ICCJ. Decizia nr. 4962/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4962/2005
Dosar nr. 9953/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4204 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F.E. SRL Braşov şi pârâta SC F. SRL Braşov a fost obligată la 1.030.520.312 lei, reprezentând contravaloare marfă şi 31.655.400 lei cheltuieli de judecată; reclamanta a fost obligată la 29.605.400 lei diferenţă taxă judiciară de timbru.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta a livrat marfă pârâtei, a emis facturi pentru încasarea contravalorii acesteia, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat plata.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 146 din 1 iunie 2004 a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acţiunea reclamantei şi a obligat-o la 20.360.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut în considerentele deciziei că facturile emise de intimată nu poartă semnătura reprezentantului societăţii pârâte, iar la rubrica semnătura şi ştampila furnizorului şi la cea a beneficiarului apare aceeaşi semnătură, respectiv a contabilei şefe P.M., care era angajată cu contract de muncă la SC F.E. SRL.
Ambele societăţi nu au folosit fişa de magazie pentru a se verifica operaţiunile de intrare şi ieşire a mărfurilor facturate, iar înregistrările nu s-au făcut în baza unei note de recepţie şi constatare de diferenţe.
Instanţa nu a acceptat punctul de vedere al expertului în sensul că pârâta a acceptat tacit datoria întrucât ar fi efectuat până la un moment dat plăţi în contul mărfurilor facturate de intimată.
S-a reţinut că instanţa de fond s-a pronunţat la termenul din 20 ianuarie 2004 asupra excepţiei prematurităţii acţiunii şi în mod corect a respins-o cu motivarea că au fost respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC F.E. SRL cu sediul în Braşov a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A invocat recurenta în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., că instanţa de apel a reţinut că facturile din litigiu nu poartă semnătura reprezentantului pârâtei sau a unui angajat al societăţii, fără însă a examina înscrisul din care rezultă că simultan derulării raporturilor de muncă ale numitei P.M. în cadrul societăţii reclamante, aceasta desfăşura o activitate identică şi în beneficiul intimatei-pârâte cu care încheiase în acest sens contract de prestări servicii. În această calitate a semnat facturile din litigiu în mod valabil, atât în numele reclamantei, cât şi al pârâtei.
S-a susţinut că ştampila beneficiarului SC F. SRL este aplicată pe toate facturile în litigiu ceea ce confirmă că au fost acceptate de intimată, împrejurare ce se coroborează cu depoziţia martorului G.D. ce a fost în mod eronat interpretată de instanţa de apel.
Recurenta a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra altei apărări a acesteia respectiv că intimata a evidenţiat facturile în cauză în propria contabilitate, iar debitul de 1.651.575.459 lei faţă de reclamantă se regăseşte în bilanţul contabil al intimatei.
Împrejurarea că ambele părţi au omis să întocmească în mod legal documentele contabile cerute de normele metodologice, nu o poate exonera pe intimată de obligaţia de plată.
Cu privire la factura din 3 ianuarie 2001 în valoare de 765.869.000 lei recurenta a precizat că apare în fişa de magazie întocmită de intimată şi totuşi, instanţa nu a avut-o în vedere.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului pentru nemotivare şi în subsidiar respingerea întrucât nu a existat nici o livrare între cele două societăţi, iar facturile ce conţin suma solicitată sunt realizate „pro cauza".
Recursul este fondat în sensul celor ce urmează:
Reclamanta a livrat pârâtei marfă şi pentru încasarea contravalorii acesteia a emis facturile în valoare totală de 1.685.020.312 lei pe care pârâta nu le-a achitat.
Potrivit dispoziţiei art. 46 C. com. „factura acceptată face probă în contra debitorului atât sub aspectul prestaţiei, cât şi al costului ei".
În speţă, facturile din litigiu nu sunt semnate de reprezentantul SC F. SRL sau de un angajat al acesteia.
La rubrica semnătura şi ştampila furnizorului şi la cea a beneficiarului apare aceeaşi semnătură, respectiv a numitei P.M. (contabila şefă) care era angajată cu contract de muncă la SC F.E. SRL.
Susţinerea recurentei că instanţa nu a examinat faptul că P.M. efectua activităţi pentru ambele societăţi, este fără relevanţă cât timp aceasta nu a întocmit „avize de însoţire a mărfii", iar înregistrarea în evidenţa contabilă s-a făcut în ambele societăţi numai pe baza facturilor.
Verificarea operaţiunilor de intrare şi ieşire a mărfurilor facturate nu s-a putut face, deoarece ambele societăţi nu au utilizat fişa de magazie, cu excepţia facturii din 3 ianuarie 2001 în valoare de 765.472.869 lei, pe care a recunoscut-o şi intimata-pârâtă.
S-a reţinut în cuprinsul raportului de expertiză că, pe de o parte reclamanta nu a întocmit avize de însoţire a mărfii, iar pe de altă parte pârâta la primirea mărfurilor nu a întocmit „Note de recepţie şi constatare de diferenţă.
În raport de considerentele expuse, în cauză nu s-a făcut dovada raporturilor juridice privind drepturile şi obligaţiile părţilor.
Excepţia o face, factura din 3 ianuarie 2001 în valoare de 765.472.869 lei, care a fost evidenţiată în fişa de magazie din evidenţa intimatei-pârâte şi pe care aceasta a recunoscut-o la plată.
Susţinerea recurentei în sensul că intimata nu este exonerată de plata contravalorii mărfurilor, că aceasta a evidenţiat facturile în propria contabilitate chiar dacă ambele părţi au omis să întocmească documentele contabile, va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.
Faţă de cele mai sus reţinute urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel; se va modifica Decizia în sensul că se va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care o va schimba în parte în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de 765.472.869 lei contravaloare marfă şi la 13.557.328 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC F.E. SRL Braşov, împotriva deciziei nr. 146/ Ap din 1 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 4204 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului Braşov, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 765.472.869 lei, contravaloare marfă şi la 13.557.328 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Menţine restul dispoziţiilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4960/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4973/2005. Comercial → |
|---|
