ICCJ. Decizia nr. 4960/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4960/2005
Dosar nr. 10754/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC S.P.C. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate că a rămas fără obiect contractul de închiriere încheiat cu aceasta la data de 6 februarie 1998 şi inexistenţa raportului juridic în temeiul căruia se emit facturi. Cererea a fost întregită la data de 3 noiembrie 2003 cu un capăt de cerere prin care s-a cerut tribunalului să constate că SC R. SA este proprietara structurii metalice amplasată pe terasa blocului din Piaţa Alba Iulia Bucureşti şi a panoului publicitar aflat pe acea structură. În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 5 din contractul de închiriere, art. 111 C. proc. civ., art. 969-971 şi art. 1294 C. proc. civ. În cauză a fost formulată şi o cerere de intervenţie în interes propriu precum şi în interesul reclamantei de către A.L.B., prin care s-a cerut să se constate încetate de drept efectele contractului de asociaţie în participaţie din 15 iunie 1998 şi în consecinţă pierderea dreptului de folosinţă asupra terasei precum şi rămânerea fără obiect a contractului de închiriere încheiat cu reclamanta pentru spaţiul în litigiu.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, învestit cu soluţionarea cererilor arătate mai sus, după examinarea actelor dosarului, prin sentinţa nr. 3718 din 16 martie 2004 a respins cererea principală formulată de reclamanta SC R. SA ca inadmisibilă şi a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta A.L.B. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de intervenţie formulată în interesul reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 111 C. proc. civ., întrucât spaţiul închiriat de pârâtă reclamantei, ce face obiectul contractului de asociaţie în participaţie din 5 iunie 1998 aparţine intervenientei, iar contractul a ajuns la termen. În acelaşi sens, al inadmisibilităţii cererii principale s-a apreciat că în realitate reclamanta urmăreşte stabilirea unei situaţii de fapt, cerere inadmisibilă în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., întrucât are la dispoziţie acţiunea în realizare. Tribunalul a luat act în temeiul art. 246 C. proc. civ., de renunţarea reclamantei la cererea completatoare prin care solicitase să se constate dreptul său de proprietate asupra structurii metalice şi a instalaţiei electrice exterioare de alimentare a panoului publicitar.
Examinând cererea de intervenţie în interes propriu, tribunalul a constatat că au încetat efectele contractului de asociaţie în participaţie din 5 iunie 1998 încheiat de A.L.B., prin ajungerea la termen în condiţiile în care intervenienta nu mai doreşte să continue colaborarea cu pârâta pentru motivul că după împlinirea duratei contractului nu mai sunt îndeplinite cerinţele contractuale referitoare la acordul de voinţă.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta SC R. SA şi de pârâta SC S.P.C. SRL, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 44 din 5 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC S.P.C. SRL şi admiţând apelul reclamantei SC R. SA, a anulat în parte sentinţa atacată, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei şi a fixat termen pentru continuarea judecăţii pe fondul cauzei. Instanţa de apel a apreciat că în acţiunea principală s-a cerut să se constate inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor corelative care au izvorul în contractul din 6 februarie 1998, încheiat cu pârâta pe motiv că obiectul contractului nu mai exista în patrimoniul locatarului, cerere care se încadrează în prevederile art. 111 C. proc. civ.
Cu privire la cel de al doilea apel formulat de pârâtă s-a reţinut că instanţa de fond a dat eficienţă art. 969 C. civ., soluţia de constatare a efectelor contractului de asociaţie în participaţie fiind conformă cu voinţa părţilor exprimată în contract. A mai reţinut că intervenienta nu avea nici o obligaţie să ţină seama de conţinutul contractelor încheiate de apelanta pârâtă cu alţi beneficiari aşa încât la expirarea termenului de asociere efectele contractului au încetat, iar instanţa de fond a constatat inexistenţa drepturilor care izvorau din contract.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 925/2004, a declarat recurs pârâta SC S.P.C. SRL, pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care vizează atât respingerea apelului său cât şi admiterea apelului reclamantei. Recurenta a reluat motivele de apel atât în ce priveşte faptul că prin cererea de intervenţie în interes propriu s-a cerut altceva decât obiectul pricinii principale, cerere care în aceste condiţii nu putea fi admisă, iar pe fond a considerat nelegală soluţia apreciind că atâta timp cât contractul de asociere în participaţie încheiat cu intervenienta este subsecvent şi condiţionat de clauzele contractului de închiriere încheiat cu reclamanta SC R. SA, este fără relevanţă împlinirea termenului de 5 ani al contractului de asociere.
Prin a doua critică, recurenta a susţinut că reclamanta avea acces la justiţie dar nu pe calea acţiunii în constatare ci a unei acţiuni în realizare. Pentru a se proteja sau pentru a nu plăti facturile pe care SC S.P.C. SRL le emite trebuia mai întâi să se constate încetarea efectelor contractului printr-o acţiune în realizare.
În consecinţă a solicitat să se admită recursul, să fie modificată Decizia nr. 414 din 5 octombrie 2004, în sensul respingerii apelului reclamantei şi admiterii apelului SC S.P.C. SRL şi în fond să se respingă acţiunea şi cererea de intervenţie.
Recursul urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situaţiile enumerate la punctele (1-9), numai pentru motive de nelegalitate. Recurenta a înţeles să invoce pct. 9 al articolului mai sus citat apreciind în alţi termeni că s-au aplicat greşit dispoziţiile legale prin faptul că prin cererea de intervenţie în interes propriu s-a solicitat „altceva decât obiectul pricinii, pe care îl cere reclamanta". După cum se poate observa din critica redată, recurenta a pus în discuţie aplicabilitatea art. 49 C. proc. civ., care prevede în primul aliniat că oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane". În alin. (2) se defineşte intervenţia în interes propriu prin care se cere ca cel ce intervine să invoce un drept al său, iar în alin. ultim se stipulează că intervenţia „este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia".
Întrucât s-a pus în discuţie intervenţia în interes propriu, care în opinia recurentei trebuie să privească acelaşi obiect ca şi cererea principală pentru a răspunde la această critică sunt necesare câteva argumente preliminare pornind de la înţelesul intervenţiei voluntare principale. Printr-o astfel de cerere un terţ solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată pentru a i se recunoaşte un drept propriu, cu alte cuvinte o astfel de cerere este o adevărată chemare în judecată împotriva părţilor aflate deja în proces. În aceste condiţii se lărgeşte cadrul procesual atât din punctul de vedere al părţilor cât şi sub aspectul obiectului litigiului, ca în speţă. Prin urmare, invocarea de către terţ a unui drept propriu nu necesită existenţa identităţii între dreptul pretins de terţ şi dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată ci este suficient ca între acestea să existe o legătură care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri. Pentru aceste considerente faptul că în intervenţia principală pe care o critică recurenta s-a cerut şi obţinut constatarea încetării efectelor contractului de asociere din 5 iunie 1998, nu constituie un motiv de nelegalitate care să atragă reformarea deciziei pronunţată în apel.
Un alt motiv de nelegalitate pus în discuţie în context şi nu direct prin argumente care să vizeze nelegalitatea priveşte aplicarea art. 11 C. proc. civ., prin care recurenta susţine că intimata reclamantă nu poate fi protejată de plata facturilor pe care le emite SC S.P.C. SRL, pe calea acţiunii întemeiată pe articolul mai sus citat câtă vreme nu s-a constatat încetarea efectelor contractului încheiat cu reclamanta intimată pe calea justiţiei. În realitate, prin acţiunea principală s-a solicitat tocmai încetarea efectelor contractului aşa încât obiectul cererii reclamantei poate fi atins pe calea acţiunii în constatare. Prin cererile în constatare se poate solicita instanţei să constate existenţa unui drept subiectiv al reclamantului sau inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa, cu alte cuvinte se poate cere să se constate existenţa sau inexistenţa unui raport juridic concret. În consecinţă nici această critică nu poate fi primită.
Recurenta a mai invocat şi faptul că instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 969 C. civ., întrucât nu a avut în vedere faptul că asocierea în participaţie ajunsă la termen este subsecventă contractului de închiriere încheiat cu reclamanta, contract prin care intervenienta s-a obligat să respecte clauzele celui din urmă, fiind în opinia sa, fără relevanţă faptul că termenul de 5 ani al duratei contractului de asociere s-a împlinit.
Critica este nefondată întrucât eficienţa dispoziţiilor art. 969 C. civ., nu a fost pusă în discuţie de instanţa de apel, aceasta constituind o chestiune de fond. După cum s-a arătat în precedentele considerente, instanţa de apel a respins doar excepţia inadmisibilităţii cererii principale şi a fixat termen pentru judecata în fond, o astfel de soluţie nefiind contrară dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea anterioară ultimei modificări a Codului de procedură civilă.
Soluţia instanţei de apel, prin care s-a anulat în parte sentinţa fondului, trebuie privită şi sub alt aspect, care ţine de admisibilitatea căii de atac. Prin Decizia recurată, judecata nu a fost finalizată, instanţa de apel fiind în drept, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea aplicabilă la acea dată (OUG nr. 138/2000) să asigure după anulare şi judecata în fond. Evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează având în vedere caracterul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului, şi, atâta timp cât judecata nu a fost finalizată prin hotărâre definitivă, soluţia pronunţată nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, chiar dacă s-a menţionat această cale de atac în Decizia recurată.
Concluzia care se desprinde este că această decizie se atacă doar odată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel întrucât legiuitorul a urmărit celeritatea soluţionării litigiului prin această reglementare şi nu să deschidă căi de atac neprevăzute de lege.
Această chestiune în prezent este tranşată de redactarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că în cazul în care judecata nu a intrat în fond, soluţia apelată se desfiinţează iar cauza se trimite instanţei competente pentru cercetarea fondului, ultima soluţie a codului de procedură civilă pe acest aspect punând în valoare ideea de a nu priva partea de un grad de jurisdicţie.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.P.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 414 din 5 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4956/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4962/2005. Comercial → |
|---|
