ICCJ. Decizia nr. 5213/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr. 1835/2003, reclamanta SC C. SRL Focșani, a solicitat în contradictoriu cu SC A.D. SRL Adjud, să se constate rezoluțiunea contractului de cesiune autentificat la 31 octombrie 1997 de B.N.P. N.E., încheiat între T.T. și T.C.M., în calitate de asociați ai pârâtei SC C.I. SRL Focșani și să dispună repunerea părților în situația anterioară, respectiv să fie obligată SC A.D. SRL Adjud la restituirea sumei de 60.000.000 lei, achitată de către SC C. SRL Focșani.
Reclamanta a arătat că SC A.D. SRL Adjud se află în lichidare judiciară, conform încheierii din 27 martie 2001 a Tribunalului Vrancea, iar administratorul acesteia a solicitat introducerea în cauză ca debitoare a SC C. SRL Focșani, deoarece prin actul adițional autentificat la 31 octombrie 1997, societatea ar fi preluat atât debitele cât și administrarea societății.
Reclamanta a mai arătat că și-a pierdut calitatea de asociat la SC A.D. SRL Adjud, potrivit art. 5 și 6 din contractul de cesiune avea obligația să achite în termen de 30 de zile de la data semnării actului, suma de 675.000.000 lei, respectiv până la 30 noiembrie 1997.
La data de 21 octombrie 2003, T.T. și T.C.M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, susținând că sunt cedenți în contractul de cesiune a cărei rezoluțiune se solicită și că SC A.D. SRL Adjud nu are calitate procesuală pasivă, contractul de cesiune fiind încheiat între reclamantă și intervenienți.
Pârâta a depus întâmpinare, invocând prescripția dreptului la acțiunea al reclamantei, fiind depășit termenul de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958, rezoluțiunea contractului de cesiune fiind cerută la 16 mai 2003, deci după 4 ani și 5 luni de la semnarea contractului.
Prin sentința nr. 2012 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul Vrancea a respins ca fiind prescrisă acțiunea întemeiată de reclamanta SC C. SRL Focșani, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.D. SRL Adjud, invocată de intervenienți, ca neîntemeiată și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții T.T. și T.C.M., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea prin care se solicită rezoluțiunea contractului de cesiune autentificat la 31 octombrie 1997 este prescrisă, acțiunea fiind introdusă la 21 mai 2003 deci cu depășirea termenului de 3 ani, prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958.
în cazul contractelor sinalagmatice, rezoluțiunea nu operează de plin drept, așa cum solicită reclamant, fiind necesară cererea părții interesate adresată instanței de judecată, care are alegerea să stabilească pe cealaltă parte să execute convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese, potrivit art. 1020 și art. 1021 C. civ.
Potrivit art. 9 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, iar potrivit art. 7 alin. (3), dacă dreptul este sub condiția suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
în speță, cauza anulării contractului de cesiune a fost cunoscută de la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut în art. 5 din contractul de cesiune, respectiv 30 noiembrie 1997, dată până la care reclamanta nu a achitat integral suma de 675.000.000 lei, intervenienților T.T. și T.C.M.
Față de data de 30 noiembrie 1997, acțiunea introdusă la 21 mai 2003, este prescrisă.
în ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea este neîntemeiată deoarece debitorul obligației nu are dreptul să ceară el însuși rezoluțiunea contractului de cesiune.
Capetele de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și obligarea SC A.D. SRL Adjud la restituirea sumei de 60.000.000 lei, au fost respinse ca prescrise potrivit principiului "accesoriun sequitur principale", iar cererea de intervenție a rămas fără obiect, fiind respinsă acțiunea principală, astfel că a fost respinsă ca inadmisibilă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost respinsă deoarece contractul de cesiune a fost încheiat între reclamantă și intervenienți.
împotriva sentinței nr. 2012 din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului Vrancea a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a susținut că în mod greșit acțiunea a fost respinsă ca prescrisă, deoarece a invocat în termenul legal excepția de neexecutare a contractului, aspect ce a împiedicat curgerea termenului de prescripție.
Prin decizia nr. 41 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC C. SRL Focșani.
Curtea de Apel Galați a reținut că instanța de fond corect a respins acțiunea ca prescrisă, deoarece față de data expirării termenului de 30 de zile, prevăzut în art. 5 din contractul de cesiune, respectiv 30 noiembrie 1997, acțiunea pentru constatarea rezoluțiunii contractului de cesiune, introdusă la 21 mai 2003, este prescrisă.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 41 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, susținând în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., că hotărârea este nelegală.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că reciprocitatea obligațiilor este evidentă, deoarece prin art. 4 din contract s-a prevăzut obligația intimatei pârâte de a transmite patrimoniul, iar la art. 5 din actul adițional din 3 octombrie 1997, s-au stabilit prețul transmisiunii și termenul de plată de 30 de zile și că prin adresa din 17 noiembrie 1997, a somat pe pârâtă să predea patrimoniul, în interiorul termenului de 30 de zile, astfel că s-a suspendat executarea propriilor obligații și termenul de prescripție nu a început să curgă la expirarea celor 30 de zile prevăzut de art. 6 din contract, deoarece a operat suspendare a termenului care afecta obligația.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta susține că instanța nu a luat în considerare somația din 17 noiembrie 1997, prin care a invocat excepția de neexecutare a obligației de predare a patrimoniului, de către pârâtă.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Contractul de cesiune din 31 octombrie 1997, încheiat între reclamanta SC C. SRL Focșani și intervenienții T.T. și T.C.M., este un contract sinalagmatic, astfel că rezoluțiunea nu operează de plin drept, fiind necesară cererea părții interesate, adresată instanței de judecată, fie pentru a obliga pe cealaltă parte să execute convenția când este posibil sau să solicite desființarea, cu daune interese, potrivit art. 1020 și art. 1021 C. civ.
Potrivit art. 9 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic începe să curgă de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, iar potrivit art. 7 alin. (3) din același decret, prescripția începe să curgă, dacă dreptul este sub condiția suspensivă sau cu termen suspensiv, de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
în speță, cauza anulării contractului de cesiune a fost cunoscută de la data de 30 noiembrie 1997, când a expirat termenul de 30 de zile prevăzut în art. 5 din contract.
Cum termenul de prescripție a început să curgă de la data de 30 noiembrie 1997, iar acțiunea a fost introdusă la data de 21 mai 2003, corect instanțele de fond și apel au reținut că dreptul la acțiune al reclamantei era prescris.
Adresa din 17 noiembrie 1997, prin care reclamanta a invocat excepția de neexecutare a obligației de predare a patrimoniului de către pârâtă, nu a suspendat curgerea termenului de 30 de zile prevăzut în contractul de cesiune, astfel că, după trecerea celor 30 de zile, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic a început să curgă.
în concluzie, criticile aduse de reclamantă nu puteau fi reținute, recursul declarat în cauză a fost nefondat și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5216/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5184/2005. Comercial → |
|---|
