ICCJ. Decizia nr. 4436/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4436/2005
Dosar nr. 9467/2001
Şedinţa publică din 4 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.M.B., a chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.294.037.861 lei chirie, penalităţi şi T.V.A., constatarea încetării contractului de închiriere încheiat între părţi, evacuarea pârâtei şi obligarea ei la cheltuieli de judecată.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat să se constate că a efectuat lucrări de consolidare în valoare de 14.000.000 lei pe care reclamanta să fie obligată a le restitui sau să se compenseze cu chiria pretinsă. Până la acoperirea debitului să-i fie acordat un drept de retenţie pentru suprafaţa de 830 mp. care face obiectul litigiului.
Prin sentinţa civilă nr. 3484 din 31 mai 2000, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 803.525.616 lei chirie restantă şi a respins celelalte capete de cerere.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în privinţa cererii reconvenţionale existenţa autorităţii de lucru judecat (Decizia civilă nr. 1353 din 31 mai 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, iar pentru acţiunea principală existenţa contractului de închiriere a cărei chirie nu a fost plătită pe perioada trimestrului III 1997 – trimestrul IV 1999, lipsa unei clauze penale care să îndreptăţească la plata penalităţilor.
Faţă de durata nedeterminată a contractului şi lipsa concediului locaţiunii, instanţa a considerat neîntemeiată cererea de constatare a încetării acestuia şi pe cale de consecinţă a evacuării.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 90 din 20 ianuarie 2001, a admis apelurile părţilor, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, pentru calculul penalităţilor de întârziere în conformitate cu H.C.L. nr. 27 şi 119 din 1993, dar şi pentru a se pronunţa pe fondul cererii reconvenţionale care, greşit a fost respinsă în temeiul art. 166 C. proc. civ. şi 1201 C. civ.
În rejudecare, tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 3121 din 20 aprilie 2001, a respins atât acţiunea cât şi cererea reconvenţională, ca neîntemeiate, considerând că suma solicitată de reclamantă nu rezultă din contract, lipsa clauzei penale lipseşte de temei cererea privind penalităţile de întârziere în constatarea încetării contractului nu este motivată. În privinţa cererii reconvenţionale, pârâta nu a făcut nici o dovadă privind lucrările de consolidare efectuate.
Apelurile declarate de părţi, au fost respinse prin Decizia nr. 1395 din 22 octombrie 2001 de către Curtea de Apel Bucureşti, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada pretenţiilor, includerea T.V.A. şi penalităţilor fără acordul de voinţă al părţilor afectând principiul forţei obligatorii a contractelor şi relativitatea efectelor acestora şi nici a manifestării de voinţă privind încetarea locaţiunii; iar pârâta prin prevederile contractuale s-a angajat la executarea de lucrări pe cheltuială proprie, fără recuperarea acestora.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a considerat cuantumul chiriei neschimbat de la data încheierii contractului cât timp H.C.L. nr. 119/1993 era de notorietate, clauza penală nu era necesară în contract întrucât penalităţile erau stabilite de lege, iar încetarea contractului de închiriere era prevăzută în lit. c) pct. 2.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contractul de închiriere încheiat la 31 martie 1990, părţile au stabilit, printre alte clauze, plata chiriei, calculată conform prevederilor legale, aşa cum este stabilită prin fişa de calcul al chiriei, care face parte integrantă din contract (lit. c) pct. 3 din contract, dosarul de fond).
Această stipulaţie, completată cu notificarea din 25 august 1998 şi fişa de calcul stabilită conform H.C.L. nr. 119/1993, conduce la interpretarea indubitabilă a acordului părţilor cu privire la modificarea cuantumului chiriei „aşa cum este stabilită în fişa de calcul". Acordul pârâtei a fost expres în principiu, dar tacit în privinţa cuantumului determinat prin H.C.L. nr. 119/1993.
Nu se poate susţine, aşadar, încălcarea unor principii generale ale dreptului civil care să efectueze efectul creator de obligaţii ale contractului.
Instanţa de apel a greşit şi când a considerat necesară manifestarea de voinţă a reclamantei de a denunţa contractul de închiriere încheiat pe durată nedeterminată.
Contractul de locaţiune este un contract sinalagmatic întrucât dă naştere la obligaţii reciproce între părţi. Iar condiţia rezolutorie este subînţelesă totdeauna, în contractele sinalagmatice, în cazul când una dintre părţi nu îndeplineşte angajamentul său (art. 1020 C. civ.).
Notificată pentru îndeplinirea angajamentului său, de plată a chiriei conform voinţei părţilor, pârâta a invocat în apărare compensarea debitului, nicidecum inexistenţa acestuia sau un alt cuantum, aşa cum greşit instanţa de apel a reţinut.
Chiar dacă părţile nu au prevăzut clauza rezolutorie în contract, aceasta este subînţelesă şi, în lipsa unei dispoziţii exprese, se aplică, întocmai unui principiu general al dreptului civil. În acest context atât rezilierea contractului cât şi evacuarea pârâtei sunt deplin întemeiate.
Critica hotărârii judecătoreşti atacate în privinţa penalităţilor nu este însă fondată.
Clauza penală reprezintă o evaluare convenţională care fixează anticipat valoarea prejudiciului şi este distinctă, ca natură juridică, de majorările de întârziere. Confuzia în care se află reclamanta prin identificarea celor două instituţii determină o reală modificare a obiectului acţiunii, inacceptabilă în această cale procesuală.
Aşa fiind în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul declarat de reclamanta pârâtă, împotriva deciziei nr. 1395 din 22 octombrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti pe care o modifică în sensul că va admite apelul, va schimba sentinţa nr. 3121 din 20 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, va admite în parte acţiunea obligând pe pârâtă la 803.525.616 lei despăgubiri, reprezentând chiria pentru trimestrul III 1997- trimestrul IV 1999, va rezilia contractul şi va evacua pe pârâta reclamantă. Va menţine dispoziţia privind respingerea apelului pârâtei reclamante şi celelalte dispoziţii ale sentinţei privind cererea reconvenţională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.G.M.B., A.F.I., împotriva deciziei nr. 1395 din 22 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 3121 din 20 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Menţine dispoziţia de respingere a apelului pârâtei.
Schimbă în parte sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea, obligă pe pârâta SC C. SRL Bucureşti la plata sumei de 803.525.616 lei despăgubiri, reprezentând chirie, reziliază contractul de închiriere şi dispune evacuarea pârâtei.
Menţine dispoziţia sentinţei privind respingerea cererii reconvenţionale.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4429/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4437/2005. Comercial → |
|---|
