ICCJ. Decizia nr. 5086/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5086/2005
Dosar nr. 9666/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C. SRL Bârlad a chemat în judecată SC G.C. SRL Bârlad, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 363.600.367 lei, reprezentând diferenţă în plus adăugată la contravaloarea facturilor din 16 decembrie 2002 şi trecută în plus în fila C.E.C. din 16 decembrie 2002, de către reprezentanţii societăţii pârâte.
În motivarea acţiunii a susţinut că a lăsat pârâtei o filă C.E.C. în alb în vederea completării pentru că a cumpărat de la aceasta marfă, iar pârâta de rea credinţă a completat titlul de valoare cu 379.750.276 lei şi a încasat în mod abuziv suma respectivă, care de fapt îi era datorată de o altă societate.
Tribunalul Vaslui, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1464 din 6 octombrie 2003 a admis acţiunea şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 363.600.367 lei încasată în plus, daune cominatorii, în sumă de 1.000.000 lei pe zi de întârziere şi 21.317.007 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pronunţând această soluţie instanţa de fond a reţinut că în cauză nu poate fi vorba de o plată prin subrogare convenţională, aşa cum susţine pârâta pentru că nu s-a făcut dovada că reclamanta a consimţit să facă plata către creditoarea SC G.C. SRL subrogându-se astfel în toate drepturile şi acţiunile pe care aceasta le avea împotriva debitorului SC C.I.B. SA, atâta timp cât administratorul societăţii reclamante a formulat plângere la P.M.B. cu privire la încasarea fără justificare a sumei de 363.600.367 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, iar Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 194 din 28 iunie 2004 la admis, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea obligând reclamanta către pârâtă la plata sumei de 48.145.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1107 pct. 1 C. civ., întrucât eliberarea unui C.E.C. în alb, cu numele reclamantei pus la dispoziţia pârâtei pentru a fi încasat la nevoie, când C.E.C. - ul primeşte dată certă, demonstrează cu prisos existenţa subrogaţiei convenţionale.
Nemulţumită de Decizia pronunţată, reclamanta a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs susţine următoarele:
- instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că în cauză nu există împrumut, ci ajutor financiar, care nu a fost dovedit şi dobânzile au fost stabilite la nivelul dobânzilor practicate de B.C.R., iar nu având în vedere nivelul ratei de scont a B.N.R. conform dispoziţiilor OG nr. 9/2000;
- nu există plată prin subrogare pentru că nu există garanţia sub semnătura reclamantei şi nici înţelegerea materializată într-un înscris şi ca atare Normele metodologice nu pot fi invocate ca temei legal;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la ordinea emiterii filelor C.E.C. în raport cu concluziile expertului şi a apreciat în mod greşit că pârâta a acordat ajutor financiar pentru că din actele de evidenţă contabilă primară rezultă că sumele avansate reprezintă contravaloare marfă;
- instanţa de apel a obligat-o în mod greşit la plata sumei de 48.150.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, acordându-i pârâtei mai mult decât a cerut, pentru că pârâta nu justifică, ca fiind cheltuită, decât suma de 16.183.504 lei, la care se adaugă onorariile de avocat la instanţa de fond şi la instanţa apel al căror cuantum nu-l cunoaşte.
Recursul nu este fondat.
Cu probele administrate în cauză, documente bancare şi expertiză contabilă efectuată în cauză, s-a făcut pe deplin dovada că pârâta a acordat SC C.I.B. SA un împrumut financiar în sumă de 3.980.000.000 lei, din care această din urmă societate mai avea de restituit la data de 15 decembrie 2002 suma de 382.883.637 lei.
Astfel, SC C.I.B. SA a recunoscut existenţa acestui împrumut aplicând ştampila şi semnând extrasul de cont ce i-a fost trimis de SC G.C. SRL la data de 22 august 2002.
Cele două anexe aflate la dosarul instanţei de fond sunt semnate şi ştampilate de reprezentanţii celor două societăţi sus amintite, iar nu şi de reprezentantul reclamantei pentru că semnătura sa nu era necesară în condiţiile în care situaţia reţinută privea numai pe cele două societăţi semnatare.
Cât priveşte suma datorată cu titlu de dobândă, a fost calculată în mod corect, avându-se în vedere nivelul dobânzii practicate de B.C.R., iar nu nivelul ratei de scont a B.N.R., sucursala Bârlad şi astfel nu sunt aplicabile prevederile art. 2 din OG nr. 9/2000.
Nici critica privind inexistenţa în cazul de faţă a plăţii prin subrogare nu este întemeiată deoarece pârâta a încasat la data de 16 decembrie 2002 suma datorată de SC C.I.B. SA pe un carnet C.E.C. în alb lăsat la dispoziţia sa de reclamantă, plata producându-se în momentul încasării filei C.E.C. şi astfel sunt îndeplinite cerinţele art. 1107 pct. 1 C. civ.
Atâta timp cât reclamanta a predat pârâtei fila C.E.C. în alb înseamnă că şi-a dat acceptul ca pârâta să completeze instrumentul de plată respectiv şi ca atare încasarea sumei s-a făcut respectându-se normele cadru privind comerţul făcut de societăţile bancare.
Instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor probelor administrate în cauză reţinând în mod corect pe lângă expertizele contabile efectuate în cauză că din actele de evidenţă contabilă primară aflate la SC C.I.B. SA, rezultă că această societate a beneficiat din partea pârâtei de împrumut financiar, iar sumele primite cu acest titlu nu reprezentau un avans acordat de pârâtă pentru livrare mărfuri.
În fine, nici ultima critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este întemeiată.
La fixarea cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina intimatei reclamante, instanţa de control judiciar a avut în vedere alături de taxa judiciară de timbru, onorariu pentru expert şi onorariu pentru avocat suportat de apelanta pârâtă la instanţa de fond şi la instanţa de apel dar şi faptul că intimata reclamantă s-a aflat în culpă procesuală, conform art. 274 C. proc. civ.
De menţionat că la data de 30 august 2004, reclamanta a achitat pârâtei întreaga sumă de 48.150.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, la care a fost obligată de instanţa de apel.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte, constatând că toate criticile formulate de reclamantă sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Bârlad, împotriva deciziei nr. 194 din 28 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge cererea privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5085/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5091/2005. Comercial → |
|---|
