ICCJ. Decizia nr. 5012/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5012/2005
Dosar nr. 10102/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 octombrie 2003, reclamantul E.I.P. a chemat în judecată pe pârâţii SC C.V. SRL Câmpulung şi C.G. pentru a fi obligaţi, în solidar, la plata sumei de 685.700.400 lei, reprezentând contravaloare marfă vândută şi neplătită, la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată la nivelul de referinţă al B.N.R. şi la cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul susţine că a livrat pârâtei gresie, faianţă şi haine second hand pe baza facturilor din 6 februarie 2001 şi 27 aprilie 2001, iar aceştia au achitat doar echivalentul sumei de 7.847.396 lei, rămânând cu un debit de 421.647.999 lei, completat cu valoarea facturii din 27 martie 2003, în sumă de 177.870.000 lei. Relevă că pârâta a refuzat să onoreze datoria, deşi a notificat-o, datorând astfel suma de 599.517.999 lei, la care se adaugă şi dobânda legală.
Pârâta a invocat excepţia de prescripţie cu privire la factura din 27 martie 2000, totodată faptul că atât pe aceasta, cât şi pe factura 6 februarie 2001, nu figurează numele societăţii, ci al administratorului, neregăsindu-se nici în evidenţele B.C.V. Piteşti.
Cu privire la celelalte facturi, menţionează că şi-a îndeplinit obligaţia de plată, în euro, la paritatea stabilită.
În urma administrării probelor cu interogatoriu, acte şi expertiză contabilă, Judecătoria Câmpulung prin sentinţa civilă nr. 969 din 10 mai 2004 a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 337.756.552 lei, reprezentând contravaloarea facturii din 6 februarie 2001 şi dobânda legală potrivit OG nr. 9/2000, precum şi suma de 111.112.222 lei, cu titlu de diferenţă contravaloare factură din 27 aprilie 2001, plus dobânda legală aferentă acestei sume. A mai obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de 38.972.375 lei.
Pentru a hotărî în acest mod, a reţinut că reclamanta a expediat pârâtei marfă, prin facturile din 27 martie 2000, 20 octombrie 2002, 6 februarie 2001 şi 27 aprilie 2001.
Cum factura din 06 februarie 2001, nu a trecut prin vamă, a reţinut că nu există sub aspect legal; pentru factura din 27 martie 2000, acţiunea s-a prescris, deoarece a fost depăşit termenul de trei ani şi chiar dacă a fost pronunţată ordonanţa nr. 1159/ C din 11 aprilie 2003 de către instanţă, prescripţia nu s-a întrerupt, câtă vreme acţiunea a fost respinsă.
A concluzionat că pârâta este debitoarea sumelor de 337.756.552 lei, reprezentând contravaloarea facturilor din 6 februarie 2001 şi 111.433.448 lei contravaloare parţială a facturii din 27 aprilie 2001 (achitată în parte).
Împotriva acestei soluţii au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta a invocat următoarele critici:
- în mod greşit reţine instanţa că nu a fost întrerupt termenul de prescripţie, prin pronunţarea unor soluţii de către tribunal, în baza Ordonanţei nr. 5/2001 (art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.).
- în mod greşit a fost înlăturată factura din 6 februarie 2001, pe motiv că nu a intrat în vamă, câtă vreme a probat pe bază de acte expedierea mărfii către pârâtă, iar aceasta în cazul în care nu a primit marfa, avea obligaţia să se intereseze unde se află şi eventual să-l cheme în judecată pe cel care o preluase pe nedrept.
În apelul formulat de către pârâtă, s-a susţinut pronunţarea soluţiei cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., sub aspectul ignorării actului sub semnătură privată din data de 26 iulie 2001, din care rezultă achitarea sumei de 28.020.000 lei, refuzul completării raportului de expertiză contabilă şi acordarea unor sume disproporţionat de mari, în baza expertizei contabile eronate, cu înlăturarea dobânzii pretinse de către reclamant.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 203/ AC din 9 iulie 2004 a respinge apelul reclamantului E.I.P. declarat, împotriva sentinţei nr. 969 din 10 mai 2004, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în dosar nr. 2668/2003 şi admite apelul pârâtei SC C.V. SRL Câmpulung.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 52.750.494 lei, reprezentând diferenţă contravaloare marfă din factura din 27 aprilie 2001 şi de asemenea, dobânda legală la această sumă, de 6 % pe an, începând cu data de 27 aprilie 2001 până la momentul achitării, calculată în baza art. 4 din Ordonanţa nr. 9/2000.
Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea facturii din 06 februarie 2001, în sumă de 158.906.034 lei, precum şi dobânda legală de 6 % pe an, calculată de la data de 06 februarie 2001 şi până la momentul achitării.
Menţine dispoziţiile sentinţei instanţei de fond cu privire la cheltuieli de judecată acordate reclamantului.
Obligă pe reclamant să plătească pârâtei suma de 28.020.000 lei, reprezentând contravaloarea înscrisului din data de 27 ianuarie 2001, împreună cu dobânda legală menţionată, calculată din acest moment şi până la momentul achitării efective.
Obligă pe reclamant să plătească pârâtei cheltuieli de judecată, pentru apel în sumă de 6.805.466 lei.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen, legal timbrat şi motivat reclamantul E.I.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, prin reiterarea motivelor de apel sub forma criticilor în recurs, că: hotărârea s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de către art. 105 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a primit motivele de apel şi întâmpinarea în termenul legal prevăzut de art. 114 alin. (3) C. proc. civ.
- hotărârea s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cu încălcarea dreptului său la apărare.
- hotărârea s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi art. 7203 C. proc. civ., acordând intimatei – pârâte ceea ce nu a cerut prin cererea reconvenţională
- hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi aplică greşit dispoziţiile Ordonanţei nr. 9/2000, modificată.
În consecinţă, recurenta reclamantă solicită admiterea recursului şi casarea hotărârilor recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de apel şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Criticile formulate de recurentă că hotărârea a fost dată cu încălcarea dreptului său la apărare şi că prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 114 alin. (3) C. proc. civ., motiv de cerere prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
În mod corect instanţa de apel, faţă de cererea procuratorului recurentei, a amânat pronunţarea deciziei la data de 5 iulie 2004 şi apoi la data de 9 iulie 2004, pentru ca aceasta să formuleze şi, să depună concluzii scrise în temeiul art. 156 pct. 2 C. proc. civ.
Deasemenea nici prevederile art. 114 alin. (3) C. proc. civ., nu au fost încălcate întrucât de la data declarării apelului din 3 iunie 2004 şi de la data primirii citaţiei pe 18 iunie 2004 recurenta a avut suficient timp legal până la data de 9 iulie 2004, când s-a pronunţat Decizia, să-şi formuleze apărarea, în raport de motivele de apel şi întâmpinarea ale pârâtei, primite de procuratorul reclamantei la şedinţa de judecată din 30 iunie 2004.
Deasemenea nici critica prevăzută de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, nu este întemeiată, întrucât instanţa de apel a procedat în mod judicios, având în vedere înscrisul sub semnătură privată (dosar fond), în care este menţionată suma de 28.020.000 lei „bani daţi pentru cumpărarea de gresie şi faianţă".
Nici critica vizând aplicarea incorectă a Ordonanţei nr. 9/2000, privind calcularea dobânzilor în cauza de faţă nu este întemeiată, instanţa de apel aplicând în mod corect în speţă prevederile art. 4 din Ordonanţa nr. 9/2000.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul E.I.P., împotriva deciziei nr. 203/ AC din 9 iulie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5008/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5016/2005. Comercial → |
|---|
