ICCJ. Decizia nr. 4377/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4377/2005
Dosar nr. 9784/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC P.P. SRL Roşiorii de Vede a chemat în judecată pârâţii A.F.I.O. judeţul Teleorman şi I.O., pentru a fi obligaţi să-i restituie în natură, în stare de funcţionare un tractor, o grapă disc şi un plug şi să se dispună anularea facturii din 28 martie 1996, prin care au fost înstrăinate aceste utilaje agricole.
Ulterior reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare şi restituirea bunurilor sau achitarea contravalorii lor de 23.600.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 2798 din 8 decembrie 2003, Tribunalul Teleorman a respins excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune invocată de pârâtă precum şi capătul de cerere privind rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare a utilajelor agricole tractor, grapă cu disc şi plug şi restituirea bunurilor sau contravaloarea reactualizată a acestora.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că pârâtul a plătit reclamantei preţul pentru utilajele agricole cumpărate şi anume suma de 18.855.000 lei cu ordinul de plată din 22 ianuarie 1996, iar diferenţa de 5.000.000 lei a achitat-o în numerar şi în această situaţie nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1020-1021 şi 1365 C. civ.
În ceea ce priveşte excepţia invocată a reţinut că acţiunea a fost formulată în termenul general de prescripţie precizat de decretul nr. 167/1958.
Soluţia pronunţată a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, care prin Decizia civilă nr. 289 din 10 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă reţinând că într-adevăr pârâtul a achitat reclamantei preţul pentru utilajele agricole, iar factura din 16 ianuarie 1996, în valoare de 23.600.000 lei, reprezentând contravaloare lucrări agricole emisă de reclamantă pentru A.F.I.O. a fost întocmită numai în scopul obţinerii de către I.O. a unui credit pentru plata contravalorii utilajelor agricole achiziţionate de la reclamantă.
Nemulţumită de Decizia pronunţată reclamanta a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Reclamanta susţine că pârâtul I.O. nu a plătit contravaloarea celor trei utilaje agricole şi de aceea se impune rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare şi obligarea pârâtului la plata preţului reactualizat, conform expertizei efectuate în cauză, 456.952.302 lei.
În dezvoltarea acestui motiv arată că factura a fost emisă la data de 28 martie 1996, iar ordinul de plată este din 22 ianuarie 1996 şi ca atare este aferent altei facturi; instanţa a făcut confuzie între intimaţii A.F.I.O. şi I.O.; nu s-au respectat dispoziţiile Legii nr. 82/1991, privind contabilitatea şi Normele Metodologice de aplicare a acesteia; au fost apreciate în mod unilateral şi greşit probele administrate în cauză (expertiză şi declaraţii de martori) şi nu s-a ţinut seama de recunoaşterea pârâtului I.O. cu privire la efectuarea de către reclamantă a lucrărilor agricole.
La termenul de azi, reclamanta şi-a precizat recursul în sensul că solicită rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare şi obligarea intimatului la plata reactualizată a valorii celor trei utilaje agricole şi anume suma de 280.000.000 lei.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 1020 C. civ., acţiunea în rezoluţiunea contractului poate fi intentată numai în partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul şi pentru a fi admisă trebuie ca neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a exercitat obligaţiile ce-i revin.
În cazul de faţă, s-a făcut dovada că pârâtul I.O. a plătit cele trei utilaje agricole cumpărare de la reclamantă şi ca atare în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru admisibilitatea rezoluţiunii judiciare.
Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că suma de 23.600.000 lei a fost plătită pentru achiziţionarea utilajelor agricole, iar nu pentru efectuarea unor lucrări agricole de către reclamantă în favoarea pârâţilor.
În ceea ce priveşte ordinul de plată din 22 ianuarie 1996 a fost emis de pârâtul I.O. şi acceptat de reclamantă, iar factura din 16 ianuarie 1996 nu este reală pentru că nu s-a făcut dovada efectuării lucrărilor agricole de către reclamantă.
Celelalte critici formulate de reclamantă se referă la modul de apreciere a probelor şi deci nu se circumscriu motivelor de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că Decizia atacată este legală, o va menţine, prin respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.P. SRL Roşiorii de Vede, împotriva deciziei nr. 289 din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4351/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4378/2005. Comercial → |
|---|
