.591.768.670 lei, penalități la facturile achitate cu întârziere, reținând caz de forță majoră.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 239 din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
în esență, instanța de apel a reținut că deși contractele sunt obligatorii între părți, una dintre excepțiile de la acest principiu este suspendarea efectelor contractului pentru caz de forță majoră sau caz fortuit, situație în care s-a aflat și pârâta, care nu datorează daune - interese în conformitate cu dispozițiile art. 1083 C. civ.
De altfel părțile au stipulat în art. 30 din contract că în caz de forță majoră, caz în speță constatat de primăria în raza căreia se situează ocolul silvic care gestionează fondul forestier, pârâta este exonerată de plata penalităților de întârziere, neexistând un text legal care să reglementeze procedura standard de constatare a forței majore, iar clauza contractuală este lacunară pe acest aspect, așa încât urmează a fi interpretată în favoarea celui ce se obligă.
Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta critică decizia din apel dată cu încălcarea celor convenite de părți în art. 30 din contract potrivit cărora "partea care invocă forța majoră este obligată să comunice în 48 ore celeilalte părți apariția forței majore, iar în termen de 5 zile să prezinte documente doveditoare. Totodată este obligată să anunțe încetarea forței majore în termen".
Intimata pârâtă nu a respectat cele stipulate în art. 30 din contract depunând la dosar procese - verbale de calamitate vizate de primărie și stația meteorologică din zonă, fără numere de înregistrare și fără dovada că ele ar fi fost aduse la cunoștința ocolului silvic, încălcând astfel legea părților care o reprezintă contractul în temeiul dispozițiilor art. 969 C. civ.
în concluzie, recurenta apreciază că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală solicitând admiterea apelului și în consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, forța majoră invocată fiind constatată conform clauzelor contractuale și practicilor existente în raporturile cu recurenta.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat că pârâta este exonerată de plata penalităților de întârziere aferente facturilor ce formează obiectul litigiului, penalități ce însumează 1.591.768.670 lei conform calculului de la dosar fond, întrucât ploile abundente căzute în iunie 2001 au împiedicat-o să exploateze materialul lemnos, eveniment dovedit cu procesele-verbale de calamitate depuse în dosar, vizate de primărie și stația meteorologica din zonă.
Este adevărat că părțile au stipulat în art. 30 din contract exonerarea de răspundere într-o atare situație, dar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, partea care o invocă trebuie să comunice celeilalte părți apariția forței majore în 48 de ore, iar în 5 zile să prezinte documentele doveditoare.
în speță, intimata pârâtă nu a făcut dovada că a respectat cele convenite în contract și că procesele - verbale depuse la dosar (dosar fond) ar fi fost aduse la cunoștința recurentei.
Mai mult, respectivele procese - verbale de calamitate nu au nici un număr de înregistrare și nu poartă viza ocolului silvic, motiv pentru care nu-i sunt opozabile reclamantei.
Instanța de apel apreciază în mod eronat că legea nu reglementează o procedură standard de constatare a forței majore, deoarece, potrivit art. 969 C. civ. contractul constituie legea părților, iar părțile au convenit în art. 30 alin. (1) ce anume constituie caz de forță majoră, iar în alin. (2) din același text procedura pe care trebuie s-o parcurgă cel de invocă forța majoră.
în consecință curtea apreciază ca întemeiate criticile recurentei motiv pentru care va admite recursul pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica decizia din apel în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., în sensul că va admite apelul aceleași părți declarat împotriva sentinței de fond pe care o va schimba în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere solicitate și dovedite cu actele depuse la fond.
în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale, suma reprezentând taxele de timbru avansate de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4347/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4357/2005. Comercial → |
|---|
