ICCJ. Decizia nr. 5451/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta P.M.B., a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.682,69 dolari S.U.A., evacuarea din spațiu, și cheltuieli de judecată.
Judecătoria sectorului VI București, prin sentința civilă nr. 5899 din 23 septembrie 2004, a admis în parte acțiunea, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul reclamantei și a respins capătul de cerere privind pretențiile.
Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat de reclamantă prin decizia comercială nr. 587 din 20 iunie 2005, a respins cererea, reținând că reclamanta nu putea solicita penalități de întârziere întrucât nu a existat clauză penală în convenția părților.
împotriva deciziei astfel pronunțate reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta susține că în mod greșit instanțele au ignorat caracterul delictual al răspunderii pârâtei, așa încât majorările de întârziere reprezentau beneficiul nerealizat, iar ele sunt prevăzute de C. proc. fisc.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerente de ordine publică.
Aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe judecătorești de a judeca o anumită pricină definește competența generală delimitată sub aspect funcțional pe grade ierarhice de jurisdicție.
Dispozițiile procedurale (art. 2 C. proc. civ.) acordă tribunalelor competența de primă instanță de a soluționa, în materie comercială, litigiile neevaluabile în bani.
în condițiile în care o acțiune de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, care determină competența instanțelor de grade diferite, acțiunea va fi judecată de instanța mai mare în grad competentă.
Obiectul acțiunii reclamantei îl constituie, alături de pretențiile în sumă de 1.682,69 dolari S.U.A. și evacuarea pârâtei, obiect neevaluabil în bani, pentru care judecătoria nu avea competența materială de soluționare.
întrucât normele de competență materială sunt imperative, pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea acestora atrage nulitatea hotărârii judecătorești (art. 159 C. proc. civ.).
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 587 din 20 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, a admis apelul și desființând sentința civilă nr. 5899 din 23 septembrie 2005, pronunțată de Judecătoria sector VI București, a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5585/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5461/2005. Comercial → |
|---|
