ICCJ. Decizia nr. 4520/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4520/2005
Dosar nr. 2019/2005
Şedinţa publică din 6 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 654 din 12 octombrie 2004, Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.N., împotriva pârâtei SC F.D.F.E.E.E.O., pentru anularea deciziei nr. 5094 din 16 iunie 2004, emisă de pârâtă pentru despăgubiri, în cuantum de 24.701.559 lei.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat apel care a fost înaintat Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ.
Prin încheierea nr. 8 din 1 martie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul secţiei comerciale a Curţii de Apel Craiova, pentru soluţionarea recursului, pe motiv că litigiul este comercial.
Prin Decizia nr. 144 din 15 aprilie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială a respins apelul reclamantului, reţinând că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în speţă operează excepţia autorităţii de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând ca temei de casare prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Din verificarea actelor dosarului se constată că instanţa nu s-a pronunţat asupra apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 654 din 12 octombrie 2004.
Astfel din practicaua şi dispozitivul deciziei nr. 144 din 15 aprilie 2005 rezultă că s-a soluţionat apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 8 din 1 martie 2005 a Tribunalului Dolj.
De asemenea, avându-se în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., se constată că în raport cu obiectul litigiului hotărârea instanţei de fond nu este supusă apelului.
În consecinţă, urmează să se admită recursul, să se caseze Decizia şi să se trimită cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea recursului împotriva sentinţei nr. 654 din 12 octombrie 2004 a Tribunalului Olt, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R.N., împotriva deciziei nr. 144 din 15 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 654 din 12 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4514/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4524/2005. Comercial → |
---|