ICCJ. Decizia nr. 4342/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4342/2005
Dosar nr. 9224/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 28 mai 2002, reclamanta SC C.A. SA Arad, cere obligarea pârâtei SC A. SA Arad la plata unei chirii lunare de 1.246 euro plătibili în lei la cursul zilei din data plăţii, începând cu 1 aprilie 2003 şi în continuare, pentru suprafaţa de 178 mp. din spaţiul situat la demisolul hotelului A. din Arad, folosit de către pârâtă ca punct termic şi în caz de opunere, evacuarea pârâtei cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea de acţiune din 2 iulie 2003, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2.492 euro, plătibili în lei la cursul zilei din data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa de 178 mp. din spaţiul pe care aceasta îl ocupă pentru lunile aprilie şi mai 2003, iar în continuare câte 1.246 euro lunar pentru acelaşi spaţiu, iar în subsidiar evacuarea pârâtei din imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 3079 din 22 octombrie 2003, Tribunalul Arad, secţia comercială şi contencios administrativ, respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamantă, reţinând că deşi reclamanta este proprietara imobilului, punctul termic nu este sa deoarece, potrivit prevederilor art. 3 din OG nr. 73/2002, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă autorizat, punctul termic face parte din sistemul energetic de interes local care aparţine proprietăţii publice a unităţilor administrativ teritoriale, iar în contractul încheiat între părţi la 6 iunie 1996 pe durata existenţei instalaţiei punctului termic pentru utilizarea spaţiului aferent acestuia de la subsolul hotelului A. Arad, nu a fost stabilit preţul locaţiunii, valoarea chiriei urmând a se acoperi din contravaloarea lucrărilor la care s-a obligat utilizatorul prin respectivul contract.
Prin Decizia civilă nr. 142 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond, schimbă în tot sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea precizată formulată de reclamantă şi obligă pe pârâtă să plătească despăgubiri pentru folosinţa spaţiului în litigiu în sumă de 16.196 euro plătibili în lei, la cursul zilei din data plăţii, pentru perioada aprilie 2003 – aprilie 2004 şi, în continuare câte 1.246 euro lunar, iar în caz de opunere, dispune evacuarea pârâtei din spaţiul în suprafaţă de 178 mp. situat la demisolul hotelului A. Arad, cu cheltuieli de judecată în ambele instanţe în sarcina pârâtei în sumă totală de 82.693.755 lei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din extrasul de carte funciară existent la dosar reiese că reclamanta apelantă este proprietara hotelului A. Arad, inclusiv a spaţiului în suprafaţă de 178 mp. utilizat de pârâtă ca punct termic şi situat la demisolul menţionatei clădiri şi că prevederile art. 3 din OG nr. 73/2002 invocate de instanţa de fond nu sunt incidente, deoarece acestea se referă la instalaţiile ca atare ale punctului termic şi nu la spaţiul unde se găseşte acesta amplasat, precum şi că, din probele administrate în cauză, a rezultat fără echivoc, că în fapt pârâta intimată foloseşte spaţiul în litigiu fără a plăti vreo chirie, reţinere pentru care instanţa de apel a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor solicitate de apelantă pentru folosinţa spaţiului în cauză de către pârâta intimată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta a declarat recurs prin care cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate în sensul menţinerii ca valabilă şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
În susţinerea recursului său, pârâta recurentă arată, că motivarea deciziei atacate este contradictorie, întrucât instanţa de apel reţine că, faptul că spaţiul în suprafaţă de 178 mp. în care se găseşte punctul termic al pârâtei intimate este proprietatea reclamantei apelante rezultă şi din contractul de servicii din 6 iunie 1996, pentru ca ulterior să arate că respectivul contract ar fi fost încheiat de antecesoarea SC A. SA, contradicţie care, arată recurenta, conduce la realitate că între reclamanta apelantă şi recurentă există contract valabil, Decizia Curţii de Apel, reprezentând o intervenţie nelegală asupra unor relaţii contractuale.
Recurenta critică soluţia instanţei de apel şi pentru că a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 31/1990 şi a Legii nr. 26/1990 atunci când a apreciat că prin privatizarea SC A. SA prin cumpărarea acţiunilor de către SC C.A. SA, ar fi încetat existenţa ca persoană juridică a societăţii privatizate.
Mai arată recurenta că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi a prevederilor OG nr. 73/2002, care stabilesc cu claritate statutul juridic al punctelor termice care aparţin domeniului public local, recurenta fiind doar concesionar al acestor bunuri.
În susţinerea recursului său recurenta SC R. SA Arad, devenită prin absorbire SC C.A. SA, mai învederează că nu au fost respectate prevederile legale imperative legate de timbrarea apelului, reclamanta apelantă achitând taxa aferentă la Trezoreria Arad şi nu la Trezoreria Timişoara cum ar fi trebuit, instanţa de apel considerând apelul timbrat, cu încălcarea, apreciază recurenta, a prevederilor OG nr. 36/2002.
Recurenta cere şi suspendarea executării deciziei atacate până la soluţionarea recursului, cerere la care renunţă la termenul din 18 noiembrie 2004, aşa cum s-a consemnat la încheierea de şedinţă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta intimată, devenită SC C.V. SA prin fuziunea prin contopire a trei societăţi comerciale între care şi SC C.A. SA, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca legală şi temeinică.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului Curtea reţine că nici una dintre criticile formulate de recurentă nu poate fi reţinută, Decizia recurată fiind temeinică, dată cu examinarea tuturor probelor administrate, instanţa de apel dând o corectă interpretare actului juridic dedus judecăţii şi neschimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi făcând o corectă aplicare a legii, astfel că, în consecinţă, recursul nu este fondat.
Referitor la timbrarea apelului în cont greşit se reţine că această excepţie nu a fost formulată cu prilejul judecării apelului, aşa cum rezultă din încheierea din şedinţa din 4 februarie 2004 (dosar de apel) potrivit căreia instanţa constată legal timbrat apelul, fără a se fi consemnat ridicarea de către intimata pârâtă a vreunei excepţii în acest sens. Mai mult, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru a persoanelor juridice plătesc taxele judiciare de timbru în numerar sau prin virament, în contul bugetului de stat, la unitatea trezoreriei statului în raza căreia îşi are sediul fiscal, astfel că motivul de recurs invocat urmează a fi respins ca nefondat.
Referitor la critica vizând greşita aplicare a legii respectiv a prevederilor OG nr. 73/2002, Curtea constată că acestea, respectiv art. 3 pct. 3 lit. c), definesc punctele termice ca fiind capacităţi energetice de interes local, respectiv instalaţii energetice, accepţiune pe care o reţine corect instanţa de apel, astfel că nu se poate constata o greşită aplicare a legii de către menţionata instanţă, critica urmând a fi respinsă.
Faptul că în art. 3 alin. (3) din OG nr. 73/2002 se precizează că „sistemele energetice de interes local fac parte din infrastructura tehnico – edilitară a localităţilor şi aparţin proprietăţii publice a unităţilor administrativ teritoriale", nu înseamnă că, aşa cum corect reţine instanţa de apel, spaţiul în care funcţionează instalaţia tehnologică şi echipamentele punctului termic, respectiv capacitatea energetică în cauză iese din proprietatea privată a titularului, în speţă reclamanta intimată, şi nici în proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale. Aşa cum întemeiat a reţinut instanţa de apel spaţiul în care funcţionează punctul termic, spaţiu în suprafaţă de 178 mp. aflat la subsolul hotelului A. este proprietatea intimatei reclamante, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară aflat la dosar (dosar fond).
Şi critica instanţei de apel pentru motive contradictorii pe care s-ar sprijini Decizia pronunţată nu este întemeiată.
Este corectă susţinerea recurentei pârâte relativă la faptul că prin schimbarea acţionariatului unei societăţi pe acţiuni prin orice mijloc permis de lege nu este afectată existenţa respectivei societăţi ca persoană juridică, aceasta rămânând în continuare titulara patrimoniului său, deţinând bunurile cu titlul juridic cu care i-au fost aportate sau cu care le-a dobândit.
Considerentele eronate în acest sens din Decizia instanţei de apel nu sunt însă de natură a afecta temeinicia soluţiei date, fiind nerelevant momentul în care proprietatea asupra hotelului A. a trecut din proprietatea statului în proprietatea privată a reclamantei.
Contractul de servicii din 6 iunie 1996, privind utilizarea spaţiului aferent punctului termic de la subsolul hotelului A. Arad, încheiat între SC A. SA Arad, (astăzi SC C.A. SA) şi SC R. SA (astăzi SC C. SA Arad) este în final un contract de închiriere.
În temeiul acestui contract, utilizatorul, SC R. SA, şi-a asumat o serie de obligaţii să realizeze pe cheltuiala sa proprie operaţii de întreţinere, verificare şi testare şi să participe cu contravaloarea lucrărilor de igienizare şi de reparaţie a hidroizolaţiilor proporţional cu suprafaţa utilizată, să răspundă de siguranţa funcţionării propriilor instalaţii şi de reparare a urmării oricăror avarii produse de acestea, să nu subînchirieze, concesioneze ori să înstrăineze în orice altă firmă spaţiul utilizat, iar în caz de nerespectare a acestora se obligă să evacueze spaţiul închiriat şi să-l predea proprietarei în starea în care l-a primit.
În redactarea dispoziţiilor contractuale (punctul 6, art. 11 lit. g), sau punctul 8 art. 3) reiese cu evidenţă că respectivul contract a fost un contract de închiriere (dosar de fond).
Mai mult, în contract a fost determinată implicit şi chiria, aceasta constând în participarea cu contravaloarea lucrărilor de igienizare şi reparaţii a hidroizolaţiilor proporţional cu suprafaţa utilizată (punctul 4 contract).
Mai mult, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1414 C. civ., conform cărora: „Se consideră ca o locaţiune orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestaţie anuală, sub orice titlu ar fi făcută.
O asemenea concesiune nu trece către cesionar nici o proprietate, chiar când s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fără nici un efect".
Din adresa nr. 13633 din 15 noiembrie 2002 trimisă de recurentă intimatei (dosar de recurs) prin care comunică acesteia că în urma analizării propunerii privind încheierea unui contract de închiriere pentru punctul termic nu poate accepta chiria propusă ca fiind partenere, rezultă că la data expedierii adresei contractul nu mai era în vigoare, dar că recurenta continua să deţină şi să exploateze punctul termic şi deci să utilizeze şi spaţiul de 178 mp. în care acesta este amplasat, având licenţa de producere şi furnizare de energie termică (dosarul de recurs).
Cu această suplimentare de motivare Curtea constată că în mod întemeiat a reţinut instanţa de apel că recurenta pârâtă deţine spaţiul în litigiu fără vreun titlu legal şi fără a plăti vreo chirie, astfel că şi critica recurentei fundamentată că ar mai produce efecte contractul din 6 iunie 1996, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate, reţinându-se că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică, recursul formulat de pârâtă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Arad, împotriva deciziei nr. 142 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4340/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4350/2005. Comercial → |
|---|
