ICCJ. Decizia nr. 4380/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4380/2005
Dosar nr. 10840/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 134 pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 2004 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au fost respinse ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţii ridicate pe pârâtele M.F.P. ŞI A.V.A.S. De asemenea a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA cu sediul în Bucureşti, împotriva pârâtelor M.F.P. ŞI A.V.A.S., ambele cu sediul social în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că se impune respingerea ca nefondată a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii deoarece reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă din 28 iunie 2002 încheiat între cele două pârâte, precum şi a actelor adiţionale la acesta, iar faţă de obiectul acţiunii, care este neevaluabil în bani, dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., nu se aplică, în speţă nefiind necesară respectarea procedurii prealabile a concilierii directe. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, s-a constatat că motivul este nefondat, deoarece nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană interesată, nu numai de părţile contractante. Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune s-a constatat că în cauză este aplicabil termenul special de prescripţie prevăzut de art. 49 din OUG nr. 51/1998, respectiv 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului. În ce priveşte momentul de la care începe să curgă acest termen special de prescripţie, în speţă este data la care pârâta A.V.A.S. a notificat reclamanta în legătură cu încheierea actului adiţional din 15 noiembrie 2003 la contractul de cesiune din 28 iunie 2002, aceasta deoarece prin actul adiţional menţionat s-a modificat însuşi contractul de cesiune.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin contractul de cesiune de creanţă din 28 iunie 2002 încheiat între pârâta M.F.P. în calitatea de creditor cedent şi pârâta A.V.A.S. (fost A.V.A.B.) în calitatea de cesionar, având ca obiect preluarea creanţei deţinute asupra debitorului cedat SC C. SA, a fost depăşit termenul de 15 zile prevăzut de art. 5 din OUG nr. 29/2002, termen care începe să curgă de la data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a respectivei ordonanţe (10 aprilie 2002). De asemenea contractul de cesiune a fost notificat reclamantei debitor cedat la data de 15 iulie 2002, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 13 din OUG nr. 51/1998 republicată, termen care începea să curgă de la efectuarea cesiunii. Nici actele adiţionale nu au respectat termenul de 15 zile pentru încheierea lor (conform art. 5 din OUG nr. 29/2002, termen care începea să curgă de la data achitării sumelor scadente la extern) şi nici termenul de 10 zile pentru notificarea creanţei (conform art. 13 alin. (3) din OUG nr. 51/1998 republicată).
Conform dispoziţiilor legale menţionate, ambele termene sunt termene de recomandare şi nu termene imperative care să determine nulitatea absolută a actelor juridice încheiate cu depăşirea lor. Acest caracter de recomandare rezultă din încadrarea fiecărei norme în economia întregului act normativ din care face parte metoda sistematică de interpretare a normei juridice.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 134 din 15 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC C. SA Bucureşti, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, deoarece atât OG nr. 29/2002 cât şi OUG nr. 51/1998 sunt legi speciale de strictă interpretare şi aplicare, care cuprind în conţinutul lor termene imperative, a căror nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai întocmi un contract de cesiune valabil, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatele pârâte M.F.P. şi A.V.A.S., au depus întâmpinări, motivate în fapt şi în drept, prin care au solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul declarat de SC C. SA, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimatul – pârât M.F.P., urmează a fi respinsă, deoarece calea de atac a recursului a fost promovată în termen, dovada de comunicare a sentinţei comerciale nr. 134 din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind efectuată către toate părţile în litigiu la data de 18 octombrie 2004, conform dovezilor de primire şi proceselor verbale aflate la dosar apel, iar reclamanta, a trimis prin poştă, la data de 15 noiembrie 2004 cererea de recurs motivată, conform art. 104 C. proc. civ., toate actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti fiind socotite îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de îndeplinirea lui.
Instanţa de fond, a stabilit o corectă situaţie de fapt şi de drept, şi a constatat că acţiunea reclamantei este nefondată, deoarece, în esenţă, nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 5 din OG nr. 29/2002 la momentul încheierii contractului de cesiune de creanţă din 28 iunie 2002 şi a actelor adiţionale la acesta, precum şi nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 13 alin. (3) din OUG nr. 51/1998 republicată, pentru notificarea cesiunilor către debitorul cedat, nu sunt cauze de nulitate absolută, temenele expuse anterior având un caracter de recomandare. Dispoziţiile actelor normative invocate de recurentă, instituie într-adevăr în termen de 15 zile şi respectiv de 10 zile, fără însă a stabili un regim sancţionar în situaţia nerespectării lor.
Argumentele juridice expuse determină că toate criticile formulate de reclamanta SC C. SA cu sediul social în Bucureşti, să fie înlăturate, urmând a respinge excepţia tardivităţii declarării recursului precum şi recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică sentinţa comercială nr. 134 din 15 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 134 din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4379/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4403/2005. Comercial → |
|---|
