ICCJ. Decizia nr. 4351/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4351/2005
Dosar nr. 84/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 noiembrie 2003 la Tribunalul Bucureşti, reclamantul M.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii O.N.R.C. Bucureşti şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti constatarea nulităţii radierii dispusă de pârâţi a SC L.T. SRL.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa nr. 2000 pronunţată la data de 9 februarie 2004 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, reţinând în esenţă că reclamantul nu a făcut dovada că SC L.T. SRL are datorii faţă de bugetul de stat pentru a atrage incidenţa art. 5 alin. (4) din OUG nr. 181/2001 aprobată prin Legea nr. 428/2002, depunând la dosarul cauzei numai contractul de asociere din 27 mai 1994 precum şi un calcul detaliat al sumei de 2125,37 dolari S.U.A.
Împotriva sentinţei anterior menţionată reclamantul M.B. a formulat apel criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin motivele de apel reclamantul arată cu privire la dovada datoriilor societăţii faţă de bugetul de stat, că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a existat dosarul nr. 820/2003 cu obiect pretenţii care a rămas în pronunţare la termenul din 16 septembrie 2003, deci este evidentă dovada certitudinii, exigibilităţii şi lichidităţii creanţei conform art. 379 C. proc. civ.
Recurentul mai menţionează că sumele datorate de SC L.T. SRL se include în categoria venituri publice, fiind incidente dispoziţiile legii nr. 189/1998.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 476 din 4 noiembrie 2004 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca nefondată şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă că radierea a cărei nulităţii s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată s-a constatat prin încheierea judecătorului delegat din 19 noiembrie 2001 şi s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 428/2002 şi că înscrisurile depuse de reclamant nu sunt de natură să conducă la concluzia că pârâta are datorii la bugetul de stat.
În termen legal, reclamantul M.B. prin P.G. a declarat recurs, criticile vizând netemeinicia şi nelegalitatea decizie pronunţată de instanţa de apel.
Prin motivele de recurs reclamantul susţine că din textul de lege invocat în motivarea cererii de chemare în judecată (Legea nr. 428 din 27 iunie 2002, pentru aprobarea OUG nr. 181/2001, privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale), reiese fără echivoc faptul că legiuitorul a avut în vedere că sancţiunea nulităţii radierii societăţii operează în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat deci nu s-a făcut distincţie în sensul interpretat de instanţă. Recurentul apreciază că sancţiunea nulităţii radierii intervine în toate cazurile enumerate de Legea nr. 428/2002 având în vedere că prin acest text de lege s-a dorit completarea unor proceduri deja existente cu o procedură contencioasă.
Recurentul printr-un al doilea motiv de recurs arată că în situaţia în care titlul executor nu se afla la dosarul cauzei, dintr-o omisiune, instanţa avea posibilitatea ordonării administrării acestuia, criticând astfel pronunţarea unei decizii nelegale.
În drept recurentul a motivat recursul în drept, în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamant este nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului în raport de motivele de recurs invocate, Curtea apreciază că instanţa de apel corect a interpretat aceste acte şi a pronunţat o hotărâre legală reţinând că radierea a cărei nulitate s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, s-a constatat prin încheierea judecătorului delegat din 19 noiembrie 2001 şi s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 488/2002.
Trebuie menţionat că recurentul nu a declarat recurs în termen de 15 zile împotriva încheierii anterioare menţionată şi nu a făcut dovada prin înscrisuri că societatea intimată are datorii faţă de bugetul de stat.
În concluzie, hotărârea recurată fiind legală, recursul reclamantului va respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 476 din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4341/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4377/2005. Comercial → |
|---|
