ICCJ. Decizia nr. 5254/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5254/2005
Dosar nr. 9658/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2003 la Judecătoria Buftea, executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite, la cererea creditorului, SC R. SA Oneşti, împotriva debitoarei SC N.C. SRL, în baza sentinţei civile nr. 3998/1999 a Tribunalului Bucureşti şi a contractului de garanţie imobiliară autentificat la 5 martie 1999, care constituie titluri executorii.
Judecătoria Buftea prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 3 noiembrie 2003, a respins cererea de încuviinţare a executării silite cu motivarea că solicitarea creditorului nu îndeplineşte cerinţele art. 3731 C. proc. civ., faţă de lipsa investirii cu formulă executorie cerută conform art. 269 C. proc. civ., precum şi datorită perimării intervenită potrivit art. 389 C. proc. civ., în contextul în care cererea iniţială de executare silită a fost înaintată la 15 septembrie 2002 la executorul judecătoresc B.C., iar cea din cauza de faţă a fost emisă de creditoare la data de 26 octombrie 2003.
Încheierea a fost apelată de creditoarea SC R. SA Oneşti, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 283 din 10 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul. Curtea, a examinat criticile aduse încheierii şi a reţinut că susţinerile apelantei referitoare la întreruperea cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită sunt nefondate întrucât prima instanţă nu şi-a întemeiat soluţia pe susţineri în legătură cu prescripţia. În ce priveşte soluţia de respingere a încuviinţării executării silite, Curtea, a reţinut că în lipsa investirii contractului de ipotecă în conformitate cu art. 376 pct. 1 C. proc. civ., nu se putea dispune încuviinţarea executării silite.
Instanţa de apel a reţinut cu referire la sentinţa nr. 3998/1998, că dispozitivul acesteia se referă la debitoarea SC M.M.V. SRL, iar contractul de ipotecă la SC N.C. SRL, chemată în judecată ca garant.
Împotriva deciziei nr. 283/2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 373/2004, a declarat recurs, creditoarea SC R. SA Oneşti, prin care în conformitate cu art. 312 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., a solicitat modificarea în tot a încheierii judecătoreşti pronunţată de instanţa de fond în sensul încuviinţării cererii de executare silită.
În drept recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., pe care nu le-a argumentat în conformitate cu art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a susţinut că în calitate de creditor ipotecar, SC R. SA a înţeles să-şi realizeze creanţa prin executarea silită a garanţilor ipotecari, că prin contractul de garanţie s-a stipulat expres că obligaţiile asumate sunt executorii „independent de orice acţiune întreprinsă împotriva acestora pentru executarea lor, pe cale silită ..".
În ce priveşte sentinţa nr. 3998/1999, recurenta a precizat că titlul executoriu a fost prezentat, pentru a demonstra existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile întrucât din cererea sa rezulta evident că înţelege să execute contractul de garanţie reală care potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, este act autentic şi constituie titlu executoriu fără să fie nevoie de investirea cu formulă executorie.
Recursul este nefondat.
Problema de drept care se poate desprinde din criticile recurentei şi care ar putea constitui motiv de nelegalitate, având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (3) şi art. 304 alin. (9) C. proc. civ., este cea referitoare la titlul pe care creditoarea l-a prezentat pentru a obţine încuviinţarea executării silite.
În speţă, recurenta a prezentat spre executare contractul de garanţie imobiliară, autentificat, neinvestit cu formulă executorie întrucât în opinia sa, potrivit Legii nr. 36/1995, actul autentificat constituie titlu executoriu.
Din acest punct de vedere este neîndoielnic faptul că titlul prezentat, contractul de garanţie, confirmă existenţa garanţiei, dar prin el însuşi nu îndeplineşte condiţiile necesare punerii în mişcare a procedurii executării silite. Recurenta a precizat că nu a urmărit să pună în executare sentinţa nr. 3998/1999 ci a prezentat-o numai pentru a demonstra că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi că sunt îndeplinite condiţiile pentru executarea garanţiei dovedită cu contractul de garanţie imobiliară.
Susţinerea sa confirmă faptul că, în adevăr, categoria titlurilor executorii susceptibile de executare silită este mult mai largă, şi că depăşeşte sfera hotărârilor judecătoreşti, declarate astfel de lege. Cu alte cuvinte, „actele întocmite potrivit legii de organele competente" care servesc la pornirea executării silite şi la realizarea pe această cale a drepturilor recunoscute prin actul respectiv, printre care se află şi înscrisurile autentice, sunt titluri executorii.
Pentru punerea în executare a titlurilor, deci şi a contractului de garanţie în discuţie, art. 376 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte obligaţia, ca în prealabil, acesta să fie investit cu formulă executorie. „Se investesc cu formulă executorie, hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate".
Pentru ca un înscris cu valoare de titlu executoriu să poată fi pus în executare fără formulă executorie trebuie ca legea care îl declară astfel, să prevadă expres că acesta se execută fără formulă executorie.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 374 alin. (1), raportat la art. 376 alin. (1) şi art. 269 alin. (1) C. proc. civ.
În fine, în logica legiuitorului, în condiţiile în care hotărârea judecătorească face parte din categoria actelor autentice pentru care s-a prevăzut ca regulă „Nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie ..", apare evidentă, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, obligaţia de investire cu formulă executorie a înscrisului autentic în discuţie, declarat titlu conform legii invocată de recurentă.
În speţă, neîndeplinirea acestei obligaţii prealabile, a avut drept consecinţă respingerea cererii de încuviinţare a executării silite, aşa cum corect au hotărât cele două instanţe.
Aşa fiind, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea SC R. SA Oneşti, împotriva deciziei nr. 283 din 10 iunie 2004, pronunţată în Camera de Consiliu a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5251/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5256/2005. Comercial → |
|---|
