ICCJ. Decizia nr. 4458/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4458/2005
Dosar nr. 2096/2005
Şedinţa publică din 4 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 9255/2003 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanta B.P.R. – C.C., prin lichidator SC R.R.a.l. srl Bucureşti, a acţionat în judecată pe pârâţii R.E., R.Ş., T.M. şi D.I. solicitând ca prin hotărâre judecătorească pârâţii să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 26.299.167 lei cu penalităţile de 1 % pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului.
Pe parcursul soluţionării cauzei, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtului R.Ş.
Prin sentinţa civilă nr. 6536 din 31 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtului R.Ş.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea reclamantei prin lichidator introdusă împotriva pârâtului R.Ş., decedat, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
A fost, de asemenea, respinsă acţiunea reclamantei împotriva pârâţilor R.E., T.M. şi D.I., reţinându-se că în realitate reclamanta datorează pârâtei împrumutate suma de 335.000 lei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a fost anulat ca insuficient timbrat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 115 din 31 martie 2004 reţinându-se că nu au fost respectate prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta B.P.R. – C.C., prin lichidator SC R.R.a.l. srl Bucureşti, susţinând că este scutită de plata taxelor de timbru, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Curtea de Apel Bucureşti.
Recursul reclamantei este întemeiat.
Din analiza actelor şi lucrările dosarului rezultă că la data judecării recursului reclamantei B.P.R. – C.C. se afla în procedura lichidării judiciare.
De altfel, această bancă a fost reprezentată în proces de lichidatorul judiciar SC R.R.A.L. SRL Bucureşti, încât citarea reclamantei în apel cu menţiunea de a timbra, iar ulterior aplicarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, respectiv anularea ca insuficient timbrat a apelului acesteia nu este corectă.
Aşadar, greşit a fost anulat ca insuficient timbrat apelul reclamantei, deoarece reclamanta era scutită de plata taxelor de timbru potrivit art. 67 din Legea nr. 64/1995.
În aceste împrejurări, recursul reclamantei, prin lichidator se va admite, hotărârea recurată se va casa şi cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea pe fond a apelului reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.P.R. – C.C., prin lichidator SC R.R.A.L. SRL Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 115 din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare pe fond a apelului.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4456/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4462/2005. Comercial → |
---|