ICCJ. Decizia nr. 5045/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5045/2005
Dosar nr. 8754/2004
Şedinţa publică din 27 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş Severin sub nr. 4929/2003 la data de 6 august 2003, reclamanta SC O. SRL Reşiţa a chemat în judecată pe pârâta SC B.C. SA Reşiţa şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să dispună vânzarea imobilului situat în Reşiţa, conform clauzelor expuse în contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 şi procesul verbal de negociere din 24 iulie 1998, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 63 din 21 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, în dosarul nr. 4929/COM/2003 a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, a constatat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 şi procesul verbal din 24 iulie 1998 şi a obligat pârâta să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Reşiţa şi terenul aferent în suprafaţă de 60 mp.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.071.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa sentinţa instanţa de fond a reţinut următoarele:
În urma negocierilor părţilor finalizate prin procesul verbal din 24 iulie 1998 a fost încheiat contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 cu clauză de vânzare a imobilului situat în Reşiţa şi teren aferent de 60 mp.
S-a reţinut că deşi reclamanta şi-a achitat obligaţiile asumate prin contract, pârâta a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu motivaţia că reclamanta a refuzat plata valorilor reziduale şi a redevenţelor reactulizate cu indicele de inflaţie, cererea pârâtei fiind apreciată ca nefondată de instanţă.
Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 143 din 11 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul cu nr. 2169/2004 apelul formulat de pârâtă a fost respins ca nefondat, reţinându-se că sentinţa apelată este legală şi temeinică.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate.
Prin declaraţia de recurs s-a solicitat şi suspendarea executării în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ.
În şedinţa publică de astăzi 27 octombrie 2005 recurenta a precizat prin apărător că nu mai insistă în cererea de suspendare.
Prin cererea de recurs, scrisă, recurenta a solicitat invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanţei de apel, admiterea apelului şi pe fond schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă.
De menţionat că recurenta a precizat că atacă cu recurs şi încheierea de şedinţă din 14 aprilie 2004, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 63 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Caraş Severin.
Oral recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare cu îndrumarea de a se avea în vedere voinţa părţilor privind actualizarea redevenţei.
Intimata-reclamantă a formulat două excepţii prin care a invocat nulitatea recursului, conform art. 3021 lit. a) C. proc. civ. şi excepţia prescripţiei privind cererea recurentei de reactualizare a redevenţei pe perioada 1998 – 2000.
Cu privire la prima excepţie în raport de Decizia nr. 176/2005 a Curţii Constituţionale, care a precizat că prevederile art. 3021 lit. a) C. proc. civ., sunt neconstituţionale intimata a renunţat la susţinerea acesteia.
Cu privire la prescripţia dreptului recurentei de a cere reactualizarea redevenţei pe perioada 1998 – 2000 aceasta nu poate fi luată în considerare fiind o problemă de fond ce trebuie avută în vedere în raport de obiectul acţiunii şi apărările intimatei în legătură cu refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.
În primul motiv de recurs invocat recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că reactualizarea redevenţelor nu era obligatorie, făcând o interpretare eronată a prevederilor art. 6 din contractul de leasing şi art. 7 din procesul verbal de negociere prin care părţile de comun acord au hotărât că actualizarea redevenţelor nu este o posibilitate ci o obligaţie.
Critica formulată nu este fondată.
De menţionat că prevederile art. 7 din procesul verbal de negociere încheiat la 24 iulie 1998, nu au mai fost înserate în contractul de leasing încheiat între părţi.
Voinţa fermă a părţilor cu privire la evoluţia ratei inflaţiei este consacrată prin art. 6 din contractul de leasing imobiliar, în care se prevede „Evoluţia ratei inflaţiei care se înregistrează ulterior perfectării prezentului contract poate determina indexarea redevenţelor locative".
Deci în mod corect s-a reţinut de instanţa de apel că nu este vorba de o clauză obligatorie ci de o clauză facultativă împrejurare ce rezultă indubitabil din nota volitivă a predicatului „poate".
În cauză nu se poate face indexarea redevenţelor lunare la finalul contractului de leasing, cele 60 de redevenţe fiind deja indexate în decursul celor cinci ani, facturile fiind emise şi încasate de recurentă prin urmare nu se pot face indexări retroactive a unor redevenţe deja achitate.
În al doilea motiv de recurs invocat se susţine că acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată este o acţiune în constatare şi aceasta trebuia respinsă ca inadmisibilă de vreme ce nu s-a formulat în cauză o acţiune în realizare a dreptului.
Nici această critică nu este fondată.
Acţiunea formulată de intimata reclamantă nu este o acţiune în constatare cum susţine recurenta, obiectul acţiunii fiind „obligaţia de a face".
Referitor la încheierea de şedinţă din 14 aprilie 2004, prin care s-a respins de Curtea de Apel cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 63 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Caraş Severin, se constată că aceasta este legală.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că în cauză la data pronunţării încheierii nu s-a evidenţiat şi nu s-a probat iminenţa producerii vreunui prejudiciu pentru recurentă care să justifice suspendarea executării, măsură ce poate fi luată numai în cazuri excepţionale în condiţiile în care legiuitorul a stabilit cu titlul de regulă generală conform art. 7208 C. proc. civ., că hotărârile date în primă instanţă în materie comercială sunt executorii.
Faţă de considerentele mai sus menţionate se constată că în cauză nu subzistănici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să ducă la modificarea sau casarea încheierii de şedinţă şi a deciziei recurate şi în consecinţă conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de recurenta-pârâtă SC B.C. SA Reşiţa urmează a fi respins, ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 3.600 RON (36.000.000 lei vechi) către intimata SC O. SRL Reşiţa cu titlu de cheltuieli de judecată sumă ce reprezintă onorariu de avocat conform chitanţei de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.C. SA Reşiţa, împotriva deciziei nr. 143 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, precum şi a încheierii din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC O. SRL Reşiţa suma de 36.000.000 ROL (3.600 RON), reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5044/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5050/2005. Comercial → |
|---|
