ICCJ. Decizia nr. 4996/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4996/2005
Dosar nr. 792/2005
Şedinţa publică din 25 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2219/ C din 23 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi contencios administrativ, în dosar nr. 1773/2004, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Sibiu împotriva pârâtelor A.D.S. Bucureşti şi SC A.D.O. SA Sibiu şi ca urmare, s-a constatat dreptul reclamantei de a-i fi atribuit direct spre concesiune de către pârâta A.D.S. a suprafeţei de 336,51 ha. teren agricol situat în Sibiu, care a aparţinut pârâtei SC A.D.O. SA, conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 249/2003.
Prin aceeaşi sentinţă s-a anulat în parte contractul de concesiune din 7 ianuarie 2004, încheiat între pârâte, cât priveşte suprafaţa de 366,51 ha. teren agricol şi a fost obligată pârâta A.D.S. Bucureşti să încheie contractul de concesiune cu reclamanta pentru suprafaţa de 366,51 ha. teren agricol, cu respectarea prevederilor art. 211,2,3 din Legea nr. 249/2003 pentru completarea Legii nr. 268/2001.
Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei A.D.S. Bucureşti la plata daunelor cominatorii, precum şi cererea de încuviinţare ca sentinţă să ţină loc de contract şi act de intabulare au fost respinse.
Prin aceeaşi sentinţă, pârâta A.D.S. Bucureşti a fost obligată să plătească reclamantei suma de 5.354.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorar avocaţial.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele A.D.S. Bucureşti şi SC A.D.O. SA Sibiu, care au solicitat schimbarea sentinţei, în sensul respingerii în întregime a acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 311/ A din 10 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, pe de o parte, calitatea procesuală activă a reclamantei de a solicita desfiinţarea parţială a contractului de concesiune încheiat, cauza nulităţii fiind frauda la lege, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 249/2003, de modificare a Legii nr. 268/2001, care nu disting în cazul atribuirii prin metoda concesionării directe a terenului, cu privire la modalitatea prin care activul aferent acestuia a fost dobândit, dreptul reclamantei deţinătoare a unui asemenea activ născându-se la data apariţiei legii şi neputând fi condiţionat de faptul declanşării privatizării societăţii comerciale deţinătoare a terenurilor, pe când dreptul pârâtei s-a născut abia la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare acţiuni, deci ulterior.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele pârâte.
1. A.D.S. Bucureşti a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei, schimbarea sentinţei instanţei de fond şi respingerea acţiunii, ca nefondată, dezvoltând pe larg motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii.
Recursul A.D.S. Bucureşti urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
Astfel, potrivit dovezii aflată în dosarul nr. 7511/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia, recurentei pârâte i s-a comunicat Decizia recurată la 17 ianuarie 2005, iar recursul a fost declarat la 3 februarie 2005, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 101 C. proc. civ. Faţă de această situaţie şi ţinând cont de caracterul imperativ şi absolut al termenului de recurs, ceea ce atrage, în caz de nerespectare, sancţiunea decăderii părţii, Înalta Curte urmează să dea eficienţă art. 301 C. proc. civ. şi să respingă recursul A.D.S. Bucureşti, ca tardiv formulat.
2. Referitor la recursul SC A.D.O. SA Sibiu se constată că s-au invocat motive întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. civ., iar ulterior, cu respectarea dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motive de ordine publică vizând excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de interes şi a necompetenţei materiale a instanţelor de a judeca prezenta cauză, completându-se motivarea, în drept, cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
S-a susţinut, astfel, că pretenţiile formulate constând în anularea parţială a contractului de concesionare în ceea ce priveşte suprafaţa de 336,51 ha. şi obligarea A.D.S. Bucureşti să încheie contract cu reclamanta pentru această suprafaţă, iar în caz de refuz hotărârea să ţină loc de contract, se circumscriu cererilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, competenţa revenind astfel, în primă instanţă, Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ, conform art. 3 pct. 1 din aceeaşi lege.
Recurenta a mai arătat că reclamanta nu întruneşte condiţiile de a avea calitate procesuală activă într-o acţiune întemeiată pe art. 211 din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003, deoarece nu are calitatea de investitor, activul fiind cumpărat prin licitaţie în cadrul unei proceduri de executare silită şi nu în cadrul procedurii reglementată de Legea nr. 268/2001, modificată, capitolele III-IV.
De asemenea, aceasta nu justifică nici interesul legitim în sens procesual, nici o prevedere legală nestatuând dreptul de atribuire prin concesionare directă a unui anumit teren, interesul reclamantei fiind deci, doar unul pur economic.
Sub aspectul limitelor investirii, instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, reclamanta solicitând conform acţiunii precizate anularea în parte a contractului de concesiune ori, instanţele s-au pronunţat în sensul nulităţii parţiale a contractului, încălcând principiul disponibilităţii şi nepunând în discuţie excepţia nulităţii contractului.
Totodată, acţiunea este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 1 şi 4 din Legea nr. 268/2001, modificată, A.D.S. Bucureşti fiind singura în măsură să hotărască asupra exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al statului, instanţa încălcând astfel, şi principiul consensualismului prin obligarea A.D.S. Bucureşti de a încheia contractul de concesiune cu reclamanta.
Pe fond, au fost încălcate dispoziţiile legale incidente în materie respectiv art. 10-11 şi 18-21 din Legea nr. 268/2001, în reglementarea anterioară modificării, privitoare la oferta de privatizare, care a fost lansată anterior cererii de concesionare formulată de reclamantă cuprinzând şi terenul în litigiu spre concesionare încât, greşit s-a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 249/2003 s-a născut dreptul de concesionare directă în patrimoniul reclamantei şi nu doar vocaţia.
Totodată, recurenta pârâtă condiţionând cumpărarea acţiunilor în cadrul procesului de privatizare de concesionarea tuturor terenurilor şi adjudecând, în mod legal, A.D.S. Bucureşti a încheiat contractul de concesiune cu aceasta, nefiind posibile două proceduri de concesionare concomitente pentru acelaşi teren, oferta iniţială nefiind revocată.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Analizând în primul rând motivul încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care vizează competenţa materială a instanţei de a judeca, se constată că, într-adevăr, cererea reclamantei priveşte un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică dar, în speţă, obiectul concesionării este reprezentat de un teren proprietate privată a statului şi nu proprietate publică încât, A.D.S. Bucureşti a acţionat ca orice persoană juridică de drept privat, atât actele administrative de aprobare a contractului cât şi contractul propriu-zis constituind, în aceste condiţii, acte de gestiune şi nu acte de autoritate încât, ele sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, soluţionarea cauzei fiind deci, de competenţa instanţei de drept comun.
Cât priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active instanţa de apel a avut în vedere obiectul dedus judecăţii, respectiv desfiinţarea contractului pentru fraudă la lege, situaţie în care orice persoană interesată poate formula acţiunea, deci şi reclamanta, care a achiziţionat un activ justificând şi interesul în sens procesual, de vreme, ce i s-a refuzat cererea de concesionare a terenului aferent activului, astfel că, nici excepţia lipsei de interes, nu poate fi primită.
Raportarea recurentei în susţinerea primei excepţii la dispoziţiile de drept material din legea aplicabilă în cauză, nu poate constitui temei în soluţionarea acesteia ca şi în cazul excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, ele constituind apărări de fond care vor fi analizate în continuare în ceea ce priveşte legalitatea hotărârii, în cadrul analizării criticilor întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că instanţa de apel s-a pronunţat în limitele în care instanţa de fond a soluţionat cererea reclamantei, calificată, de altfel, corect ca acţiune în nulitate aşa cum s-a motivat deja mai sus, fără a se încălca principiul disponibilităţii, iar recurenta nu poate invoca vreo vătămare din punct de vedere al normelor privind judecata, acestea fiind respectate.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată însă că acesta este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
La 25 iunie 2002, reclamanta a achiziţionat prin licitaţie publică în cadrul unei executări silite organizată de A.F.P. Sibiu, proprietatea SC A.D.O. SA Sibiu.
În acest context, a depus la sediul A.D.S. Bucureşti mai multe cereri, conform Legii 249/2003, în vederea atribuirii directe a terenului, care au fost respinse deoarece, între timp, se declanşase procesul privatizării societăţii prin metoda licitaţiei publice cu strigare, constând în vânzarea pachetului de acţiuni concomitent cu concesionarea suprafeţei de teren, integral, pentru maximă eficienţă, fiind lansată şi oferta conform anunţului publicitar din 31 februarie 2003.
Potrivit Legii nr. 268/2001, art. 18, care a stat la baza acestei oferte procedurile de concesionare puteau fi: licitaţie cu plic închis, negociere cu preselecţie, negociere directă şi licitaţie publică cu strigare.
Prin Legea nr. 249 din 10 iunie 2003 art. 211, de completare a Legii nr. 268/2001, s-a introdus şi metoda de concesionare prin atribuire directă care prevede că terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatarea unui teren cu destinaţie agricolă.
Raportat la reglementările legale sus evocate rezultă din interpretarea acestora că legiuitorul a avut în vedere modalităţi specifice de privatizare a societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă, A.D.S. Bucureşti având potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001, cu modificările ulterioare, dreptul de a alege modalitatea de privatizare cât şi de exploatare a terenurilor aflate în administrarea sa, C.A. având astfel de competenţe.
Nu se poate însă reţine, în acest cadru că acţiunea este inadmisibilă în lipsa unei astfel de decizii a C.A. deoarece, în caz de refuz, partea interesată are acces la justiţie care se pronunţă asupra legalităţii acestui refuz, ca în speţa de faţă.
Ori, din acest punct de vedere se constată că refuzul a fost legal deoarece, chiar dacă nu se poate reţine nici faptul că legiuitorul condiţionează atribuirea directă de calitatea de investitor a titularului cererii, fiind suficient din economia legii ca cel care a achiziţionat să facă această dovadă în condiţiile legii, în schimb, această cerere nu poate veni în concurs cu o ofertă lansată de vânzare acţiuni concomitentă cu concesionarea integrală a terenului, care nici nu a fost atacată potrivit legii şi anulată.
În cauză, fiind dovedit că se demarase procesul de privatizare prin metoda licitaţiei publice cu strigare constând în vânzarea pachetului de acţiuni concomitent cu concesionarea suprafeţei integrale de teren agricol, licitaţie la care s-a prezentat recurenta pârâtă şi la care putea participa şi reclamanta dar nu a făcut-o, aceasta din urmă nu se mai putea prevala de dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 249/2003 de modificare a Legii nr. 268/2001, chiar dacă întrunea condiţiile deoarece nu se pot desfăşura simultan două metode de concesionare, care se exclud reciproc.
Cât priveşte caracterul normelor din Legea nr. 249/2003, ele nu nasc direct în patrimoniul investitorilor, dreptul de atribuire directă aşa cum, nelegal, a reţinut instanţa de apel ci, numai dreptul de a solicita declanşarea acestei proceduri ceea ce în cauză nu se mai putea, nu pentru că legea nouă nu poate retroactiva ci pentru că se născuse dreptul societăţilor de participare la licitaţie în condiţiile art. 10-11 şi 18-21 din Legea nr. 268/2001, modificată, procedură în derulare finalizată cu adjudecarea la 24 octombrie 2003, şi apoi, cu contractul de concesiune valabile din punct de vedere legal.
Aşa fiind, recursul este întemeiat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va fi admis şi hotărârea schimbată în parte în sensul că se va admite apelul pârâtei SC A.D.O. SA Sibiu şi sentinţa va fi schimbată în sensul că se va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 311 din 10 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca tardiv declarat.
Admite recursul declarat de pârâta SC A.D.O. SA Sibiu, împotriva aceleiaşi decizii, modifică în parte Decizia atacată, admite apelul pârâtei SC A.D.O. SA Sibiu, schimbă în parte sentinţa nr. 2219 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Sibiu în sensul că respinge acţiunea.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4993/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4997/2005. Comercial → |
|---|
