ICCJ. Decizia nr. 4455/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4455/2005

Dosar nr. 1976/2005

Şedinţa publică din 4 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 30 iunie 2003, reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 117.112 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului de mandat încheiat la 13 iulie 2000 şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere aferente în cuantum de 87.138 dolari S.U.A., calculate la scadenţa din 16 octombrie 2002 până la 19 iunie 2002.

Prin sentinţa comercială nr. 8146 din 15 iunie 2004, tribunalul a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 144.630,68 dolari S.U.A. echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de comision şi a respins cererea privind plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că în baza contractului de mandat din 13 iulie 2000 încheiat între părţi, reclamanta s-a obligat să întreprindă toate demersurile legale pentru a reprezenta pârâta în litigiile referitoare la imobilul din Bucureşti, Bd. Primăverii, în vederea redobândirii acestuia.

În schimbul prestaţiilor efectuate şi numai în condiţiile realizării mandatului, pârâta s-a obligat să-i recunoască un drept de preemţiune cu privire la imobilul reclamantei faţă de un terţ licitator la preţ egal în condiţiile în care pârâta se va hotărî să înstrăineze bunul sau în caz contrar să-i plătească comision de 10 % din valoarea de circulaţie.

Valoarea imobilului a fost stabilită prin expertiza judiciară dispusă de instanţă în raport de aceasta s-a determinat şi comisionul de 10 %.

În ce priveşte pretenţia pentru plata penalităţilor de întârziere de 0,2 % pe zi din valoarea comisionului, conform art. 5 din contract, instanţa a reţinut că pârâta nu este în întârziere, cuantumul pretenţiilor fiind stabilit numai cu ocazia soluţionării cauzei conform probelor dispuse.

Apelul declarat de reclamantă şi pârâtă împotriva sentinţei menţionate a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 236 din 25 martie 2005.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs ambele părţi.

Recursul pârâtei nu a fost timbrat cu suma de 36.019 RON taxă judiciară de timbru şi 5 RON timbru judiciar, şi întrucât, în şedinţa de astăzi petenta a declarat că nu înţelege să timbreze, urmează ca, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/19976 recursul acestei părţi să fie anulat ca netimbrat.

Recurenta reclamantă a criticat hotărârile pronunţate în ce priveşte neacordarea penalităţilor de întârziere în sumă de 175.870,80 dolari S.U.A., datorate de pârâtă în temeiul art. 5 din contractul de comision din 13 iulie 2000, penalităţi care încep să curgă de la data executării mandatului, de 8 martie 2003, data pronunţării deciziei nr. 771 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care i se recunoaşte pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilului, dată la care creanţa a devenit certă, lichidă, exigibilă.

Recursul este nefondat şi urmează să fie respins întrucât:

Prin contractul de mandat din 13 iulie 2000, S.N.P. P. SA Bucureşti, mandată, a împuternicit-o pe SC D.C. SRL Bucureşti mandatară, să efectueze orice acte juridice şi reprezentare în instanţă, în scopul redobândirii terenului în suprafaţă de 1.362,40 m.p., situat în Bucureşti, B-dul Primăverii.

În schimbul acestor prestaţii, mandatara urma să primească un comision de 10 % din valoarea de circulaţie a bunului, în termen de 30 zile de la înscrierea dreptului de proprietate la organe financiare.

Prin pct. 5 din contract s-a prevăzut că pentru întârzierea plăţii comisionului se datorează penalităţi de 0,2 % pe zi de întârziere, din suma convenită drept plată.

Suma convenită drept plată pentru mandatară, respectiv comisionul de 10 % din preţul imobilului a fost determinată numai în cursul soluţionării litigiului, prin expertiza judiciară dispusă de instanţa de fond, întrucât părţile, prin evaluări proprii au ajuns la valori diferite asupra imobilului.

Ca urmare, creanţa reclamantei mandatară stabilită procentual prin contract, 10 % din valoarea de circulaţie a bunului, a devenit certă, lichidă şi exigibilă numai urmare soluţionării litigiului dintre părţi, pârâta fiind obligată la plata sumei de 144.630,78 dolari S.U.A. în echivalent lei.

De la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de obligarea la plata comisionului, poate fi analizată neîndeplinirea în termen a acestei obligaţii şi sancţionarea debitoarei cu plata penalităţilor contractuale.

La data sesizării instanţei, valoarea comisionului nu era certă astfel că întemeiat a fost respins capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere.

Este adevărat că, mandatara a îndeplinit obligaţia contractuală încă de la 8 martie 2003, data recunoaşterii dreptului de proprietate al mandantei asupra imobilului, prin hotărâre judecătorească, dată la care s-a născut şi obligaţia pentru mandante de a plăti comisionul convenit.

Numai că, prin contract comisionul a fost stabilit procentual, iar valoarea asupra căreia urma să se aplice procentul, nu s-a convenit amiabil de către părţi, ci, prin hotărâre judecătorească, astfel că pârâta nu este în întârziere cu plata comisionului.

Aşa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală recursul reclamantei, urmează să fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 236 din 26 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti, împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4455/2005. Comercial