ICCJ. Decizia nr. 4778/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4778/2005
Dosar nr. 926/2004
Şedinţa de la 18 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.I.C. SRL cu sediul în municipiul Satu Mare, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului grajd de vite şi teren în suprafaţă de 2.640 mp, efectuarea înregistrării în Cartea funciară şi plata cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 1844 din 12 martie 2002, a admis acţiunea, a constatat dobândirea dreptului de proprietate, de către reclamantă, a imobilului grajd şi teren în suprafaţă de 2.640 mp cumpărat cu preţul de 20.000 mărci germane, a luat act de înţelegerea părţilor, a dispus efectuarea menţiunilor în Cartea funciară şi a obligat pe pârâtă la 13.745.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 512/ Ap din 11 septembrie 2002, Tribunalul Satu Mare a admis apelul pârâtei a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei comerciale a tribunalului.
Reluând judecata în fond, s-a formulat cerere reconvenţională de către pârâtă, solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară cu privire la clauza constatării dreptului de proprietate asupra imobilului cu care s-a garantat împrumutul în cazul nerambursării la timp a creanţei.
Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 1772/ LC din 8 septembrie 2003, a respins acţiunea şi a admis cererea reconvenţională constatând nulitatea contractului de împrumut în ce priveşte clauza de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului şi a obligat pe reclamantă să plătească 6.993.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că prin clauza de dobândire a dreptului de proprietate s-a prevăzut ilicit şi imoral trecerea în proprietatea reclamantei a unui imobil cu valoare mult superioară sumei împrumutate.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 26/ AC din 9 decembrie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând clauza de trecere în proprietatea unui terţ al contractului de împrumut, a imobilului ca fiind ilicită şi imorală, prin disproporţia între împrumut şi valoarea bunului cu care s-a garantat, profitând de starea de constrângere a pârâtei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a confundat calitatea în care D.M. a semnat contractul de împrumut, el fiind reprezentant al reclamantei SC A.I.C. SRL, aşa încât reclamanta şi-a asumat obligaţia împrumutătorului. În acelaşi timp afirmaţia disproporţiei între valoarea bunului şi suma împrumutată nu este dovedită, pentru a forma convingerea instanţei asupra caracterului imoral al contractului.
De altfel nici starea de constrângere susţinută în motivaţia deciziei atacate nu a fost dovedită.
Pe de altă parte, recurenta susţine că între reprezentantul reclamantei D.M. şi reclamantă s-a încheiat un act de cesiune de creanţă prin care cu titlu gratuit a fost cesionat dreptul de garanţie imobiliară. Astfel nu au fost încălcate norme de ordine publică, pierderea dreptului de proprietate ca urmare a nerestituirii împrumutului acordat este cauza reală a raportului dedus judecăţii.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Prin contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, D.M., în calitate de persoană fizică, a împrumutat pe pârâta SC C. SA, cu suma de 20.000 mărci germane, împrumut garantat de pârâtă, cu imobilul grajd de vite şi teren în suprafaţă de 2.640 mp, prin instituirea ipotecii, termenul de rambursare a împrumutului fiind de 2 luni.
În cadrul contractului s-a stipulat expres un pact comisoriu de gr. IV, prin care, însă, reclamanta putea solicita instanţei constatarea dreptului de proprietate a bunului ipotecat în caz de neîndeplinire a obligaţiei de restituie a împrumutului.
Instituirea ipotecii în contractul de împrumut are ca efect principal dreptul de urmărire în mâinile oricui s-ar afla bunul ipotecat şi dreptul de preferinţă, reprezentând facilităţi ale creditorului de recuperare pe calea executării silite, a creanţei sale.
Stipularea unui pact comisoriu de gradul IV nu echivalează cu trecerea în proprietatea creditorului a bunului ipotecat, cum au înţeles părţile să-l insereze în contract, ci, astfel cum a analizat şi instanţa de apel, reprezintă o prevedere prin care, în cazul neexecutării obligaţiei, contractul se desfiinţează de drept.
Prevederile contractuale sunt astfel contradictorii; iar „când este îndoială, convenţiunea se interpretează în favoarea celui ce se obligă" (art. 983 C. civ.).
Pe de altă parte, cauza ilicită a actului constă în acordarea unui împrumut de către o persoană fizică, reprezentant al societăţii comerciale în favoarea căreia s-a instituit ipoteca şi care în caz de neplată devenea titular al dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat. Dacă persoana fizică a încheiat contractul în calitate de reprezentant al reclamantei atunci contractul de împrumut este nul, încălcându-se normele imperative ce reglementează acordarea împrumuturilor de către societăţi comerciale specializate; iar dacă persoana fizică a încheiat contractul cu clauza restituirii împrumutului respectiv a transferului proprietăţii imobilului ipotecat societăţii comerciale, a cărui asociat unic este, cauza contractului apare ilicită. Scopul pentru care s-a încheiat contractul şi pentru care s-a obligat împrumutătorul este nereal, în afara normelor care prevedeau transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor, persoanelor străine.
Astfel, soluţiile pronunţate de instanţele de fond sunt temeinice, iar în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 26/ AC din 9 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.I.C. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 26/2003 – A/C din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4764/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4784/2005. Comercial → |
|---|
