ICCJ. Decizia nr. 4486/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4486/2005
Dosar nr. 5676/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8329, pronunţată la data de 13 decembrie 2000, în dosarul nr. 2636/1999, secţia comercială a Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea principală formulată de reclamanta, V.S. în contradictoriu cu pârâta, SC A.S.N.S. SRL Bucureşti, cu consecinţa obligării acesteia să-i plătească suma de 37.466.445 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în Bucureşti, în perioada 1 februarie 1999 – 31 aprilie 1999 şi a sumei de 6.130.984 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională prin care reclamanta reconvenţională a solicitat obligarea pârâtei-reconvenţionale la plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate în spaţiul comercial; recunoaşterea unui drept de retenţie asupra acestui spaţiu până la achitarea sumei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor şi obligarea sa de a nu închiria spaţiul, timp de trei ani, pentru acelaşi fel de comerţ, piese şi accesorii auto.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta a continuat să folosească spaţiul închiriat şi după expirarea termenului de valabilitate al contractului de închiriere, astfel că pentru perioada 1 februarie 1998 – 31 aprilie 1999 lipsa de folosinţă a acestuia însumează 37.466.445 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză a cărui variantă a omologat-o, iar, conform expertizei tehnice, pârâta a efectuat lucrări curente, absolut necesare desfăşurării activităţii sale comerciale pentru care nu a cerut şi nu a obţinut acordul reclamantei şi lucrări legate de îmbunătăţirea spaţiului închiriat conform obligaţiei stipulate la art. 5 lit. c) din contractul de închiriere din 19 martie 1992, lucrările de reparare a imobilului efectuându-se, anterior intrării imobilului în proprietatea reclamantei.
Apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 92, pronunţată la data de 19 aprilie 2002, în dosarul nr. 457/2001.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel, raportând motivele invocate de apelante probelor administrate şi dispoziţiilor legale incidente în speţă, a apreciat ca fiind corect reţinută de instanţa de fond varianta propusă de expertul contabil în stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă solicitată prin cererea principală şi că, în lipsa raporturilor contractuale între părţi dat fiind că locator a fost în contractul de închiriere R.V. nu reclamanta-pârâtă reconvenţională, pretenţiile şi cererile adiacente acestora, formulate pe cale reconvenţională, sunt neîntemeiate iar, conform art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală se stabileşte în sarcina celui căzut în pretenţii.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs apelanta pârâtă-reclamantă reconvenţională, SC A.N.S.B.P. SRL, invocând ca temei de drept al cererii sale prevederile art. 304 pct. 6, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa a acordat, cu titlu de lipsă de folosinţă, o sumă mai mare decât cea solicitată de reclamantă prin cererea introductivă; a interpretat, greşit, probele administrate constând în înscrisuri, interogatorii, expertize, iar hotărârea pronunţată este nelegală, cu referire la respingerea cererii vizând obligaţia reclamantei de a mai închiria în viitor spaţiul în litigiu pentru aceeaşi activitate comercială şi la aplicarea şi interpretarea art. 274 C. proc. civ., critici care se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând, conform cerinţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1099, pronunţată la data de 24 martie 2004, în dosarul nr. 1898/2002, a respins, ca tardiv, recursul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă-reconvenţională, împotriva deciziei pronunţată în apel, cu motivarea că această cerere, formulată la data de 9 iulie 2002, nu respectă, faţă de data comunicării deciziei : 21 iulie 2002, termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Investită cu soluţionarea contestaţiei în anularea deciziei pronunţată în recurs, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1629, pronunţată la data de 9 martie 2005, a admis această cerere, a anulat menţionata decizie şi a fixat termen pentru judecarea recursului, reţinând că, din eroare, instanţa de casaţie nu a observat că dovada comunicării deciziei, care poartă ultima dată ca fiind 24 iunie 2002, a fost returnată fără confirmare de primire cu menţiunea agentului procedural că societatea destinatară este mutată de la adresă.
Judecând recursul, pe fond, Curtea constată că motivele invocate în susţinerea acestei cereri sunt neîntemeiate.
Astfel, având în vedere că prin soluţia de respingere a apelurilor instanţa de control judiciar nu a avut a se pronunţa asupra fondului cererii principale şi cererii reconvenţionale şi deci nu a acordat mai mult decât s-a solicitat cu titlu de lipsă de folosinţă prin cererea principală, cum, eronat, susţine recurenta, se constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu-şi găseşte justificare în speţă.
Este de observat că menţinerea soluţiei de respingere a cererii formulată pe cale reconvenţională de obligare a reclamantei de a nu închiria, timp de 3 ani, spaţiul în litigiu pentru acelaşi comerţ, apare ca fiind legală, în lipsa unor prevederi contractuale referitoare la aceasta sau a dovezii existenţei unei concurenţe neloiale în care reclamanta să fie implicată şi că instanţa de apel nu a acordat prin Decizia atacată cheltuieli de judecată iar prin evocarea principiului culpei procesuale, statornicit prin dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond în cauză, aceasta a făcut o corectă interpretare a acestor dispoziţii legale.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.N.S.B.P. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 92 din 19 aprilie 2002, pronunţată de secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4482/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4499/2005. Comercial → |
|---|
