ICCJ. Decizia nr. 5028/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5028/2005
Dosar nr. 1300/2005
Şedinţa publică din 26 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4323 din 20 septembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A.P.C.I. SRL Bucureşti, împotriva pârâtei, S.N.C.F.R. SA Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta şi, în rejudecare, urmare casării cu trimitere, conform deciziei civile nr. 4768 din 19 septembrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pronunţat Decizia comercială nr. 14/ A din 13 martie 2003, prin care s-a respins ca nefondată cererea de aderare la apelul reclamantei formulată de pârâtă şi a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa conform art. 297 C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecarea pe fond a acţiunii.
Prin Decizia comercială nr. 689 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 229.026.499 lei, reprezentând diferenţă contravaloare facturi, 229.026.499 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi la 653.259.894,3 lei cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată respingând restul cererilor.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a avut în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 9 iulie 1996 părţile în litigiu au convenit ca reclamanta să livreze cantitatea de 400 tone ulei în mod eşalonat, jumătate până la 30 septembrie 1996 iar cealaltă jumătate până la 15 noiembrie 1996, iar pârâta S.N.C.F.R. să plătească preţul produsului achiziţionat, stipulându-se expres că preţul unitar va fi de 0,956 dolari S.U.A. /kg. calculat în lei la cursul din ziua efectuării plăţii, astfel cum rezultă din art. I şi II alin. (1) şi (3), art. IV din contract.
De asemenea, s-a convenit că în cazul în care vânzătorul reclamant nu va respecta termenul de livrare va plăti o penalizare de 0,15 % zi de întârziere din valoarea fiecărui lot nelivrat, fără a se depăşi valoarea mărfii livrate, iar în cazul în care pârâta cumpărătore nu va plăti preţul la termenul stabilit va plăti o penalitate de 0,15 %/zi de întârziere calculată la valoarea neachitată, conform art. 7 din Legea nr. 76/1992 completată cu OG nr. 18/1994, în conformitate cu art. III alin. (4) şi (5) din contract.
Din cuprinsul clauzelor contractuale menţionate rezultă că termenul final de livrare de la 15 noiembrie 1996 priveşte scadenţa pentru livrarea întregii cantităţi de marfă, iar nu un termen de valabilitate, la care ar trebui considerat expirat contractul, acesta urmând să se finalizeze la momentul livrării în întregime a mărfii. Această interpretare rezultă nu numai din cuprinsul clauzelor din art. I şi V dar şi în raport cu art. III alin. (5) privind plata penalităţii în caz de întârziere a livrării ceea ce înseamnă că pârâtele au avut în vedere aplicarea dispoziţiilor contractuale şi pentru livrările făcute ulterior datei de 15 noiembrie 1996, inclusiv sub aspectul clauzelor vizând determinarea în lei a cuantumului preţului. În sensul că data în discuţie nu a fost avută în vedere ca un termen de valabilitate a contractului se reţine şi din adresa depusă la dosarul nr. 3761/1999, prin care reclamanta a propus la 12 februarie 1997, ca după încă o livrare să se considere contractul încheiat, propunere cu privire la care pârâta şi-a menţinut acordul.
Faţă de cele arătate pârâta a procedat în mod contrar obligaţiilor asumate atunci când pentru livrările făcute de reclamantă după data de 15 noiembrie 1996 a apreciat că acestea au intervenit după expirarea contractului la acea dată, plătind doar parţial contravaloarea în lei a facturilor din 6 ianuarie 1997, 27 ianuarie 1997, 5 februarie 1997 şi 17 februarie 1997, în condiţiile în care a avut în vedere doar cursul leu /dolari S.U.A. la data menţionată anterior iar nu acela, mai mare, de la data efectuării plăţii.
Pentru diferenţa din valoarea facturilor neachitată pârâta datorează în conformitate cu dispoziţiile art. III alin. (4) din contract şi penalităţile de întârziere.
Totodată, în raport cu prevederile art. 294 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 1073 C. civ., s-a reţinut, că prin plata facturilor cu întârziere s-a creat o daună şi ca urmare a diferenţei de curs valutar dintre momentul facturării şi acela al plăţii, prejudiciu dovedit cu acelaşi raport de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., deoarece, potrivit îndrumărilor date de instanţa de casare, trebuiau analizate efectele juridice ale faxului din data de 11 februarie 1997, în raport cu voinţa reală a părţilor pe care prima instanţă a denaturat-o nerezultând acordul de prelungire a contractului ceea ce a atras desfiinţarea acestei hotărâri. Ori, mergând pe acelaşi raţionament şi cu o motivare contradictorie s-a concluzionat eronat făcându-se confuzie între termenul de scadenţă şi termenul de valabilitate, că termenul final de livrare de la 15 noiembrie 1996 priveşte scadenţa pentru livrarea întregii cantităţi de marfă, iar nu un termen de valabilitate, la care trebuie considerat expirat contractul.
Totodată, contractul încetând la 15 noiembrie 1996, nu se mai puteau pretinde şi acorda nici penalităţi de întârziere după această dată, contravenindu-se art. 964 şi art. 977 C. civ.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 4768 din 19 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a constatat nul recursul S.N.C.F.R. şi a admis recursul declarat de reclamanta A.P.C.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 3307/1999, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
A reţinut că, raportat la obligaţiile ce revin instanţei, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea s-a referit la constatări care nu au făcut însă trimitere la probele pe care s-a întemeiat şi care să fie motivate convingător, nerezultând clar ce a determinat hotărârea instanţei în acest sens şi dacă au fost luate sau nu în seamă susţinerile părţilor precum şi cele cu privire la durata contractului exprimate prin faxul din 11 februarie 1997 şi cu incidenţă asupra întinderii obligaţiilor părţilor.
Casarea hotărârii s-a făcut deci, în condiţiile art. 314 C. proc. civ., constatându-se că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite tocmai ca urmare a lipsei de motivare completă şi convingătoare, fără ca instanţa de casare să statueze asupra unor probleme de drept, iar în rejudecare toate aceste aspecte au fost analizate şi motivate, concluzia instanţei fiind corectă în ceea ce priveşte interpretarea dată convenţiei părţilor.
Astfel, din faxul din 11 februarie 1997 (dosarul nr. 3761/1999) rezultă că părţile au convenit cu privire la livrarea, după această dată şi a restului cantităţii de aproximativ 39 tone ulei nelivrată, urmând a constata apoi contractul încheiat. Deci, faţă de faptul că la data scadenţei obligaţiilor asumate prin contract, 15 noiembrie 1996, obiectul nu era îndeplinit rezultă că raportul juridic nu a încetat, părţile erau obligate să îl respecte în continuare, cu sancţiunile prevăzute potrivit voinţei acestora.
Totodată, nu se poate susţine că prin această interpretare s-a intervenit în convenţia părţilor atât timp cât cumpărătorul a acceptat şi a plătit marfa respectivă încât, nu s-au încălcat nici dispoziţiile art. 969 şi art. 977 C. civ.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.C.F.R. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 689 din 25 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5027/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5030/2005. Comercial → |
|---|
