ICCJ. Decizia nr. 5475/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5475/2005
Dosar nr. 1935/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1661/ PI din 9 iunie 2004, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.A. SRL, constatând reziliat contractul de locaţiune încheiat la 25 mai 2001 între SC V. SA, în calitate de locator şi pârâta, în calitate de locatar, cu data la care s-a primit notificarea din 29 martie 2004, emisă pârâtei de B.E.J. J.C.
A dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în perimetrul comunei Voiteni, jud. Timiş, în suprafaţă de 8.610 mp., din care 12544 mp. construcţii, ocupat de aceasta în baza contractului menţionat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC D.A. SRL, solicitând iniţial schimbarea acesteia în sensul declinării competenţei în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I. Timişoara, raportat la clauza compromisorie inserată în acest sens în contract.
A susţinut, totodată, că nu a fost legal citată pentru termenul din 9 iunie 2004, citaţia fiind expediată la o adresă la care nu îşi mai desfăşoară activitatea de mai bine de 2 ani.
La data de 25 august 2004 au fost depuse la dosar noi motive de apel, invocându-se excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei care are doar calitatea de acţionar majoritar al SC V. SA, iar prin notele de şedinţă din 8 octombrie 2004 pârâta a solicitat a se face şi aplicarea dispoziţiilor art. 4041 alin. (1) şi (2) şi art. 4042 C. proc. civ., respectiv a se dispune întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare, inclusiv în ceea ce priveşte bunurile sechestrate. S-a renunţat la susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, întrucât clauza arbitrală nu-i este opozabilă reclamantei, aceasta nefiind parte în contractul de locaţiune.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 11 din 2 februarie 2005, pronunţată în dosarul nr. 7753/COM/2004, a admis apelul pârâtei, schimbând hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei. A dispus şi întoarcerea executării efectuată în baza respectivei hotărâri, inclusiv în privinţa bunurilor sechestrate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a examinat cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, raportat la prevederile art. 137 C. proc. civ., reţinând că raportul juridic din care decurge dreptul dedus judecăţii s-a născut în baza unui contract încheiat de pârâta cu o terţă persoană la care reclamanta are numai calitatea de acţionar majoritar, neputând sta în judecată în locul respectivei societăţi.
Întrucât s-a impus schimbarea pe acest considerent a hotărârii atacate, care a fost pusă în executare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 4041 şi următoarele C. proc. civ., instanţa de apel a dispus întoarcerea executării, în modalitatea mai sus arătată.
Reclamanta a declarat recurs, în termenul legal, împotriva hotărârii instanţei de apel, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului întemeiat numai pe aceste dispoziţii legale, reclamanta recurentă a făcut referire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi parte în proces, calitatea procesuală presupunând, în opinia sa, doar justificarea dreptului sau a obligaţiei unei persoane de a participa în procesul civil, ceea ce ar echivala cu îndreptăţirea unei anumite persoane de a reclama în justiţie şi obligaţia unei alte persoane de a răspunde faţă de pretenţiile ridicate împotriva sa şi nicidecum existenţa unui drept subiectiv sau, altfel spus, a unui raport juridic de drept material, legitimarea procesuală fiind recunoscută în dreptul modern şi anumitor autorităţi publice, instituţii, ori chiar unor persoane care nu pretind în justiţie proteguirea unui interes propriu.
Făcând trimitere şi la posibilitatea transmiterii calităţii procesuale în cursul activităţii judiciare, ce decurge din facultatea părţilor de a dispune de drepturile lor, pretins realizată în speţă ca urmare a dobândirii calităţii de acţionar majoritar al cărui vot determină voinţa societară, precum şi la existenţa interesului său în promovarea prezentei acţiuni, decurgând din aceeaşi calitate de acţionar majoritar, reclamanta a apreciat că soluţia adoptată de instanţa de apel este greşită.
Evident, toate aceste aserţiuni ale recurentei pot fi circumscrise numai motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivul prevăzut la pct. 8 al aceluiaşi text nefiind dezvoltat, astfel încât nu se impune a fi examinat.
În al doilea rând, reclamanta recurentă a considerat că în mod greşit s-ar fi reţinut de către instanţa de apel că adresa la care trebuia citată pârâta este cea înregistrată la O.R.C., în acţiunea introductivă indicându-se adresa la care s-au făcut comunicările şi în alte dosare aflate anterior pe rolul instanţelor, în condiţiile în care pârâta nu i-a făcut nici o notificare privind schimbarea sediului.
Soluţia de anulare a hotărârii prin aplicarea dispoziţiilor art. 296-297, coroborate cu cele ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., urmată de evocarea fondului cauzei, nu se regăseşte însă în dispozitivul deciziei instanţei de apel, care a procedat la schimbarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii, ca urmare a examinării excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a reţinerii temeiniciei acesteia, astfel încât examinarea sub acest aspect a hotărârii este superfluă.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi adoptat o astfel de soluţie, raportat la considerentele hotărârii, nu se justifică reţinerea unei greşite aplicări a legii sub acest aspect, în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 87 pct. 2 C. proc. civ., persoanele juridice vor fi citate, sub sancţiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) C. proc. civ., la sediul lor social, care nu poate fi altul decât cel înregistrat în registrul comerţului.
Prin urmare, examinând recursul reclamantei numai prin prisma celorlalte susţineri ale recurentei, circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum s-a arătat mai sus, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Calitatea procesuală este una din condiţiile necesare pentru ca o persoană fizică sau morală să fie parte în procesul civil şi pentru exercitarea acţiunii, alături de afirmarea existenţei dreptului subiectiv ce se cere a fi protejat, care urmează a fi verificată, evident, în procesul rezolvării acţiunii civile, interesul pe care se sprijină într-adevăr calitatea procesuală având însă o existenţa autonomă-şi capacitatea procesuală.
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic, această concepţie doctrinară majoritară fiind reconfirmată şi de jurisprudenţa actuală, astfel încât aserţiunile reclamantei în sensul că justificarea calităţii procesuale nu presupune cu necesitate existenţa unui drept subiectiv, respectiv a unui raport juridic de drept material nu pot fi primite, absolut necesară fiind în toate cazurile "afirmarea" existenţei unui astfel de drept, care determină de altfel natura acţiunii şi scopul final al acesteia, prefigurând totodată conţinutul şi cadrul procesului civil.
În cadrul problematicii calităţii procesuale sunt analizate, indiscutabil, anumite situaţii când legea recunoaşte legitimare procesuală şi altor organe, instituţii sau chiar persoane din afara raportului juridic litigios. Această legitimare procesuală extraordinară reprezintă însă o situaţie procesuală de excepţie, fiind acordată pentru ocrotirea unor interese sociale deosebite. Ea îşi are izvorul în interesul societăţii de a protegui drepturile unor categorii de persoane într-un mod deosebit, astfel încât, atunci când acestea nu manifestă destulă diligenţă, ori nu sunt în măsură să-ş realizeze propriile drepturi, sarcina apărării prin mijloace specifice justiţiei va fi preluată de alte organe sau instituţii ale statului, ceea ce cu este cazul în speţă.
Dobândirea de către reclamantă a calităţii de acţionar majoritar (99 %) prin cumpărarea unor acţiuni în urma licitaţiei din 26 iunie 2003, respectiv ulterior încheierii contractului de locaţiune în discuţie, nu-i conferă acesteia calitate procesuală activă. Prin intervenirea respectivei operaţiuni reclamanta nu a devenit succesoarea în drepturi şi obligaţii a SC V. SA şi, prin urmare, nu s-a realizat nici pretinsa transmitere a calităţii procesuale în favoarea sa.
Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie. Deşi nu este expres consacrată de actualul C. proc. civ., această excepţie a fost calificată ca o excepţie de fond, peremptorie sau dirimantă şi absolută, care poate fi invocată nu numai de partea interesată, ci şi de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii, iar admiterea ei face de prisos cercetarea fondului dreptului. Ea reprezintă mijlocul procesual prin care se invocă, în condiţiile arătate, fie inexistenţa încălcării unui drept izvorât dintr-un raport juridic de drept material, fie inexistenţa unei legături de conexitate cu un astfel de raport, care să-i confere îndreptăţirea acelei persoane de a sta în judecată, fie lipsa abilitării pe care legea o conferă în mod excepţional unor persoane străine de raportul juridic de drept substanţial pentru ocrotirea unor drepturi legitime ale unor persoane sau apărarea unui interes social.
Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale atrage respingerea acţiunii ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate, în cazul lipsei calităţii procesuale active, sau ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate, în cazul lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin prisma acestor considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii în examinarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta apelantă, astfel încât, nefiind incident în speţă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 al aceluiaşi cod va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.T. SRL Constanţa, împotriva deciziei nr. 11 din 2 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5474/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5479/2005. Comercial → |
|---|
