ICCJ. Decizia nr. 5481/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.5481/2005

Dosar nr. 2103/2005

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7782, pronunţată la data de 9 iunie 2004, în dosarul nr. 9462/2003, secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a admis, în pare, acţiunea formulată de reclamanta, SC A.E. SA, împotriva pârâtului Ş.I.D., astfel cum a fost precizată, cu consecinţa obligării acestuia să restituie reclamantei: telefonul mobil, autoturismul şi actele aferente (talonul şi cartea de identitate) şi deconturile sumelor de 2.000.000 lei, 43.000.000 lei şi 7.000.000 lei şi să-i plătească suma de 6.345.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând cererea de obligare a pârâtului la restituirea ştampilei, actelor societăţii şi contractului de furnizare energie electrică.

Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, din examinarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu administrate în cauză, că pârâtul, după eliberarea sa din funcţia de administrator, nu a predat bunurile sus arătate, proprietatea reclamantei, pe care le-a deţinut în această calitate, că ştampila a fost restituită, iar, cu privire la actele societăţii şi la contractul de furnizare energie electrică, că nu s-au administrat probe care să ateste că acestea se află în posesia pârâtului.

Apelul declarat de pârât împotriva menţionatei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 146, pronunţată la data de 18 februarie 2005, în dosarul nr. 1767/2004.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, în principal, că instanţa de fond a dispus, în mod corect, obligarea pârâtului la restituirea bunurilor aparţinând societăţii reclamante şi deconturile, respectiv dovezile modului în care au fost cheltuite sumele însumând 52.000.000 lei, înlăturând, ca lipsită de relevanţă, susţinerea apelantului că reclamanta are obligaţia să-i achite suma luată cu titlu de împrumut de la SC M. SA, în lipsa unei cereri reconvenţionale pe care să o fi formulat în acest scop.

Împotriva evocatei decizii a declarat recurs apelantul pârât, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate s-a arătat, în esenţă, că motivarea deciziei este superficială şi contradictorie; că instanţa de apel a aplicat şi interpretat, greşit, prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990 şi a încălcat principiul rolului activ, cu referire la cererea de obligare a pârâtului la restituirea deconturilor fără administrarea unor probe concludente şi nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor depuse la dosar la data de 12 mai 2004, respectiv: centralizatorul de situaţii al fermei întocmit de contabila societăţii la data de 30 iunie 2002, ce atestă că acţionarii cunoşteau cheltuielile făcute şi ridicate sub forma avansurilor spre decontare, fiind de acord cu acestea; desfăşurătorul de cheltuieli, întocmit la data de 31 martie 2002 şi alte documente privind cheltuielile făcute de societate până în anul 2002.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului apreciind, neîntemeiate, criticile formulate în susţinerea acestei cereri.

Recursul este nefondat.

Astfel, este de observat că, în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul dezvoltă aspecte ce vizează greşita interpretare a probelor administrate, iar examinarea considerentelor deciziei atacate, evidenţiază coerenţa argumentelor pe care se sprijină şi nu cuprinde, cum, greşit, se susţine, motive contradictorii, aşa încât critica întemeiată pe evocatul text legal nu poate fi primită.

Cum prevederile art. 143 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, în redactarea şi cu numerotarea anterioară modificărilor ce i-au fost aduse prin Legea nr. 302/2005, referitoare la dreptul administratorilor de a încheia acte juridice prin care să dobândească, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor acesteia la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor, dată în condiţiile prevăzute de art. 115 din acelaşi act normativ, nu sunt incidente, în speţă, se constată că evocarea acestora în sprijinul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se justifică, cum nici susţinerea încălcării principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere dezinteresul apelantului în susţinerea apelului său, şi neîndeplinirea obligaţiilor ce-i reveneau, conform art. 292 C. proc. civ., ştiut fiind că menţionatul principiu nu este un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părţilor.

Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu este întemeiată, având în vedere că spre a putea obţine modificarea unei hotărâri judecătoreşti în temeiul acestui text legal este necesară întrunirea, cumulativă, atât a condiţiei nepronunţării instanţei asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate cât şi a condiţiei ca acestea să fie „hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii", ori înscrisurile indicate de recurentă nu îndeplinesc această din urmă cerinţă, nefiind de natură a conduce la o altă soluţie decât aceea care s-a pronunţat în cauză.

Aşa fiind, constatând neîndeplinite cerinţele art. 304 pct. 7, pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Ş.I.D., împotriva deciziei nr. 146 din 18 februarie 2005, pronunţată de secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5481/2005. Comercial