ICCJ. Decizia nr. 4924/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4924/2005
Dosar nr. 9157/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea din 17 decembrie 1999, reclamanta A.D.P. Bucureşti a chemat în judecată SC R.E.S.B.R. SA, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000.000 lei contravaloarea lipsei de folosinţă a mijloacelor fixe pentru perioada 1 aprilie 1999 – 1 decembrie 1999 şi predarea mijloacelor fixe din anexă sau contravaloarea lor.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 1193 din 16 februarie 2001, pronunţată în dosarul nr. 8849/1999, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis acţiunea majorată şi a obligat pârâta la 8.194.538.000 lei contravaloarea lipsei de folosinţă a mijloacelor fixe, precum şi la restituirea acestora către reclamantă. Pârâta a fost obligată şi la 324.441.600 lei daune cominatorii, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, care prin Decizia nr. 1460 din 13 noiembrie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Împotriva deciziei Curţii de apel a declarat recurs pârâta SC R.E.S.B.R. SA, iar Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 6921/2002 în urma admiterii recursului a modificat Decizia nr. 1460/2001, a admis apelul declarat de aceeaşi parte, a desfiinţat sentinţa nr. 1193 din 16 februarie 2001 şi a trimis cauza Tribunalului Bucureşti pentru rejudecare.
În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 13871 din 5 noiembrie 2003, a admis acţiunea reclamantei aşa cum a fost precizată la termenul din 1 octombrie 2003 şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 8.194.538.000 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru utilajele proprietatea reclamantei pentru perioada 1 aprilie 1999 – 10 februarie 2001 şi 1.331.494.920 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru aceleaşi utilajele până la data de 8 aprilie 2002. Prin aceeaşi sentinţă pârâta a fost obligată să restituie reclamantei următoarele bunuri: 8 autostropitoare, 10 tractoare dotate fiecare cu câte o remorcă, 2 autocamioane, 2 autogunoiere, 1 încărcător, un autogreder, 6 barăci metalice, 76 tomberoane, 3 barăci metalice cu 2 module, 39 containere, curte cu clădire situată în Bucureşti, 173 lopeţi, 61 târnăcoape, 10 sobe, 18 bănci lemn, 12 birouri cu un corp, 5 dulapuri metalice cu trei uşi, 3 scaune cu spătar, 5 scaune taburet, 3 sobe, 8 greble, 3 bănci tip spaţii verzi, un dulap cu o uşă, 2 bănci suport metal, un dulap metalic, s-au la plata contravalorii acestora în cuantum de 136.566.000 lei.
Tribunalul a admis şi capătul de cerere prin care au fost solicitate daune cominatorii în sumă de 13.341.882.240 lei calculate pentru perioada aprilie 2002 – septembrie 2003, precum şi cererea pentru plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 248.200.862 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin H.C.G.M.B. nr. 58 din 22 aprilie 1997 s-a decis transformarea A.D.P. ale celor 6 sectoare din Bucureşti în societăţi comerciale, astfel încât A.D.P. a devenit alături de celelalte instituţii din celelalte sectoare SC A.D.P.B. SA (reclamanta). În urma acestei reorganizări reclamanta a preluat drepturile şi obligaţiile existente în patrimoniul A.D.P.
Anterior hotărârii consiliului general, A.D.P. sector 3 a predat pârâtei în custodie, în baza H.P.G. nr. 721/1997, până la H.C.L., bunurile înscrise în procesul verbal încheiat la acea dată. Întrucât pârâta a refuzat nejustificat încheierea unor contracte de închiriere pentru utilajele inventariate, dar a continuat să le folosească fără un titlu legal deşi acestea erau trecute în patrimoniul reclamantei în baza H.C.G.M.B. în nr. 58 din 22 aprilie 1997 instanţa a apreciat acţiunea reclamantei ca fiind întemeiată.
La data de 27 februarie 2005, prin sentinţa nr. 2915, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC A.D.P.B. SA în contradictoriu cu pârâta SC R.E.S.B.R. SA şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei comerciale nr. 13871 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că a obligat pârâta şi la plata sumei de 746.245.680 lei pe lună cu titlu de daune cominatorii de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la predarea efectivă a bunurilor sau a contravalorii acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 13871 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC R.E.S.B.R. SA criticând-o sub următoarele aspecte:
- instanţa de fond s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut; astfel intimata şi-a motivat acţiunea pe art. 1026, 1073 şi 1079 C. civ., care reglementează răspunderea contractuală iar instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză;
- expertiza contabilă administrată în cauză este în mod vădit absurdă, eronată, netemeinică şi tendenţioasă;
- contravaloarea lipsei de folosinţă reprezintă preţul fructelor bunurilor astfel că, modalitatea de stabilire a contravalorii de către expert nu respectă prevederile legale în materie, respectiv art. 40 C. com.
- daunele cominatorii stabilite de instanţa de fond sunt nelegale şi netemeinice întrucât art. 5803 C. proc. civ., stabileşte unica modalitate de sancţionare a părţii vinovate de neexecutarea unei obligaţii de „a face" ca fiind amenda civilă.
- obligaţia de restituire a bunurilor sau de plată a contravalorii acestora a fost îndeplinită prin consemnarea la C.E.C. a sumei de 67.750.000 lei pe numele intimatei la data de 8 iulie 2002;
- obligaţia de restituire a fost îndeplinită pentru o parte din bunuri;
Apelul a fost soluţionat prin Decizia nr. 249 din 1 iunie 2004, prin care criticile aduse sentinţei nr. 13871/2003, au fost înlăturate ca neîntemeiate. Curtea de Apel a stabilit că soluţia pronunţată a ţinut seama de faptul că prin Decizia de casare, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit limitele reinvestirii primei instanţe numai în ce priveşte determinarea bunurilor care urmau să fie restituite, celelalte chestiuni fiind definitiv stabilite.
Împotriva deciziei nr. 249/2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 675/2004 a declarat recurs, pârâta SC R.E.S.B.R. SA, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (1), (5), (6) şi (9) C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., întrucât doi judecători au soluţionat aceeaşi pricină, în apel, atât în primul ciclu procesual cât şi în rejudecare.
Prin cea de-a doua critică s-a invocat încălcarea principiului oralităţii şi al dreptului la apărare prin faptul că dosarul s-a luat la prima strigare fără concluziile apărătorului pârâtei şi, fără ca dezbaterile să fie consemnate în încheiere, fiind astfel încălcat art. 127 C. proc. civ.
Prin celelalte motive, recurenta a susţinut că instanţa a schimbat temeiul juridic încălcând în acest mod principiul disponibilităţii, că a pronunţat o hotărâre care nu respectă cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, în fine că, a încălcat prevederile art. 5803 din acelaşi cod prin care se stabileşte că amenda civilă este sancţiune unică pentru neexecutarea unei obligaţii de „a face".
Recursul este fondat.
Înalta Curte a luat în examinare motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa nu a fost alcătuită în conformitate cu dispoziţiile legale, întrucât acest motiv de casare este de ordine publică.
Din argumentarea acestei critici rezultă că recurentul a invocat în sprijinul greşitei compuneri a instanţei, încălcarea normelor privind incompatibilitatea întrucât doi judecători au pronunţat Decizia din apel în primul ciclu procesual (Decizia nr. 1460/2001) precum şi Decizia nr. 249/2004 în rejudecare. Din analiza cazului de incompatibilitate învederat de recurent rezultă că, în adevăr, acesta se încadrează în prevederile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., care dispune că „judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau recurs şi nici în caz de rejudecare după casare". Întrucât normele referitoare la incompatibilitate sunt imperative, încălcarea acestora atrage nulitatea absolută a deciziei pronunţată de judecătorii pe care legea îi opreşte să ia parte la judecată.
În consecinţă, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite, Decizia Curţii de Apel va fi casată, iar apelul va fi trimis pentru rejudecare urmând ca celelalte motive care s-au invocat în recurs să fie examinate ca apărări în faţa instanţei de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R.E.S.B.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 249 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4919/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4940/2005. Comercial → |
|---|
