ICCJ. Decizia nr. 4378/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4378/2005
Dosar nr. 9918/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 ianuarie 2003, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată C.L.T., solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 6.711.406.998 lei, reprezentând contravaloare reactualizată a lucrărilor executate în cuantum de 4.755.529.168 lei, dobânzi legale şi bancare aferente acestei sume, de 1.989.929.665 lei cotă parte din preţul autorizaţiei de construcţie, reactualizat cu indicele de inflaţie în valoare de 38.666.450 lei şi dobânda aferentă.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că prin Protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T. şi sucursalele A. SA, B.C.R., C.E.C. şi P. SA Timişoara s-a hotărât realizarea giraţiei şi a parcajului pentru satisfacerea bunei funcţionări a acestor instituţii, sub denumirea de A.F.B., condiţionat de atribuirea de către P.T. a parcajului astfel realizat şi a terenului, sub forma de concesiune fără licitaţie, lucrări ce urmau a fi executate în paralel cu executarea întregului ansamblu financiar-bancar.
Cei trei beneficiari ai acestor lucrări urmau să suporte costurile în condiţiile arătate în protocol, iar în situaţia în care lucrarea nu va putea fi finalizată până la 1 iulie 1995, să pună la dispoziţia P.T. fondurile necesare finalizării segmentului de giraţie.
În baza acestui protocol s-a încheiat contractul cadru de proiectare şi execuţie din 4 august 1992 a investiţiei „A.F.B. Timişoara între sucursalele A., B.C.R., C.E.C. în calitate de comitenţi şi SC R. SRL ca administrator general, contract însoţit de contracte de proiectare şi de antreprenoriat încheiat cu fiecare dintre aceste instituţii şi antreprenorul general.
Reclamanta a mai arătat că, fiind reziliat contractul de antrepriză în anul 1997, nu şi-a recuperat decât parţial contravaloarea lucrărilor efectuate, deşi a încunoştinţat P.T. cu adresa din 26 noiembrie 1999, despre faptul că urmare a tergiversării concesionării terenului din intersecţie către cele trei instituţii acestea nu au mai participat la finanţarea lucrărilor cota aferentă rămânând neachitată.
Prin răspunsul din 17 ianuarie 2000, pârâta a recunoscut executarea lucrărilor de infrastructură a intersecţiei că cele trei instituţii şi-au însuşit situaţiile de lucrări C.E.C. achitându-şi cota în mod eşalonat pe parcursul executării lucrării, până la sistarea din anul 1997, iar B.C.R. a virat la data de 19 martie 2001 suma de 3.175.244.444 lei, reprezentând cota aferentă reactualizată a lucrărilor executate.
Reclamanta consideră că beneficiara finală a lucrărilor executate este P.T., aceasta având obligaţia achitării acestora terenul pe care s-au efectuat lucrările aparţinând domeniului public.
Pârâtul C.L.T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe de o parte respingerea acţiunii motivat de faptul că reclamanta nu este semnatara protocolului cu privire la modalitatea realizării parcajelor din zona A.F.B., iar pe de altă parte a ridicat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune având în vedere data efectuării investiţiei precum şi autorizaţia de construcţie din 25 iunie 1997, care a fost valabilă 12 luni, nu a fost prelungită lucrarea urmând a fi executată cu acest termen de valabilitate.
De asemenea prin apărările făcute, pârâta arată că din conţinutul adresei invocată de reclamantă, din 17 ianuarie 2000, nu rezultă acceptarea lucrărilor executate şi nici nu s-au produs dovezile aferente.
Prin încheierea şedinţei publice din 19 martie 2003, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, potrivit art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958, apreciindu-se că plata efectuată de către B.C.R. prin extrasul de cont din data de 19 martie 2001 echivalează cu o plată făcută pentru altul având în vedere că partea este beneficiara lucrărilor executate şi proprietara terenului pe care s-au executat. Datorită interdependenţei raporturilor juridice între P.T., C.L.T., SC R. SRL şi finanţării lucrării, deşi această plată nu s-a făcut direct de către P.T., poate fi considerată un act de întrerupere a cursului prescripţiei.
Prin sentinţa nr. 889 din 29 martie 2004, Tribunalul Timiş, secţia comercială, a admis în parte acţiunea precizată obligând pârâtul la plata sumei de 4.755.529.168 lei contravaloare lucrări executate, 1.985.929.665 lei dobânzi legale şi comerciale precum şi cheltuieli de judecată aferente.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T., A., C.E.C. şi P. SA Timiş şi în care reclamanta nu este parte semnatară a fost urmat de executarea de către reclamanta SC R. SRL a lucrărilor de execuţie prevăzute în protocol, între reclamantă şi pârât existând raporturi de natură comercială, sub condiţie potestativă urmată de plata parţială, mai exact executarea de către antreprenor a unei lucrări a cărei plată integrală se putea face numai în condiţiile în care pârâta concesiona investitorilor terenul pe care aceste lucrări se efectuau şi care aparţineau domeniului public.
S-a considerat că sunt întrunite elementele esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii capacitatea de a contracta consimţământul valabil al părţilor ce se obligă (consimţământ ce rezultă nu numai din autorizaţiile eliberate pentru reclamantă, dar din întreaga corespondenţă), un obiect determinat (cel prevăzut în protocol) şi o cauză licită, în speţă fiind vorba de o îmbogăţire fără just temei.
Contravaloarea lucrărilor executate a fost stabilită în baza raportului de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel C.L.T. şi P.T., prin P., criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a modului cum a reţinut situaţia de fapt respectiv derularea relaţiilor între părţile implicate.
Astfel se susţine că motivarea instanţei că lucrarea a fost executată pe terenul proprietatea statului român, aparţinând domeniului public, nu poate duce la concluzia că beneficiarul final al lucrării ar fi C.L.T. Segmentul de giraţie executat de SC R. SRL s-a realizat exclusiv în favoarea celor patru beneficiari semnatari ai protocolului încheiat la data de 6 iulie 1992 cu P.T.
Ori, din conţinutul protocolului, susţine apelanta rezultă că realizarea giraţiei şi a pavajului este strict necesară funcţionării ansamblului financiar, iar sucursala A., C.E.C. şi B.C.R. se obligă să suporte financiar costurile realizării giraţiei.
Întrucât din conţinutul protocolului nu rezultă ordinea în care se vor realiza executarea obligaţiilor izvorâte din protocol, apelanta consideră că nu poate fi pusă în întârziere privind neexecutarea obligaţiei privind atribuirea parcajului şi a terenului aferent întrucât cei trei beneficiari nu şi-au realizat obligaţia corelativă de plată a lucrărilor executate în beneficiul lor exclusiv.
De asemenea apelanta consideră că ordinul de plată invocat de către reclamanta intimată prin care C.E.C., sucursala Timiş, i-a achitat o sumă de bani nu influenţează asupra prescripţiei, neavând relevanţă în raport cu P.T., care nu are nici calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 217 din 25 iunie 2004 a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit protocolului încheiat finanţarea amenajării intersecţiei era condiţionată de atribuirea parcajului şi a terenului aferent, reclamanta realizând partea de infrastructură şi îmbrăcămintea asfaltică pe cheltuiala sa întrucât B.C.R. şi A. nu au mai participat la finanţarea lucrărilor, iar contractul de antrepriză a fost reziliat în anul 1997.
În acest context instanţa de apel a considerat că obiectivul în litigiu a fost edificat pe un imobil proprietatea pârâtei, care prin neonorarea obligaţiei de concesionare asumată a împiedicat plata parţială a lucrărilor efectuate, finalizând ea însăşi obiectivul în discuţie, din surse financiare proprii, situaţie în care pârâta are calitate procesuală pasivă fiind beneficiara construcţiei.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de apel a considerat că aceasta nu operează fiind întreruptă în condiţiile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs, în termen şi legal timbrat C.L.T. şi P.T. cât şi reclamanta intimată SC R. SRL.
Se invocă de către C.L.T. şi P.T. motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele în drept ale acesteia raportate la speţa dedusă judecăţii, fiind invocate dispoziţiile art. 969 C. civ., deşi între părţi nu au existat raporturi juridice.
Pe de altă parte recurenţii consideră că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv autorizaţia de construcţie şi protocolul încheiat în realitate beneficiarii lucrării fiind semnatarii protocolului, iar susţinerea privind îmbogăţirea fără justă cauză nu are suport legal din moment ce în baza altor sentinţe judecătoreşti societatea intimată a încasat contravaloarea lucrărilor executate de la SC A. SA şi de la C.E.C. cu O.P.
Pe cale de excepţie susţine recurenţii, s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât autorizaţia de construcţie a fost emisă în anul 1997, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în anul 2003.
Criticile reclamantei SC R. SRL vizează aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv faptul că apelul P.T. a fost formulat de o persoană fără calitate procesuală având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.
Recursul reclamantei SC R. SRL este fondat.
Aşa cum rezultă din ansamblul probator al cauzei reclamanta a formulat acţiunea în contradictoriu cu C.L.T., hotărârea instanţei de fond fiind dată în contradictoriu cu aceasta.
Potrivit principiului contradictorialităţii, căile de atac nu pot fi formulate decât de către participanţii la procesul judecat, astfel că în mod nejustificat instanţa de apel a luat în discuţie şi criticile formulate de P.T. acesta neavând legitimitate procesuală activă în promovarea căii de atac a apelului.
De altfel potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, consiliile locale dau mandat scris primarilor în litigiile privitoare la dreptul de administrare şi de proprietate prevăzute de art. 12 alin. (4) din această lege.
Pentru aceleaşi considerente, se va reţine şi lipsa calităţii procesuale active în declararea recursului a P.
În ce priveşte recursul C.L.T. se reţine ca întemeiate criticile formulate.
Astfel aşa cum rezultă din protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T., sucursala A., C.E.C. şi B.C.R. Timişoara şi P. Timişoara, acestea s-au obligat să finanţeze lucrarea A.F.B. în care se include şi realizarea segmentului de giraţie.
Este adevărat că în cuprinsul protocolului se condiţionează plata lucrărilor de atribuirea parcajului şi a terenului aferent, dar nu se precizează ordinea în care se va realiza executorul obligaţiilor izvorâte din acest protocol.
Din lecturarea acestui protocol ce a stat la baza formulării pretenţiilor, rezultă fără putinţă de tăgadă că beneficiarii lucrării sunt sucursala A., C.E.C. şi B.C.R. din Timişoara care se obligă să suporte financiar costurile realizării giraţiei.
Că este aşa, rezultă şi din înscrisurile depuse în recurs, respectiv acţionarea de către reclamanta intimată a unuia din beneficiari respectiv A., obţinând şi un titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 1664 din 24 octombrie 2000, fapt necontestat de aceasta.
În considerarea executării aceloraşi obligaţii B.C.R. prin extrasul de cont bancar din data de 19 martie 2001, achită conform notei de debitare suma de 3.178.244.444 lei pe seama SC R. SRL, fără altă menţiune.
Probele administrate relevă faptul că în anul 1997 reclamanta intimată a încetat executarea lucrărilor urmare rezilierii contractului de antrepriză.
Chiar dacă s-ar considera că au existat raporturi contractuale cu pârâta apelantă, sau că aceasta ar fi fost beneficiara lucrării, faţă de data introducerii acţiunii, 23 ianuarie 2003, dreptul la acţiune era prescris prin trecerea unui interval mai mare de trei ani astfel cum prevede art. 3 din decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă.
Este adevărat că potrivit art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958 prevede că prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare numai că reclamanta nu a produs dovezi în acest sens.
Plata făcută pentru altul întrerupe cursul prescripţiei doar dacă această plată a fost făcută cu intenţia de a plăti pentru altul, ori în speţă, aşa cum s-a arătat, B.C.R. şi-a achitat o datorie proprie izvorâtă dintr-un raport obligaţional care în nici un caz nu putea întrerupe cursul prescripţiei faţă de C.L.T.
Adresa din 17 ianuarie 2000 nu întrerupe cursul prescripţiei deoarece nu reprezintă o acceptare a pretenţiilor societăţii.
Faţă de cele arătate rezultă că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor decretului nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă situaţie în care văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul P.T. ca fiind declarat de o persoană fără legitimitate procesuală activă.
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Timişoara.
Modifică Decizia nr. 217 din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, în sensul că respinge apelul promovat de P., ca fiind formulat de o persoană fără calitate.
Admite recursul declarat de pârâtul C.L.T., modifică Decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentinţa nr. 889 din 29 martie 2004 a Tribunalului Timiş, admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ridicată de pârâtul C.L.T. şi respinge acţiunea reclamantei SC R. SRL Timişoara ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4377/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4379/2005. Comercial → |
|---|
