ICCJ. Decizia nr. 4411/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4411/2005
Dosar nr. 1866/2005
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 260 pronunţată în Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005 de Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A.F.P. Bucureşti, împotriva pârâtei SC L.I.E. SRL cu sediul social în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada emiterii titlului executoriu împotriva pârâtei şi a demarării formelor de executare silită. Mai mult, deşi la termenul anterior i-a fost solicitată această probă, reclamanta nu a făcut dovada că societatea pârâtă este radiată pentru a fi incidente dispoziţiile legale în materie. În baza principiului de drept actori incubit probatio s-a constatat că nu s-a făcut proba incidenţei Legii nr. 428/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 245 din 29 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A.F.P. Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 260 din 18 ianuarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC L.I.E. SRL Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că la data de 8 mai 2002 prin încheierea nr. 5346, Judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus radierea societăţii comerciale intimate din registrul comerţului în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 314/2001 modificată prin OUG nr. 181/2001. Legea nr. 428 din 27 iunie 2002, care se invocă ca temei al apelului, nu exista la data pronunţării încheierii de radiere, aşa încât în conformitate cu dispoziţiile art. 1 C. civ., prevederile acestei legi nu retroactivează. De asemenea apelanta nu a înştiinţat O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti despre calitatea ei de creditoare şi dovada acestei calităţi prin titlul executoriu al creanţei bugetare, care a fost depus pentru prima dată în faza procesuală a apelului.
Împotriva deciziei comerciale nr. 245 din 29 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta A.F.P. Bucureşti, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul că normele legale cuprinse în Legea nr. 428/2002 prevăd că radierea este nulă cu privire la toate societăţile care au datorii la bugetul de stat şi la alte bugete, fără să se precizeze în ce perioadă să se fi dispus radierea, motiv pentru care se considera că la data apariţiei legii, reglementările sunt destinate pentru toate societăţile debitoare la bugetul de stat la acea dată, invocându-se ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.F.P. Bucureşti, pentru următoarele considerente.
Printr-o integrală şi corectă apreciere a probelor, instanţele judecătoreşti anterioare bine au stabilit situaţia de fapt şi de drept, care a impus respingerea acţiunii promovată de reclamantă.
Amplu argumentat şi documentat, a fost evidenţiată împrejurarea că temeiul de drept al cererii reclamantei l-a constituit cadrul legal conferit de Legea nr. 428/2002, iar intrarea în vigoare a acestei legi a avut loc la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie 2002.
În contextul expus anterior, îşi găseşte aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acţiunea în timp a legilor civile, care este principiul neretroactivităţii. Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă". Doctrina juridică a definit principiul neretroactivităţii legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
Cadrul juridic şi argumentele expuse, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul A.F.P. Bucureşti să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia comercială nr. 245 din 29 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 245 din 29 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4405/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4412/2005. Comercial → |
|---|
