ICCJ. Decizia nr. 5200/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin cererea adresată înaltei Curți de Casație și Justiție, SC G.T. SA a solicitat revizuirea deciziei nr. 716 din 8 februarie 2005, pronunțată de această instanță.
Deși nu își motivează în drept cererea, iar în motivele revizuirii se arată că "instanța de recurs în momentul examinării motivelor cererii noastre, în mod greșit a interpretat probele și criticile aduse de societatea noastră instanței de apel" se poate deduce că temeiul de drept al cererii l-ar constitui prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar motivul de fapt ar fi contrarietatea dintre decizia menționată și decizia nr. 431 din 1 aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
Examinând cererea de revizuire, înalta Curte constată că motivul invocat este nefondat, între cele două hotărâri indicate de către petent nefiind contrarietate neavând același obiect.
Prin decizia nr. 431 din 1 aprilie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis recursurile declarate de pârâtele SC G.T. SA, SC P. SA Râmnicu Vâlcea, SC Z. SA Vlădești și SC C. SRL Vlădești, împotriva sentinței nr. 1334 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, pe care a casat-o în întregime în sensul că a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce privește pe pârâta SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea și respinge acțiunea reclamantei SC C. SRL, în faliment cu privire la celelalte pârâte.
Prin decizia nr. 716 din 8 februarie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul SC G.T. SRL, împotriva deciziei nr. 126 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, prin care i s-a respins apelul declarat, împotriva sentinței nr. 1873 din 28 noiembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea (pronunțată după casarea cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 431/2003 a Curții de Apel Pitești).
Față de cele de mai sus, înalta Curte, în temeiul art. 326 și următoarele C. proc. civ., a respins cererea de revizuire, ca nefondată.
← ICCJ. Decizia nr. 5184/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5187/2005. Comercial → |
---|