ICCJ. Decizia nr. 4981/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4981/2005
Dosar nr. 2225/2005
Şedinţa publică din 25 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 11305 din 27 septembrie Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea D.G.A.S. Mehedinţi în contradictor cu SC R. SA, prin lichidator P.W.C.M.C., prin care s-a contestat măsura lichidatorului de a o înscrie în tabelul creditorilor cu suma de 640.080.000 lei în loc de 1.994.887.667 lei ca şi măsura de încadrare a creanţei în ordinea de preferinţă prevăzută de art. 38 pct. 1 lit. g) în loc de art. 38 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Instanţa de fond a reţinut că în mod corect a fost înscrisă contestatoarea în Tabloul Creanţelor cu suma de 1.268.036.655 lei, deoarece prin sentinţa nr. 477 din 24 aprilie 2002, intimata a fost obligată să plătească reclamantei suma de 640.080.000 lei contravaloare microbus plus 627.553.655 lei rata inflaţiei calculate de la 21 decembrie 1999 până la 1 martie 2002, iar actualizarea acestei sume cu rata dobânzii de referinţă a B.N.R. în perioada aprilie 2002 – aprilie 2004 este eronată.
Actualizarea trebuia să aibă în vedere numai suma de 640.080.000 lei ca bază de calcul, dar cum nu s-au depus la dosar circularele B.N.R. referitoare la rata dobânzii de referinţă, aceasta s-a apreciat ca nedovedită, deşi s-a acordat termenul prevăzut de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 137/2002.
În ce priveşte încadrarea în ordinea de preferinţă, instanţa de fond a apreciat că în mod corect reclamanta a fost încadrată conform art. 38 lit. g) din Legea nr. 137/2002, întrucât art. 38 lit. d) se referă la creanţe ale statului sau ale autorităţilor administraţiei publice locale provenite din impozite, taxe şi alte obligaţii fiscale, iar faptul că reclamanta este o instituţie bugetară, finanţată de la bugetul de stat nu îi acordă automat un loc preferenţial în ordinea prevăzută de art. 38 din Legea nr. 137/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 233 din 24 martie 2005, a admis apelul declarat de reclamanta D.G.A.S. Mehedinţi, împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte, a admis în parte contestaţia şi a dispus înscrierea contestatoarei în tabelul creanţelor şi cu suma de 536.666.574 lei, reprezentând dobânzi calculate pe perioada 25 aprilie 2002 – 5 aprilie 2004, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Critica apelantei cu privire la modul de calcul al creanţei s-a apreciat ca întemeiată stabilind că, cuantumul sumei care trebuie înscrisă de lichidator în tabelul creditorilor este de 1.268.036.655 lei potrivit sentinţei nr. 477 din 24 aprilie 2002, recunoscută deja de lichidator, la care se adaugă dobânzi în sumă de 536.666.574 lei pe perioada 25 aprilie 2002 – 5 aprilie 2004, conform circularelor B.N.R., depuse în apel, apelanta, conform OG nr. 9/2000 nefiind îndreptăţită la capitalizarea dobânzii în lipsa unei convenţii sub acest aspect.
În ce priveşte critica apelantei cu privire la ordinea de preferinţă, aceasta a fost înlăturată de instanţa de apel, Decizia reţinând caracterul comercial al creanţei negarantate, iar nu pe cel fiscal pentru a putea fi încadrată conform art. 1 lit. d) din Legea nr. 137/2002, capacitatea sa de instituţie bugetară nefiind, în opinia instanţei, un argument în acest sens.
În contra deciziei reclamanta a declarat recurs pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare arată că:
- în mod greşit instanţa de apel nu a luat în calcul că suma de 1.928.697.663 lei care reprezintă actualizarea creanţei de 1.268.036.655 lei a fost calculată, conform dispoziţiilor legale în materie;
- în mod greşit aceiaşi instanţă a interpretat dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 137/2002, ignorând faptul că suma în speţă vine de la bugetul de stat şi tot la buget se restituie.
Intimata SC R. SA, în lichidare, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca legală.
Recursul nu este fondat.
1. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1 şi 3 din OG nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti dar şi a prevederilor art. 42 C. com., calculând dobânda – legală, în lipsa unei convenţii, la debitul ce a fost stabilit printr-o hotărâre anterioară, pentru perioada de întârziere a plăţii, critica cu acest obiect nefiind întemeiată.
2. Creanţa reclamantei neavând caracter fiscal, ci comercial, în mod corect s-a reţinut prin Decizia atacată incidenţa art. 38 lit. g) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, ea nefiind garantată, iar nu incidenţa art. 38 lit. g) din aceiaşi lege, cum eronat susţine recurenta şi care referă la creanţele statului sau ale autorităţilor administraţiei publice locale, provenite din impozite, taxe şi alte obligaţii fiscale stabilite conform legii, din contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi la fondurile speciale.
Ceea ce determină încadrarea creanţei în ordinea de preferinţă prevăzută de art. 38 lit. d) din legea menţionată este caracterul fiscal al creanţei, iar nu calitatea de instituţie bugetară a creditorului, calitate de altfel, intrinsecă lui, critica neputând fi primită.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea C.J.M. – D.G.A.S. Mehedinţi, împotriva deciziei nr. 233 din 24 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4969/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4990/2005. Comercial → |
|---|
