ICCJ. Decizia nr. 5484/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5484/2005
Dosar nr. 2492/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 707, pronunţată la data de 15 martie 2004, în dosarul nr. 697/2003, secţia comercială a Tribunalului Maramureş a admis excepţia prematurităţii invocată de pârâta, SC A. SRL, cu consecinţa respingerii acţiunii, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul, Ş.M. în contradictoriu cu pârâţii, F.C.G., F.V. şi menţionata pârâtă, SC A. SRL.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 127, pronunţată la data de 6 aprilie 2005, a admis apelul declarat de reclamantul, Ş.M., împotriva menţionatei sentinţe pe care a anulat-o şi a stabilit termen pentru evocarea fondului la data de 27 aprilie 2005.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a făcut aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că, în mod greşit, tribunalul a respins, în întregime, acţiunea ca fiind prematur formulată şi că a soluţionat cauza în baza acestei excepţii.
Împotriva evocatei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, SC A. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Este de observat că recursul vizează evocata decizie intermediară, pronunţată de instanţa de apel, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării acestei hotărâri, anterioară Legii nr. 219/2005, pentru aprobarea OUG nr. 138/2000 şi că această hotărâre, cu caracter parţial, interlocutoriu nu este susceptibilă de a fi atacată, separat, cu recurs, ci doar odată cu hotărârea cu caracter definitiv, prin care se finalizează judecata în apel, care dezinvesteşte instanţa şi se încadrează în categoria hotărârilor supuse recursului, prevăzute de art. 299 alin. (1) teza 2.
Aşa fiind, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii de fond, Curtea, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia invocată, din oficiu, cu consecinţa respingerii recursului formulat împotriva menţionatei decizii, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Baia Mare, împotriva deciziei nr. 127 din 6 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5481/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5491/2005. Comercial → |
---|