ICCJ. Decizia nr. 5015/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5015/2005
Dosar nr. 11129/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 131/ C din 29 ianuarie 2004, Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrative, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B.C. SA Reşiţa, împotriva pârâţilor SC R. SRL Reşiţa, SC D.T. SRL Reşiţa şi SC D.S.C. SRL Reşiţa.
Prin aceeaşi hotărâre reclamanta a fost obligată către pârâta SC R. SRL Reşiţa să plătească 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, care a fost calificat drept apel şi prin Decizia civilă nr. 233/A/C din 29 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a fost respins, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi în raport de situaţia rezultată din dosar, onorariul de avocat în discuţie fiind achitat la data de 17 ianuarie 2004, după data depunerii la dosar a cererii reclamantei de renunţare la dreptul pretins, instanţa de fond era îndreptăţită să procedeze la reducerea onorariului faţă de munca îndeplinită de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta SC R. SRL Reşiţa invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 10 C. proc. civ. şi a susţinut în esenţă, că deşi la dosarul cauzei s-au depus chitanţele prin care s-a achitat în două tranşe onorariul de avocat convenit în raport de dificultatea cauzei de 20.000.000 lei, instanţa a obligat reclamanta doar la plata sumei de 5.000.000 lei.
A mai susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat şi client nu poate fi controlat direct sau indirect de nici un organ al statului, iar potrivit art. 94 alin. (2) şi (3) din statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileşte prin negociere directă, fiind totodată exclusă obligaţia avocatului de a justifica cuantumul sumei convenite, încât instanţele de judecată nu erau îndreptăţite să aplice în cauză art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
În privinţa primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a soluţionat cauza în limitele investirii având în vedere cererea de cheltuieli de judecată în valoare de 20.000.000 lei, iar admiterea în parte a pretenţiilor de acest titlu, nu este echivalentă cu situaţia reglementată de acest text de lege, motivul de recurs pe care se întemeiază recursul având în vedere ipoteza când instanţa nu se pronunţă asupra ceea ce s-a cerut.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanţa de apel având în vedere toate actele depuse, inclusiv chitanţa din 17 ianuarie 2004, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate.
Cât priveşte incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 în strânsă legătură cu aplicaţiunea art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ca ultim motiv de recurs, care poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de asemenea, se găseşte nefondat.
Legea nr. 51/1995 reglementează contractul de asistenţă juridică, stabilind regimul juridic aplicabil raportului juridic civil dintre avocat şi clientul său, în timp ce prin art. 274 alin. (3) se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil dintre părţile din proces, încât chestiunea supusă recursului vizează cel de al doilea raport juridic în cadrul căruia instanţa de judecată este competentă să soluţioneze problema lichidării cheltuielilor de judecată, putând potrivit acestui text de lege, pe deplin aplicabil să diminueze cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat în condiţiile evocate de text şi care se justifică şi în fapt, în prezenta cauză.
Pentru considerentele de fapt şi de drept arătată recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SRL Reşiţa, împotriva deciziei nr. 233/ AC din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5014/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5024/2005. Comercial → |
|---|
