ICCJ. Decizia nr. 5502/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5502/2005
Dosar nr. 1386/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 februarie 2004, reclamanta SC T. SRL, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC T.N.Y.B. SRL Târgovişte şi SC O. SA, desfiinţarea contractului de vânzare cumpărare din 6 ianuarie 2003, intervenit între cele două pârâte şi factura fiscală din 31 decembrie 2002, prin care se pretinde că s-a plătit preţul vânzării ce a făcut obiectul contractului, prin compensare.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială prin sentinţa nr. 562 din 12 mai 2004 a respins acţiunea revocatorie formulată de reclamantă.
Prin încheierea pronunţată de aceeaşi instanţă la 23 iunie 2004 în Camera de Consiliu s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei, în sensul că se menţionează „Pronunţată în şedinţă publică azi 12 mai 2004" în loc de 17 mai 2004".
S-a reţinut de instanţa de fond că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 975 C. civ., întrucât nu se poate stabili că cele două pârâte au fost de conivenţă în producerea unui prejudiciu reclamantei prin încheierea contractului de vânzare cumpărare. Că atât reclamanta cât şi pârâta SC T.N.Y.B. SRL deţin creanţe certe, lichide şi exigibile ce rezultă din hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, iar modalitatea şi ordinea de stingere a datoriilor prin plata cu prioritate a creanţei datorate pârâtei SC T.N.Y.B. SRL nu face dovada unei înţelegeri în scopul fraudării intereselor reclamantei.
Reclamanta nu a dovedit că prin plata cu prioritate a datoriei către cealaltă creditoare s-a mărit sau s-a creat starea de insolvabilitate a debitoarei sale.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 12/A/C din 9 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului Vâlcea.
Reclamanta SC T. SRL a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 1, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că Decizia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata SC O. SA a solicitat respingerea recursului întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 975 C. civ., terţul dobânditor a fost de bună credinţă în momentul încheierii tranzacţiei deoarece a cunoscut faptul că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-au anulat formele de executare începute împotriva acesteia şi implicit somaţia înscrisă în cartea funciară.
Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a stabilit că neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul hotărârii instanţei de fond cu privire la data pronunţării este o greşeală materială şi nu a dispus anularea hotărârii.
Critica nu este întemeiată.
În mod corect instanţa de apel a stabilit că dacă în dispozitivul hotărârii s-a menţionat o altă dată de pronunţare decât cea din minută şi practicaua sentinţei, nu este un motiv de nulitate a acesteia, şi o eroare materială conform dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., care de altfel a şi fost rectificată prin încheierea din 23 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială.
Motivul de recurs privind incompatibilitatea instanţei de apel conform art. 27 pct. 7 C. proc. civ., de a se pronunţa în cauză întrucât i s-a respins în mod greşit cererea de recuzare formulată împotriva acesteia nu este întemeiat, cât timp această cerere a fost respinsă aşa cum a precizat şi recurenta.
Recurenta a invocat că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii atunci când a reţinut că a invocat alte motive decât cele de la instanţa de fond, sau că a schimbat cauza juridică.
Nici aceste critici nu sunt întemeiate.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 975 C. civ., şi în raport de această cauză juridică tribunalul a examinat litigiul.
Faţă de împrejurarea că în finalul cererii de apel s-au invocat şi motive privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare pentru neîndeplinirea unor condiţii de formă, în mod corect instanţa de apel a examinat şi aceste motive în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii.
Pe fondul litigiului s-a susţinut că terţul nu a fost de bună credinţă şi a cunoscut că imobilul este indisponibilizat întrucât acelaşi jurist care a apărat debitorul la obţinerea titlului executor de către recurentă şi a făcut contestaţie la executare, a reprezentat în instanţă atât debitorul, cât şi terţul.
Deşi instanţa a reţinut că vânzarea este perfect valabilă între debitor şi terţ, a apreciat că factura prin care s-a realizat plata nu este un instrument de plată şi a ignorat dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., invocate de recurentă la ambele instanţe.
În mod nelegal s-a reţinut că imobilul este al terţului şi nu al debitorului, cât timp recurenta are înscrisă o sarcină în cartea funciară şi care pentru a fi radiată Legea nr. 7/1996 prevede o procedură specială.
S-a invocat că debitorul îi datorează aproape 2 miliarde lei şi deşi a început executarea în anul 2001 nu a primit până în prezent nici o sumă de bani.
Criticile nu sunt întemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 975 C. civ. „creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor".
Din economia textului de lege, rezultă că se poate intenta de către creditor acţiunea revocatorie (pauliană) prin care acesta cere revocarea (desfiinţarea) pe care judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale.
Pentru a putea formula această acţiune, este necesară îndeplinirea mai multor condiţii: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu în sensul că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate, frauda debitorului (acesta a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor), creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă anterioară actului atacat şi complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
Potrivit art. 497 alin. (4) C. proc. civ., din momentul notării somaţiei în cartea funciară orice act de înstrăinare sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmărit este inopozabil.
În speţă, somaţia imobiliară a fost înscrisă în cartea funciară în favoarea creditoarei SC T. SRL Vâlcea, în baza titlului executor sentinţa civilă nr. 928 din 21 aprilie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa, aşa cum a fost modificată în apel şi recurs, la data de 11 ianuarie 2002.
Deşi această înscriere nu a fost radiată în condiţiile Legii nr. 7/1996, anterior însă, prin Decizia civilă nr. 1049 din 5 iunie 2002 a Tribunalului Vâlcea, prin admiterea recursului declarat de SC O. SA, s-a admis contestaţia la executare formulată de aceasta, s-au anulat formele de executare din dosarul nr. 249/2001, şi deci implicit şi a somaţiei imobiliare înscrisă în cartea funciară la 11 ianuarie 2002.
Aşa fiind, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, 6 ianuarie 2003, dintre SC O. SA Vâlcea şi SC T.N.Y.B. SRL, imobilul B.S., nu era grevat de nici o sarcină.
În raport de cele reţinute, susţinerea recurentei că terţul dobânditor a fost de rea credinţă şi de conivenţă cu debitoarea intimată, va fi înlăturată întrucât nu are suport probator.
Critica recurentei privind crearea unei stări de insolvabilitate a intimatei debitoare SC O. SA Vâlcea, prin încheierea acestui contract, nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada existenţei în patrimoniul debitorului şi a altor bunuri a căror valoare depăşeşte cu mult valoarea creanţei.
Împrejurarea că în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că vânzarea este perfect valabilă între debitor şi terţ, dar că factura prin care s-a realizat plata nu este un instrument de plată şi este lipsit de relevanţă, nu înseamnă că este o motivare contradictorie.
Instanţa a examinat acţiunea în raport de obiectul litigiului (acţiune revocatorie pauliană) şi condiţiile cerute pentru admiterea acesteia şi a apreciat că este fără relevanţă modalitatea în care s-a efectuat plata în contractul de vânzare a cărei desfiinţare s-a solicitat de către reclamanta recurentă.
Susţinerea recurentei că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., va fi înlăturată întrucât pe de o parte nu au fost invocate în apel, iar pe de altă parte, sunt prevăzute la secţiunea a V-a, privind „Poprirea" şi nu au legătură cu litigiul dedus judecăţii.
Faţă de toate aceste considerente, recurenta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 975 C. civ., nu a demonstrat că actul de vânzare cumpărare a fost încheiat între debitoare şi terţul cumpărător cu intenţia de a frauda interesele acesteia.
Aşa fiind, ambele instanţe au pronunţat hotărâri legale şi urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SRL Vâlcea, împotriva deciziei nr. 12/ AC din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5492/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5521/2005. Comercial → |
|---|
