ICCJ. Decizia nr. 5266/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5266/2005
Dosar nr. 3048/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3357/2003, reclamanta SC I.I. SRL Costeşti a chemat în judecată pârâta S.D.O. Ruşeţu, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.030.000.000 lei, reprezentând chirie plătită şi nedatorată pe ultimii trei ani anterior formulării acţiunii şi prejudiciul rezultat din lipsa de folosinţă a bunurilor închiriate.
De asemenea, s-a solicitat recalcularea cuantumului chiriei datorate pârâtei proporţional cu bunurile care se găsesc la dispoziţia lor şi care conform contractului de închiriere ar fi trebuit să figureze în obiectul închirierii.
Prin cererea de la dosar fond, reclamanta şi-a completat cererea iniţială cu încă un capăt de cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei penală referitoare la plata unor penalităţi de 0,15 % pe zi de întârziere şi să se dispună reducerea acestora de la începutul derulării contractului şi pentru viitor la o sumă rezonabilă de 0,05 % pe zi de întârziere sau în alt cuantum corespunzător dispoziţiilor legale în vigoare.
Prin cererea înregistrată la aceeaşi instanţă la nr. 13/2004 pârâta-reclamantă S.D.O. Ruşeţu a chemat în judecată pe reclamanta SC I.I. SRL pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 5.127.560.063 lei, reprezentând facturi neachitate cu titlu de chirie restantă pe perioada aprilie 2002 – octombrie 2003, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 79.360.600 lei.
În motivare, pârâta-reclamantă a arătat că prin contract a închiriat reclamantei-pârâtă, pe o perioadă de 5 ani spaţii, birouri, adăposturi, construcţii anexe în cadrul unei proceduri de închiriere prin licitaţie. Pârâta a avut posibilitatea să-şi facă propriile verificări, mai mult cu prilejul încheierii procesului-verbal de predare-primire avea din nou posibilitatea să-şi verifice exactitatea datelor menţionate în procesul-verbal încheiat.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 4097/2004, pârâta-reclamantă a chemat în judecată pe reclamanta-pârâtă, solicitând evacuarea acesteia din imobilele deţinute în baza contractului de închiriere, pe motiv că de aproximativ 24 de luni, reclamanta-pârâtă nu achită chiria lunară prevăzută în contract.
Prin sentinţa civilă nr. 2385/2004 Judecătoria Buzău şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia comercială.
La Tribunalul Buzău cauza a fost înregistrată la nr. 1027/2004, iar ulterior a fost conexată cu cererea în pretenţii formulată de pârâta-reclamantă la cererea iniţială formulată de reclamanta-pârâtă şi care formează obiectul dosarului nr. 3357/2003.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 49 din 4 februarie 2005 a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC I.I. SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.D.O. Ruşeţu, a admis în parte cererile conexate, obligând pârâta-reclamantă la plata sumei de 477.574.248 lei, reprezentând chirie încasată şi nedatorată. A respins capătul de cerere cu privire la constatarea nulităţii absolute a clauzei penale; a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 448.941.821 lei, reprezentând penalităţi calculate conform contractului; a respins capătul de cerere privind evacuarea ca fiind rămasă fără obiect; a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic B.T. terenul care face obiectul contractului de închiriere nu a fost pus în totalitate la dispoziţia chiriaşului, existând o diferenţă de 13.400 mp, iar potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul R.V. şi răspunsului dat la obiecţiunile formulate, reclamanta-pârâtă a achitat în plus chirie în sumă de 477.574.248 lei.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a clauzei penale prin care s-a stabilit penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi, instanţa a reţinut că este neîntemeiat, fiind vorba de voinţa expresă a părţilor însuşită în cunoştinţă de cauză şi chiar reluată prin noul contract încheiat la data de 4 august 2004 sub forma unei clauze penale ce prevăd penalităţi de 0,10 % pe zi de întârziere.
Având în vedere că instanţa s-a pronunţat asupra clauzei penale, a obligat reclamanta-pârâtă la 448.941.821 lei, reprezentând penalităţi datorate de SC I.I. SRL de 0,15 % pe zi conform contractului.
Cu privire la cererea de evacuare a reclamantei-pârâte din imobilele închiriate, tribunalul a reţinut că cererea a rămas fără obiect, în condiţiile în care pe parcursul derulării procesului, la data de 4 august 2004, părţile au încheiat un nou contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta SC I.I. SRL a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate în sensul de a obliga cealaltă parte la cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea fondului şi să fie diminuată suma de 448.941.821 lei până la suma de 49.199.235 lei.
Prin motivele de apel SC I.I. SRL a susţinut că instanţa nu a avut în vedere cheltuielile specifice efectuate (onorariu avocat, taxă timbru, onorarii experţi) care trebuiau raportate la cuantumul pretenţiilor pentru care a fost admisă cererea, precum şi la cheltuielile efectuate de partea adversă, ce trebuiau luate în calcul tot proporţional câtimii admise de instanţă.
Al doilea motiv se referă la respingerea cererii privind constatarea nulităţii absolute parţiale a clauzei penale şi implicit de reducere corespunzătoare a sumei datorate de S.D.O. Ruşeţu apelanta arătând că a plătit sume în plus, deşi nu a avut la dispoziţie toată suprafaţa de teren.
S-a mai arătat că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 1070 C. civ., făcând referire numai la art. 1087 C. civ., uitându-se care este finalitatea clauzei penale, dar şi raportarea ei la art. 1084 C. civ.
S-a solicitat înlăturarea obligării la diferenţa de 399.742.586 lei.
S.D.O. Ruşeţu a formulat apel criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa nu a reţinut că obiectul contractului nu l-a constituit închirierea de teren, în caietul de sarcini stipulându-se în mod clar că obiectul licitaţiei îl constituie spaţiile construite.
Terenul face parte din domeniul public, iar titularul dreptului de administrare îl are în folosinţă gratuită, apelanta susţinând că nu a perceput niciodată chirie pentru acest teren, el fiind dat în folosinţă gratuită.
Apelanta S.D.O. Ruşeţu apreciază că din cuprinsul expertizei întocmite de expertul desemnat P.N. reiese că suprafaţa în litigiu se regăseşte în întregime, ea fiind folosită de beneficiarul contractului de închiriere al spaţiilor, existând contradicţii flagrante între lucrarea acestui expert şi expertiza extrajudiciară întocmită de B.T., expertiză pe care îşi motivează hotărârea instanţa de fond.
Apelanta mai susţine că instanţa nu a motivat înlăturarea apărărilor şi nici nu s-a pronunţat asupra aspectelor prezentate prin întâmpinări şi note de şedinţă.
Ca urmare, instanţa de fond nu a reţinut că printr-o somaţie de plată intimata-apelantă SC I.I. SRL a fost obligată la plata sumei de 1.532.346.270 lei, cu titlu de chirie restantă şi la penalităţi în sumă de 42.129. dolari S.U.A., sume pe care le-a achitat.
Prin acţiunea conexă apelanta S.D.O. Ruşeţu a solicitat obligarea SC I.I. SRL la plata chiriei restante, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate cu titlu de chirie restantă pe perioada aprilie 2002 – octombrie 2003.
Apelanta arată că instanţa a înlăturat fără nici un argument această susţinere şi a omologat raportul de expertiză al expertului V.R., care este în contradicţie cu evidenţele sale, considerându-se prejudiciată cu suma de 4.649.985.815 lei ce nu i-a fost acordată de instanţă.
Un ultim motiv de apel se referă la faptul că nu i s-au acordat cheltuieli de judecată la fond, reprezentate de suma avansată cu titlu de taxă de timbru de 79.360.600 lei.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 173 din 22 iunie 2005 a respins apelul reclamantei SC I.I. SRL, a admis apelul pârâtei-reclamante S.D.O. Ruşeţu, a schimbat în parte sentinţa apelată şi a respins acţiunea completată formulată de SC I.I. SRL cât şi acţiunea S.D.O. Ruşeţu, înlăturând obligarea acesteia la plata sumei de 477.574.248 lei, reprezentând chirie încasată şi nedatorată cât şi a SC I.I. SRL la 448.941.821 lei.
A obligat SC I.I. SRL la 48.989.271 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul S.D.O. Ruşeţu că în urma licitaţiei, SC I.I. SRL a închiriat suprafaţa de 5152 mp reprezentând spaţii, birouri, adăposturi şi construcţii anexe şi în cuprinsul caietului de sarcini şi a procesului-verbal de adjudecare nu se face vorbire despre teren ci doar despre spaţii, pentru aceasta fiind organizată licitaţia.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, părţile au declarat, în termen, recurs, pârâta S.D.O. Ruşeţu la data de 18 iulie 2005, iar reclamanta SC I.I. SRL la 21 iulie 2005.
Prin motivele de recurs formulate, pârâta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arătând că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii".
În contextul acestui motiv, recurenta-pârâtă arată că în cererea de chemare în judecată formulată de S.D.O. Ruşeţu, împotriva SC I.I. SRL (dosar nr. 13/2004) a solicitat obligarea la plata sumei de 5.127.560.063 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, a chiriei aferente perioadei aprilie 2002 – octombrie 2003 şi în dosarul cauzei sunt depuse facturile fiscale emise, precum şi o situaţie a facturilor fiscale emise de S.D.O. Ruşeţu şi neachitate de SC I.I. SRL.
Recurenta mai arată că dosarul nr. 3357/2003 cuprinde cererea SC I.I. SRL, împotriva S.D.O. Ruşeţu pentru obligarea la plata sumei de 1.030.000.000 lei, reprezentând chirie plătită şi nedatorată şi recalcularea chiriei datorată proporţional cu lipsa de folosinţă pentru bunurile care nu se află la dispoziţia SC I.I. SRL.
Recurenta menţionează că la termenul de judecată de la 15 ianuarie 2004, reclamanta SC I.I. SRL a solicitat conexarea dosarului nr. 13/2004 la dosarul nr. 3357/2003, cererea a fost încuviinţată de instanţă, la termenul de la 12 februarie 2004, prin încheiere, Tribunalul Buzău a admis cererea de încercare a rezolvării litigiului pe cale amiabilă, iar la termenul din 1 martie 2004 nerealizându-se rezolvarea litigiului pe cala amiabilă, instanţa a încuviinţat probele solicitate de reclamanta SC I.I. SRL, reprezentantul pârâtei S.D.O. s-a opus efectuării expertizelor contabile şi cadastrale, apreciindu-le ca fiind neconcludente în cauză şi a precizat că nu are probe de formulat în cauză, după cum a reţinut şi instanţa de apel în Decizia recurată.
Recurenta face precizarea că în dosarul nr. 13/2004 se aflau depuse facturile justificative ale sumei solicitate cumulând în total suma de 5.127.560.063 lei, facturile nu au fost contestate de SC I.I. SRL şi aceasta reprezintă cea mai concludentă probă pe care însă instanţa de apel nu s-a pronunţat, deşi era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recurenta precizează prin motivele de recurs că din însuşi raportul de expertiză judiciară contabilă reiese în sarcina SC I.I. SRL o chirie restantă de 5.183.222.473 lei.
Decizia pronunţată de instanţa de apel, conchide recurenta, este nelegală, instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor deja existente la dosar şi a respins cererea formulată în considerarea faptului că la dosarul cauzei nu exista nici un calcul al sumei solicitate, ca şi când „un calcul al sumei solicitate" ar reprezenta condiţia sine qua non de admisibilitate a celorlalte probe.
Cu privire la motivarea respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată la fond, recurenta arată că în mod greşit instanţa a reţinut că aceasta este urmarea respingerii ca nedovedită a cererii de obligare la plata chiriei şi a rămânerii fără obiect a cererii de evacuare, corect ar fi fost respingerea ca neîntemeiată sau nefondată, după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii.
Pentru considerentele expuse anterior, recurenta S.D.O. Ruşeţu a solicitat admiterea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Reclamanta SC I.I. SRL Costeşti a invocat prin recursul declarat motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurată şi pe fond respingerea apelului pârâtei, cu cheltuieli de judecată în apel şi recurs.
Recurenta-reclamantă în dezvoltarea motivelor de recurs arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre a cărei motivare este contradictorie şi lasă posibilitatea interpretării dispozitivului într-un mod care le poate afecta interesele.
La termenul de judecată de astăzi, 4 noiembrie 2005, recurenta-reclamantă SC I.I. SRL Costeşti, prin lichidator judiciar A.N.C. a arătat că nu-şi însuşeşte recursul declarat de fostul administrator judiciar al societăţii, situaţie în care înţelege să nu-l mai timbreze şi solicită să se ia act de renunţarea la judecata recursului societăţii pe care o reprezintă.
Trecând la analiza recursului pârâtei S.D.O. Ruşeţu, Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt întemeiate.
Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu poate fi primit având în vedere că din raportul de expertiză contabilă judiciară al expertului R.V. aflat la dosar nr. 3357/2003, rezultă că reclamanta-pârâtă datorează chirie în sumă de 5.183.222.473 lei în timp ce chiria achitată de către aceasta este de 5.660.796.721 lei, astfel rezultă că reclamanta a plătit mai mult cu 477.574.248 lei.
Instanţa de apel, corect a reţinut că în urma licitaţiei organizată de S.D.O. Ruşeţu, SC I.I. SRL a închiriat de la aceasta suprafaţa de 5152 mp. reprezentând spaţii, birouri, adăposturi şi construcţii anexe şi că în cuprinsul caietului de sarcini, dar şi al procesului-verbal de adjudecare nu se face vorbire despre teren ci doar despre spaţii.
Motivul de recurs invocat de pârâta S.D.O. Ruşeţu referitor la sumara motivare a hotărârii atacate nu poate fi primit, instanţa de apel corect a reţinut că recurenta-pârâtă nu a formulat şi administrat probe în cauză, chiar opunându-se efectuării unei expertize cadastrale şi contabile solicitat de partea adversă.
În concluzie, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte urmează să ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC I.I. SRL Costeşti şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de S.D.O. Ruşeţu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC I.I. SRL Costeşti prin administrator judiciar, împotriva deciziei nr. 173 din 22 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de pârâta S.D.O. Ruşeţu, împotriva aceleaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5265/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5272/2005. Comercial → |
|---|
