ICCJ. Decizia nr. 4449/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4449/2005

Dosar nr. 1814/2005

Şedinţa publică din 4 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2314 din 6 iulie 2004, Tribunalul Sibiu a respins contestaţia introdusă de creditoarea SC M.I. SRL Sibiu, în contradictoriu cu debitoarea SC A.S. SA Sibiu, privind înscrierea în tabelul de distribuţie a creanţei sale în valoare de 5.861.545.003 lei la poziţia prevăzută de art. 100 punct 2 din Legea nr. 64/1995 republicată.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 713 din 3 noiembrie 2004, a admis recursul reclamantei creditoare, a modificat sentinţa civilă de mai sus, în sensul că a admis contestaţia creditoarei şi a obligat pe lichidatorul judiciar SC C. SRL pentru debitoarea falită SC A.S. SA Sibiu să înscrie creanţa creditoarei la poziţia 2 în planul de distribuţie parţială, respingând recursul creditoarei.

Împotriva acestei soluţii E.B. SA Bucureşti, sucursala Sibiu, a formulat o contestaţie în anulare, care a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 320 din 30 martie 2005, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile art. 317 C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, E.B. SA Bucureşti, sucursala Sibiu, a formulat recurs, solicitând, în esenţă, admiterea contestaţiei sale în anulare aşa cum a fost formulată.

În legătură cu recursul de faţă se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

În speţă, se constată că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, a fost pronunţată în cadrul unui recurs, care nu mai avea deschisă altă cale de atac a altui recurs.

În consecinţă, recursul de faţă se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea E.B. SA Bucureşti, sucursala Sibiu, împotriva deciziei civile nr. 320 din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4449/2005. Comercial