ICCJ. Decizia nr. 5008/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5008/2005
Dosar nr. 5130/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 7856/2003, reclamanta SC V.S.P. SRL Ploieşti a chemat în judecată pârâta SC E. SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra activului situat în Ploieşti, str. Târgoviştei, având destinaţia de „atelier recondiţionat piese" în suprafaţă de 462 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a fost înfiinţată la data de 4 martie 2003, având ca obiect principal de activitate întreţinerea şi reparaţia echipamentelor de ridicat şi manipulat şi întrucât îi era necesar un spaţiu necesar desfăşurării activităţii, în urma licitaţiei organizată de reclamantă, a închiriat spaţiul în discuţie la data de 24 martie 2003.
Mai precizează reclamanta că şi-a respectat întocmai obligaţiile contractuale şi ca atare consideră că beneficiază de prevederile art. 12 din Legea nr. 133/1999.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 3770 din 2 decembrie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să încheie cu aceasta contract de vânzare cumpărare, având ca obiect activul situat în Ploieşti, str. Târgoviştei, în suprafaţă de 462 mp cu destinaţia de reparaţii utilaje, utilizat de reclamantă în baza contractului de închiriere din 24 martie 2003.
Pronunţând această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a închiriat de la pârâtă spaţiul în discuţie, în urma licitaţiei organizată de aceasta din urmă şi în baza contractului din data de 24 martie 2003, termenul închirierii fiind de 6 luni cu începere de la 1 aprilie 2003, cu posibilitatea prelungirii.
S-a mai reţinut de asemeni, că după expirarea termenului de închiriere, reclamanta a deţinut şi deţine în continuare spaţiul, operând ca atare tacita relocaţiune.
Din probele administrate în cauză a rezultat de asemenea că reclamanta şi-a executat obligaţiile contractuale şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999.
Referitor la activul închiriat, s-a reţinut de instanţa de fond că acesta este unul disponibil, ceea ce îndreptăţeşte reclamanta ca făcând parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii să-şi exprime opţiunea de a-l cumpăra.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel pârâta, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în esenţă schimbarea în tot a sentinţei şi pe fond, respingerea acţiunii formulată de reclamantă.
În susţinerea apelului, pârâta arată că soluţia este nelegală, deoarece instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că societatea este una în curs de privatizare asupra căreia s-a instituit prin ordinul nr. 109 din 11 noiembrie 2002 emis de A.P.A.P.S., o procedură de administrare specială.
De asemenea, în cauză, arată apelanta, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 133/1999, întrucât nu se poate considera că activul în discuţie face parte din cele definite de lege ca disponibil, deoarece aici funcţionează sediul secundar al unei subunităţi, un atelier de reparaţii auto, o uscătorie de cherestea şi o fabrică de mobilă.
Spaţiul închiriat reprezintă o componentă a unui activ şi nu poate fi vândut decât cu aprobarea adunării generale a acţionarilor şi a A.P.A.P.S. - ului, aprobare care nu există până în prezent.
Totodată, mai arată apelata, nu s-a avut în vedere nici faptul că perioada pentru care a fost închiriat contractul de închiriere a expirat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 149 din 16 februarie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC E. SA, reţinând că în cauză operează tacita relocaţiune şi să întocmească listele cu activele disponibile, iar prin încheierea contractului de închiriere activul în discuţie poate oricând să cuprindă în ordinea de zi A.G.A. necesitatea vânzării activului în considerarea Legii nr. 133/1999.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, legal timbrat şi motivat pârâta SC E. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă, că SC E. SA se află în administrare specială prin ordinul nr. 109/2002 emis de A.P.A.P.S., spaţiul în litigiu nu constituie un activ în sensul Legii nr. 133/1999, iar contractul de închiriere din 24 martie 2003, expirând la data de 30 septembrie 2003 în cauză nu operează tacita relocaţiune. De asemenea, mai arată recurenta că întregul activ din Ploieşti, str. Târgovişte este grevat de ipotecă, în baza art. 1780 şi următoarele C. civ., iar în evidenţele speciale ale Judecătoriei Ploieşti este înscrisă interdicţia de înstrăinare a imobilului în cauză.
În consecinţă, recurenta pârâtă SC E. SA, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat în scris şi casarea deciziei atacate şi pe fond respingerea acţiunii ca nefondate.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că ambele instanţa, în mod greşit au aplicat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză.
Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că deşi contractul de închiriere a expirat, în cauză operează tacita relocaţiune întrucât reclamanta foloseşte spaţiul şi în prezent iar apelanta-pârâtă nu a făcut nici o dovadă că a solicitat evacuarea acesteia din spaţiu.
Contractul de închiriere din 24 martie 2003 a fost încheiat pe o perioadă determinată de 6 luni, fără clauză expresă de tacită relocaţiune dar cu prevederea de reînnoire a contractului în 15 zile lucrătoare anterioare expirării acestuia, drept neexercitat în termen de către intimată.
Recurenta-pârâtă a făcut dovada cu acte pentru a determina pe reclamanta-intimată să evacueze spaţiul în litigiu, pe care continua să-l ocupe în mod abuziv, întrerupând chiar şi furnizarea energiei electrice către spaţiul în cauză, astfel că instanţa de apel nu putea să reţină aspectul că a intervenit tacita relocaţiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 1438 C. civ., în situaţia în care s-a notificat denunţarea, locatorul, chiar dacă continuă, prin abuz, a se folosi de obiectul închiriat, nu poate opune tacita relocaţiune.
De asemenea, în mod greşit ambele instanţe au reţinut că deşi recurenta nu a întocmit listele cu activele disponibile în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 133/1999, totuşi, prin închirierea spaţiului în cauză acesta poate fi caracterizat un activ disponibil.
Din actele de la dosar rezultă că spaţiul închiriat nu era activ disponibil, adică neutilizat din punct de vedere economic, întrucât acesta a fost exploatat în regim de locaţiune şi anterior încheierii contractului din 24 martie 2003.
Cum recurenta s-a aflat în administrare specială, conform Ordinului nr. 109/2002, fiind supusă procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, cu atât mai mult nu se putea încheia contractul de vânzare-cumpărare pentru spaţiul în litigiu decât pe baza hotărârii A.G.A. şi cu avizul prealabil A.P.A.P.S., ceea ce nu a existat.
De altfel, asupra întregului teren şi construcţii aferente din Ploieşti str. Târgovişte, inclusiv spaţiul pretins de intimată există un contract de ipotecă, autentificat prin încheierea din 15 decembrie 1997, încheiat între recurentă şi M.R.B., fiind înscrisă şi interdicţia de înstrăinare în evidenţele Judecătoriei Ploieşti.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia atacată, va admite apelul pârâtei, schimbă în tot sentinţa nr. 3770 din 1 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, prin administrator judiciar SC F.C. SRL.
Modifică Decizia nr. 149 din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, admite apelul pârâtei şi schimbă în tot sentinţa nr. 3700 din 2 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, în sensul că respinge acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4990/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5012/2005. Comercial → |
|---|
