ICCJ. Decizia nr. 5223/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5223/2005
Dosar nr. 2303/2005
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii A.M.M. şi V.T.A. au chemat în judecată pe pârâţii SC H. SA Constanţa, C.L.C. şi M.C. prin P., solicitând obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 244 mp. şi construcţie şi să se constate nulitatea oricărui act de privatizare şi înstrăinare a acestui imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 18997/2002 Judecătoria Constanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa având în vedere obiectul acţiunii, respectiv constatarea nulităţii absolute a actului de privatizare prin care a fost înstrăinat parterul imobilului.
Reclamanţii şi-au precizat principalul capăt de cerere al acţiunii care vizează constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare din 28 septembrie 1995, încheiat de SC H. SA şi fostul F.P.S. Bucureşti şi 15 iunie 1995 încheiat de SC H. SA şi fostul F.P.S. Bucureşti, actualmente S.I.F. M., iar cel de al doilea capăt de cerere, revendicarea imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 3512/2004 Tribunalul Constanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, prescripţiei dreptului la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA şi S.I.F. M.
Totodată, a respins acţiunea ca nefondată şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de SC H. SA, împotriva A.P.A.P.S. şi S.I.F. M.
Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Prin Decizia nr. 81 din 7 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul reclamanţilor şi a schimbat în parte sentinţa în sensul admiterii acţiunii în revendicare formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta SC H. SA Constanţa să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi paşnică folosinţă spaţiul deţinut în Constanţa, identificat prin raportul de expertiză întocmit de ing. P.N. la data de 22 decembrie 2003 (56,11 mp. la subsol şi 58,39 mp. la parter).
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au formulat acţiune în revendicare atât în contradictoriu cu pârâţii M.C. prin P. şi C.L.C. cât şi în contradictoriu cu pârâta SC H. SA Constanţa.
Referitor la revendicarea părţii din imobil deţinută de unitatea administrativ – teritorială s-a reţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicarea imobilelor preluate abuziv, formulată în condiţiile dreptului comun, nu mai poate fi primită, astfel că instanţa a respins în mod corect acest capăt de cerere.
În ceea ce priveşte însă partea din imobil deţinută de pârâta SC H. SA Constanţa, s-a reţinut că poate fi revendicată pe calea dreptului comun de foştii proprietari.
Procedând la compararea titlurilor părţilor în baza art. 480 C. civ., instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au calitatea de moştenitori ai defunctului I.I., care avea calitatea de proprietar al imobilului în discuţie şi că acest imobil a fost trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 92/1950, în mod abuziv.
Deasemenea, a reţinut că pârâta nu poate opune reclamanţilor un titlu de proprietate valabil întrucât nu a făcut dovada că imobilul a fost în proprietatea fostului O.F. de la care pârâta a preluat activul şi pasivul când s-a transformat în societate comercială, conform HG nr. 15/1991.
În consecinţă, s-a reţinut că acţiunea în revendicare formulată în temeiul art. 480 C. civ. este întemeiată.
În ceea ce priveşte prescripţia achizitivă invocată de pârâtă în baza art. 1895 C. civ., instanţa a reţinut că nu operează în speţă întrucât pârâta nu a făcut dovada existenţei unui just titlu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs SC H. SA Constanţa şi A.P. H. SA Constanţa, în temeiul art. 304 pct. 1, 2, 7 şi 8 C. proc. civ.
Recurentele susţin că instanţa civilă era competentă să soluţioneze recursul, că hotărârea a fost pronunţată de alţi judecători decât cei care au participat la dezbateri, că în mod greşit s-a reţinut că imobilul a fost dobândit fără titlu, că dispozitivul hotărârii lasă nelămurită situaţia celorlalte părţi din litigiu, că s-a omis introducerea în cauză a S.R. prin M.F. şi că hotărârea este prematură.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. este neîntemeiat întrucât principalul capăt de cerere l-a constituit constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare de acţiuni, instanţa competentă fiind instanţa comercială potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar pentru capătul de cerere privind revendicarea imobilului a operat prorogarea legală de competenţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Dealtfel, sentinţa civilă nr. 1899/2002 a Judecătoriei Constanţa, prin care s-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia comercială, nu a fost atacată cu recurs de pârâtă.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ. este neîntemeiat deoarece judecătorii care au participat la dezbateri au pronunţat şi hotărârea recurată.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este deasemenea neîntemeiat întrucât în mod corect instanţa de apel a considerat că imobilul revendicat a fost deţinut abuziv, fără titlu, fiind înscris pe listele anexă la decretul nr. 92/1950, deşi fostul proprietar, I.I., făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare. În această situaţie, statul neproprietar nu putea să transmită către alte persoane proprietatea asupra acestui imobil.
Critica formulată de recurente cu privire la faptul că dispozitivul hotărârii recurate lasă nelămurită situaţia celorlalte părţi este neîntemeiată, întrucât prin hotărârea instanţei de apel s-a admis apelul reclamanţilor, s-a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 3512/2004 a Tribunalului Constanţa, în sensul admiterii acţiunii în revendicare în contradictoriu cu SC H. SA Constanţa şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Nu este întemeiată nici susţinerea recurentei potrivit căreia ar fi trebuit introduse în cauză şi alte părţi, întrucât conform principiului disponibilităţii reclamanţii aveau dreptul să cheme în judecată şi alte părţi.
Dealtfel, S.R. prin M.F. nu a figurat în cauză, deoarece imobilul era deţinut de M.C. şi de SC H. SA, care au fost părţi în proces.
În ce priveşte prematuritatea soluţionării litigiului invocată de recurentă pe motiv că P.M.C. nu s-a pronunţat asupra notificării reclamanţilor, se reţine că în mod corect instanţa de apel a considerat întemeiat motivul de apel referitor la partea din imobil deţinută de SC H. SA Constanţa, care poate fi revendicată pe calea dreptului comun, situaţia restului imobilului deţinut de M.C., urmând să fie soluţionată conform Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente urmează să se respingă recursul pârâtelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC H. SA Constanţa şi A.P. H. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 81 din 7 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5183/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5225/2005. Comercial → |
|---|
