ICCJ. Decizia nr. 5251/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5251/2005
Dosar nr. 9210/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor, la data de 19 februarie 2001 reclamanta M.C.L. a chemat în judecată pe B.G. şi SC I.I. SRL pentru a se constata că de comun acord au rezoluţionat actul adiţional autentificat la 20 iulie 1998, să se dispună radierea menţiunilor făcute în temeiul acestuia la O.R.C. şi restabilirea situaţiei anterioare.
În subsidiar, în măsura în care se va reţine că actul adiţional îşi produce în continuare efectele, a solicitat obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti ce i se cuvin reprezentând contravaloarea aportului la constituirea capitalului social la patrimoniul societăţii precum şi altor drepturi ce îi revin potrivit prevederilor legale aşa cum vor fi stabilite pe baza probatoriului.
Tribunalul Bihor Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 2992/ COM din 11 decembrie 2003 a admis în parte acţiunea reclamantei M.C.L. şi în consecinţă a obligat pârâtul B.G. să-i plătească 29.350.894 lei contravaloare părţi sociale, actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii, iar pe de altă parte pârâta SC I.I. SRL Oradea să-i plătească 19.404.000 lei dividende actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.
Prin aceeaşi sentinţă a respins cererea de rezoluţiune a actului adiţional şi a obligat pârâţii la 21.660.294 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că expertiza efectuată de experţii contabili B.E., M.A., B.A. face o analiză amplă a drepturilor ce i se cuvin reclamantei luând în calcul şi majorarea de capital ce s-a efectuat anterior actului de cesionare a părţilor sociale.
Împotriva sentinţei anterior menţionată au declarat apel reclamanta M.C.L. şi pârâţii SC I.I. SRL şi B.G., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin apelul declarat, reclamanta a solicitat admiterea căii sale de atac, modificarea în parte a sentinţei, în sensul reactualizării la zi a drepturilor băneşti cuvenite prin evaluarea activelor societăţii obligarea pârâţilor intimaţi la plata cheltuielilor de judecată, arătând că numai astfel se pot stabili în mod real drepturile băneşti la zi ce i se cuvin.
Pârâtul B.G. a solicitat prin apelul declarat schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul înlăturării obligaţiei de plată faţă de reclamantă a sumei de 29.350.894 lei cât şi a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată. Pârâtul menţionează că nu se opune reţinerii obligaţiei sale de plată privind suma de 850.000 lei.
Pârâta SC I.I. SRL a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării societăţii doar la suma de 2.998.900 lei cu titlu de părţi din patrimoniul social aferent părţilor, sociale ale reclamantei şi la 1.346.400 lei cu titlu de dividende cuvenite reclamantei la data de 21 decembrie 2000. De asemeni a solicitat înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 21.660.294 lei şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanţe.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 79/C/2004/A din 1 iunie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de părţi, reţinând în esenţă cu privire la apelul reclamantei că drepturile băneşti cuvenite acesteia au fost corect stabilite de instanţa de fond avându-se în vedere datele din statutul societăţii, contractul de societate şi balanţa de verificare din 31 octombrie 2000 iar potrivit contraexpertizei s-a reţinut că majorarea capitalului social de la 17.350 lei la 250.500 mii lei s-a realizat prin evaluarea activului, fără contribuţii băneşti ale asociaţilor.
Referitor la apelul pârâtei SC I.I. SRL, instanţa de apel a reţinut că argumentele invocate de aceasta pentru înlăturarea contraexpertizei reţinută de prima instanţă sunt nefondate şi că în mod corect instanţa de fond a înlăturat expertiza efectuată de către experta U.P., câtă vreme aceasta, la fel ca şi apelanta, face confuzie între patrimoniul societăţii şi capitalul social.
În ceea ce priveşte apelul pârâtului B.G., instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond corect a reţinut obligarea acestuia la plata sumei de 29.350.894 lei, astfel cum a rezultat din contraexpertiză, câtă vreme acestuia i-au fost cesionate cele 17 părţi sociale.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, în termen legal pârâţii au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurenta – pârâtă SC I.I. SRL Oradea, prin motivele de recurs formulate arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 67 alin. (2) şi dispoziţiilor art. 221 din Legea nr. 31/1990, a art. 23 – 25 din OG nr. 2/2000 şi a art. 208 şi următoarele C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin hotărârea recurată instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra probelor administrate de pârâtă în apel, respectiv cu privire la actele adiţionale de majorare de capital, motiv de recurs prevăzut de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.
În contextul acestui motiv, recurenta arată că în instanţa de apel a produs probe din care rezultă falsitatea concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmită de cei trei experţi, în sensul că majorarea capitalului social s-a făcut prin reevaluarea activelor societăţii şi nu prin aportul în natură a asociatului străin B.G.
Potrivit considerentelor hotărârii recurate, stabilirea drepturilor reclamantei s-a făcut avându-se în vedere datele existente în statutul societăţii, contractul de societate şi balanţa de verificare din 31 octombrie 2000 precum şi concluziile expertizei potrivit cărora „majorarea capitalului social de la 17.350 mii lei la 250.000 lei sa realizat prin reevaluare activului, fără contribuţii băneşti ale asociaţilor", ori faţă de actele depuse la dosarul cauzei judecata apelului, această concluzie este cu totul greşită şi ea arată că instanţa de apel a înlăturat fără motivare aceste acte.
Recurenta arată că potrivit notelor de şedinţă din 27 aprilie 2004 şi anexelor care le însoţeau, întreaga majorare de capital a subscrisei respectiv de la 17.350.000 lei a 250.250.000 lei s-a făcut succesiv, exclusiv prin aportul în natură a asociatului B.G.
Deci arată recurenta, toate majorările de capital s-au făcut în natură prin aportul exclusiv al asociatului B.G., participarea reclamantei – intimată la capitalul social rămânând de la data constituirii societăţii până la data cesiunii celor 17 părţi sociale a câte 50.000 lei fiecare în sumă de 850.000 lei, de la 4,9 % la data constituirii la 0,34 % la momentul cesiunii părţilor sociale şi retragerii din societate.
Recurenta consideră greşită argumentarea soluţiei de respingere a apelului pe reiterarea ideii cuprinse şi în sentinţa instanţei de fond în sensul că atât ea cât şi expertul contabil U.P. fac confuzie între patrimoniul societăţii şi capitalul social.
Cu privire la dividendele ce se vor plăti asociaţilor, arată recurenta, dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevăd că se vor plăti proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat şi cota de participare a reclamantei la capitalul social de 250.250.000 lei este de 0,34 % ceea ce corespunde unor drepturi în valoare totală de 1.346.400 lei, dat fiind că nici prin actul constitutiv şi nici prin actele adiţionale ulterioare părţile nu au prevăzut o altă modalitate de distribuire a dividendelor.
În cauză, arată recurenta este incident şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dat fiind că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Printr-un ultim motiv de recurs, pârâta arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea sa de înlăturare a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată în ceea ce priveşte taxa de timbru, calculată şi plătită de către reclamantă la pretenţii de 150.000.000 lei, potrivit precizării la acţiune, cu toate că acţiunea reclamantei a fost admisă numai în parte pentru suma de 48.000.000 lei, iar potrivit art. 276 C. proc. civ., nu putea fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Pentru motivele invocate recurenta – pârâtă a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului pârâtei împotriva sentinţei instanţei de fond şi schimbarea acestei hotărâri în sensul obligării sale la plata faţă de intimata – reclamantă doar a sumelor de 2.998.900 lei cu titlu de parte din patrimoniul social aferent părţilor sociale ale reclamantei şi 1.346.400 lei dividende cuvenite la 31 decembrie 2000 cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată în sumă de 21.660.294 lei sau în subsidiar reducerea acestora proporţional sumelor acordate.
Recurentul B.G., prin recursul declarat critică Decizia atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin motivele de recurs formulate pârâtul arată:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, interpretează greşit actul dedus judecăţii ca fiind o cesiune făcută de societate nu de asociat, este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 970 C. civ., a art. 7 lit. d), art. 186, art. 197 din Legea nr. 31/1990 cât şi a dispoziţiilor actelor constitutive ale societăţii, de asemenea instanţa de apel nu a luat în considerare actele adiţionale prezentate în instanţă de către pârâtă SC I.I. SRL cu privire la modalitatea de majorare a capitalului social.
- având în vedere dispoziţiile art. 197 din Legea nr. 31/1990 soluţia instanţei de apel este nelegală în măsura în care reţine că cesiunea celor 17 părţi sociale a fost făcută de societate şi nu de asociatul cedent, atunci când stabileşte că valoarea acestor părţi sociale este de 29.350.894 lei, fiind egală cu partea din patrimoniu aferentă celor 17 părţi sociale cât şi atunci când reţine un aport al reclamantei – intimată la capitalul social de 4,9 % în loc de 0,34 %.
- instanţa de apel nu face distincţie între capitalul social constituit prin aporturile asociaţilor reprezentate de părţi sociale de o anumită valoare nominală nepurtătoare de dobânzi, care se pot transmite între asociaţi prin cesiune şi patrimoniul societăţii ca o universalitate de bunuri, drepturi şi obligaţii care sunt proprietatea societăţii şi cu privire la care fiecare asociat are doar un drept virtual proporţional cu cota de participare la capitalul social.
- hotărârea este nelegală şi prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., privind acordarea cheltuielilor de judecată, recurentul menţionând că deşi nu s-a opus la plata contravalorii părţilor sociale cesionate a fost obligat la cheltuieli de judecată aferente sumei de 150.000.000 lei.
Recurentul conchide solicitând ca în măsura în care i se va respinge capătul principal al prezentului recurs să i se admită cererea de recalculare a cheltuielilor de judecată acordate la instanţa de fond, proporţional cu măsura admiterii acţiunii.
Pentru motivele invocate recurentul B.G. a solicitat admiterea recursului modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului său, schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul înlăturării obligaţiei de plată faţă de reclamantă a sumei de 29.350.894 lei cât şi a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată şi înlocuirea acestor obligaţii cu plata sumei de 850.000 lei cu titlu de contravaloarea părţii sociale cesionate.
Examinând cele două recursuri sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi în raport de motivele invocate de recurent, instanţa constată că nu sunt îndeplinite nici unul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., considerent pentru care va respinge ambele recursuri.
Astfel prima critică formulată de pârâta SC I.I. SRL ce se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra viciilor formale ale expertizei contabile întocmită de cei trei experţi, nu poate fi primită întrucât faptul că onorariul stabilit pentru contraexpertiză nu s-a achitat prin intermediul B.L.E. ci direct în contul expertului, nu atrage nevalabilitatea expertizei, după cum nu afectează cu nimic concluziilor acesteia, faptul că reclamanta ar fi fost citată în calitate de administrator al societăţii.
Referitor la contraexpertiza efectuată în această cauză trebuie menţionat că a avut în vedere activul net determinat pe baza balanţei de verificare încheiată la data de 31 octombrie 2000, deci instanţa de apel corect a reţinut că lucrarea făcută de cei trei experţi a stabilit corect drepturile ce i se cuvin reclamantei.
Critica recurentei cu privire la obligarea sa, la plata tuturor cheltuielilor de judecată, nu este întemeiată întrucât în cauză s-a făcut dovada achitării onorariului aprobat pentru contraexpertiză astfel că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Referitor la motivele de recurs invocate de pârâtul B.G. se reţine că nu sunt întemeiate, în mod corect a fost obligat la plata celor 17 părţi sociale cesionate de către reclamantă, astfel cum a rezultat din contraexpertiza efectuată în cauză.
Nu poate fi reţinut nici motivul de recurs ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, cheltuieli ce au reprezentat taxa de timbru şi onorariu de expert.
Pentru toate aceste considerente recursurile pârâţilor vor fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC I.I. SRL Oradea şi B.G., împotriva deciziei nr. 79/C/2004 – A din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5232/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5254/2005. Comercial → |
|---|
