ICCJ. Decizia nr. 4811/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 352 din 7 martie 2002, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții L.M., L.D., L.V., T.M. și T.I. și a dispus anularea hotărârii adunării generale a acționarilor SC A. SA Valea Mare din 11 martie 2001.
Prin aceeași hotărâre s-a respins capătul de cerere privind convocarea A.G.A.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că hotărârea A.G.A. din 11 martie 2001 a SC A. SA Valea Mare a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată, respectiv convocarea adunării generale nu a fost publicată în M. Of. și nu s-a ținut la sediul pârâtei cum prevăd dispozițiile art. 16 și art. 110 alin. (2) din aceeași lege.
împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, au declarat recurs reclamanții, care au criticat hotărârea respectivă întrucât nu a obligat pârâta la reconvocarea adunării generale cât și pârâta SC A. SA Valea Mare, care a criticat această hotărâre susținând că au fost respectate condițiile cerute de lege privind convocarea A.G.A., că desfășurau adunări generale în altă localitate nu prejudiciază interesele acționarilor și că în mod greșit s-a respins excepția tardivității acțiunii în anulare.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 1737 din 20 iunie 2002 a admis recursul reclamanților, a modificat în parte hotărârea instanței de fond în sensul că a obligat pe administratorii societății să convoace adunarea generală a acționarilor cu ordinea de zi menționată în hotărârea A.G.A. din 11 martie 2001.
A fost respins prin aceeași decizie recursul declarat de pârâta SC A. SA Valea Mare, prin președintele consiliului de administrație.
S-a reținut de instanța de recurs că în cauză nu s-a făcut dovada publicării convocării adunării generale a acționarilor în M. Of., că adunarea generală nu s-a ținut la sediul societății comerciale și că este justificată cererea de reconvocare a adunării generale.
Ulterior urmare hotărârii judecătorești de mai sus s-a stabilit termen pentru convocarea A.G.A. la 13 septembrie 2002, respectiv 14 septembrie 2002 și s-a adoptat hotărârea din 14 septembrie 2002.
La data de 12 noiembrie 2002, reclamanții T.O., N.N. și R.M. au chemat în judecată pe pârâții L.M., T.M., F.V., F.E., L.G., L.D., L.V., B.E. și T.M.P. și T.M.V. moștenitori ai lui T.V. moștenitori ai lui T.I. și au solicitat anularea hotărârii din 14 septembrie 2002 a adunării generale a acționarilor aceleiași societăți comerciale.
Prin sentința nr. 74 din 17 ianuarie 2003, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea reclamanților, reținând că nu au fost încălcate dispozițiile legale cuprinse în legea nr. 31/1990 republicată.
Recursul declarat de reclamanții T.O., N.N. și R.M., împotriva sentinței de mai sus a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 1815 din 15 mai 2003. A fost modificată în tot sentința atacată cu recurs și pe fond a fost admisă acțiunea reclamanților și în consecință s-a anulat hotărârea adunării generale a acționarilor din 14 septembrie 2002 din cadrul SC A. SA Valea Mare.
La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de recurs a reținut că s-a făcut convocarea adunării generale a acționarilor pentru datele de 13 septembrie 2002, respectiv 14 septembrie 2002, fără respectarea prevederilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată, în sensul că nu s-a publicat această convocare în M. Of. sau într-un ziar de largă răspândire, iar hotărârea din 14 septembrie 2002, nu s-a adoptat cu prezența acționarilor prevăzută în art. 112 alin. (1) din legea societăților comerciale menționată.
La data de 30 iulie 2004 au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1815 din 15 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ revizuienții SC A. SA Valea Mare, L.M., L.V., F.V., B.E., F.E., T.M. și L.G., care au invocat în drept prevederile art. 322 pct. 4 și 7 C. proc. civ.
Prin cererea de revizuire, s-a susținut că decizia nr. 1815 din 15 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești, a fost dată în soluționarea recursului declarat de recurentul T.O., care a semnat și pentru recurenții R.M. ȘI N.N., deși aceștia din urmă nu i-au dat nici o împuternicire în acest sens, și, au concluzionat revizuienta, decizia de mai sus pronunțată în dosarul Curții de Apel Ploiești se impune a fi anulată deoarece se bazează pe fals și uz de fals.
Prin cel de al doilea motiv de revizuire, a fost invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și s-a susținut că în cauză sunt hotărâri potrivnice definitive, respectiv hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat este potrivnică cu decizia nr. 1737 din 20 iunie 2002, pronunțată de aceeași instanță, în una și aceeași pricină, la cererea aceluiași T.O., purtând asupra aceluiași obiect și între aceleași persoane, dar la date diferite.
Cererea de revizuire este nefondată.
Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, se poate exercita numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Este edificator conținutul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., atunci când statuează că revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă la instanța de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute la punctele 1-9 ale acestui articol.
în speță s-au invocat:
- pct. 4, anume că hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.
înscrisul invocat de revizuienții ca fiind fals se referă, din context, șa la semnătura de pe motivele de recurs depuse în dosarul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Este adevărat că prin încheierea din 8 mai 2003 ce se află la dosarul respectiv a fost consemnată susținerea lui L.M. că recursul nu este semnat de recurentul T.O. și că L.M. a solicitat suspendarea cauzei și trimiterea dosarului la Parchet pentru a se face cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals, dar instanța nu a dispus în sensul celor solicitate; prin decizie nr. 1815 din 15 mai 2003, nu s-a reținut că nesemnarea recursului este motiv de nulitate.
Cum procedura declarării falsului de revizuienții nu a fost parcursă nici în timpul și nici în urma judecării cauzei ce a format obiectul dosarului Curții de Apel Ploiești, motivul de revizuire invocat, nu este întemeiat și se va respinge.
- pct. 7, respectiv dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanța de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Revizuienții au invocat contrarietatea hotărârii din 15 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești, față de hotărârea din 20 iunie 2003 a aceleiași instanțe.
Așa cum rezultă din dosarele anexate la prezenta cauză, prin decizia nr. 1815 din 15 mai 2003, s-a soluționat un recurs împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate într-o acțiune în anularea hotărârii din 14 septembrie 2002 a acționarilor SC A. SA Valea Mare; prin decizia nr. 1737 s-a soluționat un recurs împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în acțiunea în anularea hotărârii din 11 martie 2001 a acționarilor aceleiași societăți comerciale. Așadar hotărârile menționate nu sunt date în aceeași cauză.
Nici calitatea procesuală a părților nu este aceeași. Revizuienții au avut în dosarul Curții de Apel Ploiești, în care s-a pronunțat decizia nr. 1815 din 15 mai 2003, calitatea de pârâți, iar în al doilea dosar, calitatea de reclamanți.
Prin urmare nu sunt îndeplinite nici cerințele impuse de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., acest ultim motiv de revizuire nu este întemeiat, astfel că cererea revizuienților se va respinge, ca nefondată.
în temeiul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., revizuienții au fost obligați să achite intimatului T.O. cheltuielile de judecată ocazionate în prezenta cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4810/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4731/2005. Comercial → |
|---|
