ICCJ. Decizia nr. 4840/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La 18 februarie 2003, reclamanta SC C. SRL Hațeg a chemat în judecată pârâta SC A. SRL Timișoara, pentru a se constata nulitatea contractului de arendare încheiat între părți.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 152.617.500 lei, reprezentând contravaloarea prestației contractuale și dobânzi legale.
Prin sentința arbitrală nr. 12 din 4 martie 2004, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Timișoara, s-a respins acțiunea și s-a admis cererea reconvențională, reclamanta pârâtă reconvențional fiind obligată la plata sumei de 152.617.500 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare reclamanta - pârâtă reconvențional invocând, în drept, dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. și a solicitat admiterea acțiunii, respingerea cererii reconvenționale și constatarea nulității absolute a contractului de arendă care a fost încheiat cu nerespectarea art. 6 din Legea nr. 16/1994, nefiind înregistrat la consiliul local, a fost încheiat pe o durată mai scurtă de 5 ani, iar pârâta reclamantă nu are calitatea cerută de lege și suprafața nu a fost determinată.
Referitor la cererea reconvențională a susținut că în perioada anilor 2001 - 2002 a intervenit un caz de forță majoră și instanța a respins cererea sa de efectuare a unei expertize agricole, în mod nejustificat.
Prin sentința civilă nr. 57 din 10 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea în anulare.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că hotărârea nu încalcă ordinea publică sau dispoziții imperative ale legii pentru a fi astfel incidente dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. și să se poată reforma hotărârea arbitrală.
Reclamanta pârâtă a formulat recurs pe care l-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea instanței de judecată este greșită deoarece chestiunea nulității absolute, care derivă din neînregistrarea contractului de arendă, durata mai redusă și împrejurarea că recurenta nu era titulara dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren ține de încălcarea unor norme imperative.
De asemenea, recurentei i s-au încălcat drepturi procesuale esențiale, respectiv egalitatea părților în proces prin respingerea probei cerute, toate aceste situații încadrându-se în opinia sa în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Ulterior, recurenta și-a completat motivele de recurs invocând și excepția necompetenței materiale a instanței de arbitraj și, pe cale de consecință, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, raportul juridic având ca obiect contractul de arendă fiind unul de natură civilă și nu comercială, fiind încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) Cap. II din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial.
Recursul este nefondat.
în legătură cu motivul de recurs de ordine publică, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se constată că, potrivit art. 14 din contract, părțile au prevăzut că orice litigiu în legătură cu contractul de arendă va fi soluționat de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Timișoara, clauză care nu contravine legii deoarece părțile puteau tranzacționa asupra drepturilor deduse judecății, în sensul arătat de art. 340 C. proc. civ., referitor la capacitatea părților de a conveni soluționarea pe calea arbitrajului, iar art. 24 alin. (3) din legea nr. 16/1994 stipulează că litigiile având ca obiect contractul de arendă pot fi soluționate, cu acordul părților, și prin arbitraj.
Totodată, Curtea de Arbitraj fiind competentă să judece litigiul dintre părți, în mod legal, cauza a fost repartizată secției comerciale a Curții de Apel Timișoara, pentru a judeca acțiunea în anulare, fiind vorba de un raport juridic încheiat între două societăți comerciale.
Referitor la celelalte motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., se constată că, în mod legal, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea în anulare de vreme ce din motivele invocate în acțiunea în anulare și reiterate în recurs, nu a reieșit nici un motiv prin care hotărârea arbitrală să fi încălcat ordinea publică, dispoziții imperative ori bunele moravuri ci s-au făcut doar susțineri în legătură cu temeinicia acțiunii și nevalabilitatea contractului încheiat respectiv administrarea probatoriilor.
Art. 364 lit. i) C. proc. civ., cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii, nicidecum, reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului.
Față de cele arătate în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4848/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4844/2005. Comercial → |
|---|
