ICCJ. Decizia nr. 4995/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4995/2005
Dosar nr. 258/2005
Şedinţa publică din 25 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1278, pronunţată la data de 24 mai 2004, în dosarul nr. 5598/2003, secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Prahova a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta, SC F. SRL, în contradictoriu cu pârâta, SC S.R. SA; a stabilit un drept de superficie în favoarea reclamantei asupra terenului pe care se află amplasată construcţia de beton, proprietatea acesteia, în suprafaţă de 55,22 m.p., situată în Câmpina, respingând, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea de despăgubiri civile; a admis cererea reconvenţională, a obligat pârâta-reconvenţională să plătească reclamantei-reconvenţionale suma de 170.856.135 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă şi a compensat, în parte, cheltuielile de judecată obligând reclamanta-pârâtă reconvenţională să plătească pârâtei-reclamante reconvenţională suma de 9.631.508 lei, cu acest titlu.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 492 C. civ., cu referire la cererea principală, întrucât reclamanta este constructor de bună credinţă iar pârâta nu s-a opus la ridicarea construcţiei şi că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999 C. civ., pentru acordarea despăgubirilor civile solicitate, în lipsa dovezii certe a prejudiciului suferit prin refuzul pârâtei de a prelungi contractul de închiriere al terenului în litigiu iar, cu referire la cererea reconvenţională, că reclamanta reconvenţională, este îndreptăţită să primească contravaloarea folosinţei terenului deţinut, în continuare, de pârâta reconvenţională SC F. SRL şi după expirarea perioadei pentru care părţile au încheiat contractul de închiriere, care însumează 170.856.135 lei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Apelurile formulate de părţile litigante împotriva evocatei sentinţe au fost respinse, ca neîntemeiate, de secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 809, pronunţată la data de 23 noiembrie 2004, în dosarul nr. 7980/2004.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, în ce priveşte apelul reclamantei-pârâte reconvenţionale SC F. SRL, că această parte nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, probele administrate nerelevând un raport de cauzalitate între pierderile suferite în activitatea comercială de către reclamantă şi refuzul pârâtei de a prelungi contractul de închiriere pentru terenul aferent construcţiei proprietatea reclamantei şi că, pentru folosirea ilicită a acestui teren trebuie să plătească o despăgubire, iar, referitor la apelul pârâtei-reclamante reconvenţionale SC S.R. SA, că, în situaţia în care reclamanta-pârâtă reconvenţională a cumpărat, cu bună credinţă, construcţia, activ comercial, anterior dobândirii de către pârâta reclamantă reconvenţională a terenului pe care aceasta se află amplasată constituirea de către instanţa de fond a dreptului de superficie cu privire la menţionatul teren este legală.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au formulat recurs atât apelanta-reclamantă pârâtă reconvenţională SC F. SRL cât şi apelanta pârâtă reclamantă reconvenţională, SC S.R. SA.
Recurenta SC F. SRL a invocat, ca temei de drept al cererii sale, prevederile art. 304 pct. 6, pct. 8, pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., arătând, în esenţă, în motivarea acesteia că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii cu referire la obiectul cererii de constituire a dreptului de superficie a interpretat, greşit, dispoziţiile art. 998 C. civ., invocate ca temei de drept al cererii de obligare a pârâtei la plata contravalorii veniturilor nerealizate pe ultimii 3 ani; nu s-a pronunţat asupra apărării întemeiată pe HG nr. 573/2002, în sensul că nu a putut obţine autorizaţia de funcţionare pentru punctul de lucru în litigiu în lipsa contractului de închiriere pentru terenul pe care acesta se află amplasat şi nici asupra planşelor foto, care atestă lipsa firmei la acest imobil, existenţa unui trotuar şi a unui drum; a respins obiecţiunile la expertize cât şi efectuarea unei noi expertize contabile – critici care se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, recurenta nedezvoltând, conform cerinţelor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., spre a putea fi examinat.
Recurenta SC S.R. SA a invocat în susţinerea cererii sale de recurs motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. arătând, în principal, în dezvoltarea acestora că instanţa de apel nu a arătat în considerentele deciziei în care dintre condiţiile ce pot determina constituirea dreptului de superficie se încadrează situaţia în speţă; a nesocotit contractul de închiriere încheiat între părţi prin care, la art. 13, s-a stipulat obligaţia locatarului SC F. SRL de a preda terenul închiriat la expirarea perioadei de închiriere, substituindu-se voinţei părţilor prin confirmarea hotărârii de fond cu referire la dreptul de superficie, în lipsa convenţiei lor cu privire la constituirea acestuia, aspecte ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltat conform cerinţelor legale, spre a putea fi analizat.
Prin întâmpinarea formulată, SC S.R. SA a solicitat respingerea recursului părţii potrivnice, apreciind, neîntemeiate, motivele invocate în susţinerea acestei cereri.
Recursul apelantei SC F. SRL este nefondat.
Astfel, având în vedere că prin soluţia de respingere a apelurilor declarate în cauză instanţa de control judiciar nu a avut a se pronunţa asupra fondului cererii de chemare în judecată şi, deci, a acorda mai mult decât s-a cerut, cu referire la obiectul dreptului de superficie, cum greşit, susţine recurenta reclamantă, se constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de aceasta nu se justifică.
Cum materialul probator administrat în susţinerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor ca urmare a refuzului acesteia de a prelungi contractul de închiriere cu privire la terenul în litigiu nu relevă, în speţă, îndeplinirea condiţiilor pe care antrenarea răspunderii civile delictuale le presupune, critica vizând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la încălcarea art. 998 de către instanţa de apel este neîntemeiată.
Având în vedere că spre a putea obţine modificarea unei decizii în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., trebuie ca instanţa să nu se fi pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, iar aceasta să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi cum apărarea bazată pe încălcarea HG nr. 573/2002 şi planşele foto, evocate în susţinerea acestui motiv, nu îndeplinesc menţionatele condiţii, prevăzute a fi îndeplinite cumulativ, iar criticile referitoare la respingerea obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză de către instanţa de apel ca şi refuzul acesteia de a încuviinţa probe cu expertiză contabilă nu se circumscriu acestui text.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de apelanta SC F. SRL, împotriva menţionatei decizii.
Recursul apelantei SC S.R. SA este fondat.
Este de observat că instanţa de apel nu a motivat soluţia confirmării celor dispuse de instanţa de fond cu privire la dreptul de superficie în litigiu prin raportare la modalităţile de realizare a constituirii acestui drept real, respectiv convenţia părţilor, legatul, uzucapiunea sau legea, iar argumentele aduse în susţinerea soluţiei de constituire a menţionatului drept în beneficiul reclamantei sunt străine evocatului cadru juridic.
Cum examinarea materialului probator administrat nu relevă aspecte care să inducă concluzia legalităţii constituirii dreptului de superficie, în speţă, astfel cum impun prevederile art. 492 C. civ., se constată că Decizia atacată s-a dat cu greşita interpretare şi aplicare a acestui text legal.
Aşa fiind, constatând îndeplinite în cauză, condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. şi, deopotrivă, în considerarea art. 1 din primul protocol adiţional la C.A.D.O.L.F., care enunţă principiul general al necesităţii respectării dreptului de proprietate şi garantează exerciţiul real şi eficace al acestui drept, va admite recursul declarat de apelanta pârâtă SC S.R. SA, împotriva deciziei pronunţată în apel, pe care o va modifica, în parte, în sensul că va admite apelul formulat de aceasta împotriva sentinţei tribunalului, pe care o va schimba, în parte, cu consecinţa respingerii, ca nefondată, a acţiunii principale, formulată de reclamanta SC F. SRL şi menţinerii celorlalte dispoziţii ale hotărârii, păstrând, de asemenea, şi dispoziţiile deciziei pronunţate de instanţa de apel cu privire la apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Câmpina, împotriva deciziei nr. 809 din 23 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta SC S.R. SA Câmpina, împotriva aceleiaşi decizii, modifică în parte Decizia atacată, admite apelul pârâtei împotriva sentinţei instanţei de fond şi o schimbă în parte, în sensul că respinge acţiunea ca nefondată, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei privind apelul formulat de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4994/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4998/2005. Comercial → |
|---|
