ICCJ. Decizia nr. 5560/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5560/2005
Dosar nr. 902/2005
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2004 la Judecători Dorohoi, contestatoarea SC P. SA Dorohoi a formulat contestaţie la executare împotriva executării prin poprire, promovată de A.V.A.B., în prezent A.V.A.S., respectiv blocarea conturilor pe care contestatoarea le are deschise la terţul poprit B.R.D. Dorohoi, în baza ordinului din 25 martie 2004 emis la rândul său în baza titlului executor atestat de contractul de cesiune de creanţă din 20 noiembrie 2003, încheiat de A.V.A.S., în calitate de cesionar cu B.C.R. în calitate de cedent, cerând instanţei desfiinţarea popririi şi în final deblocarea conturilor societăţii.
Prin sentinţa nr. 815 din 26 mai 2004, Judecătoria Dorohoi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, constatând incidente în cauză prevederile art. 44 şi 45 din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, legal investită, prin declinare cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa nr. 192 din 12 noiembrie 2004 a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de SC P. SA Dorohoi.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că din actele depuse la dosar rezultă faptul că la înfiinţarea executării silite prin poprire, A.V.A.S. a ţinut seama de toate dispoziţiile legale speciale, ce-i confereau acest drept şi în principal OUG nr. 51/1999 republicată şi aprobată prin Legea nr. 409/2001, care are caracter de lege specială.
Astfel, potrivit art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 „constituie titlu executoriu contractele sau convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat, ori alte titluri constatatoare ale creanţelor, actele prin care s-au constituit garanţii personale sau reale pentru restituirea acestor creanţei cesionate".
S-a reţinut că în speţă, constituie titluri executorii atât contractul de cesiune de creanţă cât şi celelalte contracte şi anexe, aşa cum se regăsesc menţionate în adresa din 9 februarie 2004 de comunicare a titlurilor executorii.
Cât priveşte valabilitatea contractului de cesiune de creanţă, instanţa de judecată a reţinut că într-adevăr constatarea nulităţii contractului din 20 iulie 1999 de către Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa nr. 88 din 30 mai 2001, nu a putut avea ca efect decât repunerea părţilor în situaţia anterioară, creanţa neperformantă urmărită, ajungând din nou în patrimoniul băncii cedente B. care fuzionând potrivit OUG nr. 39/1999 cu B.C.R., aceasta în calitate de bancă absorbantă a dobândit drepturile şi obligaţiile societăţii absorbante, astfel că în mod firesc şi legal creanţa neperformantă a B. a trecut la B.C.R.
Faţă de aceste considerente, reţinându-se că cesiunea de creanţă este perfect legală şi nu este lovită de nulitate, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia la executare.
La data de 28 decembrie 2004, contestatoarea SC P. SA Dorohoi a declarat recurs, împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, întemeiată pe prevederile art. 299-315 C. proc. civ.
Recurenta a reiterat în recurs criticile formulate prin contestaţia la executare, susţinând în esenţă că sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, impunându-se modificarea sau casarea acesteia, potrivit pct. 9 şi 10 ale art. 304 C. proc. civ.
S-a susţinut astfel că instanţa de judecată nu a încuviinţat proba cu acte, respectiv bilanţul contabil de fuziune între B. şi B.C.R., înscris ce ar fi demonstrat stingerea creanţei în litigiu şi pe cale de consecinţă, actualul cedent B.C.R. nu ar fi avut cum să fi preluat în portofoliul său această creanţă, dat fiind că după data de 21 iulie 1999, au intervenit modificări referitoare la fuziunea B. cu B.C.R.
Faţă de această împrejurare, contractul de cesiune din 20 noiembrie 2003, considerat titlu executoriu de A.V.A.S. este lovit de nulitate prin lipsa de obiect şi a calităţii de cedent a B.C.R.
Recurenta reia teza potrivit căreia, greşit s-a apreciat de către instanţa de judecată că prin sentinţa nr. 88 din 30 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, definitivă şi irevocabilă, prin care a fost constatat nul contractul de cesiune din 20 iulie 1999, părţile au fost repuse în situaţia anterioară, deci creanţa s-a reîntors în patrimoniul B. nu mai exista ca entitate bancară. Şi tot la acea dată, se mai arată de către recurentă, B. cedând creanţa sa A.V.A.S. - ului a primit în schimb titluri de stat, stingându-se astfel datoria.
În temeiul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., critica recurentei vizează netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul lipsei rolului activ al instanţei în sensul că valoarea de titlu a contractului de cesiune, trebuia dovedită cu acte, ceea ce nu s-a încuviinţat, deşi s-a solicitat această probă.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, iar pe fond admiterea contestaţiei la executare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la prima critică, respectiv neadmiterea probei cu acte invocată de recurentă, aceasta este nefondată.
Recurenta, prin contestaţia la executare a făcut vorbire despre bilanţul contabil de fuziune dintre B. şi B.C.R. în argumentarea cererii, fără însă a solicita expres instanţei depunerea acestuia în probaţiune de către intimată.
Mai mult, din încheierile de şedinţă aflate la dosarul instanţei de fond (Curtea de Apel Bucureşti) rezultă că proba cu înscrisuri a fost încuviinţată de instanţă, fără ca reprezentantul contestatoarei să stăruie ce anume înscrisuri a solicitat a fi depuse.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, după amânarea pronunţării sentinţei, contestatoarea a reiterat necesitatea depunerii acestui act în probaţiune, dar a făcut trimitere tot la acţiunea introductivă. Ori, câtă vreme contestatoarea nu a formulat la termenul de probe solicitarea expresă a încuviinţării depunerii acestui înscris, nu se poate reţine că instanţa nu a manifestat un rol activ în cercetarea cauzei.
Cu privire la critica privind nulitatea contractului de cesiune între B.C.R. şi A.V.A.S. (20 noiembrie 2003), bine instanţa de fond a apreciat că acesta este valid având în vedere că la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei nr. 88 din 30 mai 2001, creanţa s-a întors în patrimoniul B., fuzionat cu B.C.R. Nu se poate pretinde că prin emiterea titlurilor de stat, ca urmare a preluării la datoria publică internă a creditelor neperformante, obligaţia de plată s-a stins şi nici că B.C.R. nu avea calitatea de cedent, cât timp în contractul de cesiune mai sus menţionat se menţionează expres că această cesiune este urmare tocmai a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii vechii cesiuni, când părţile au fost repuse în situaţia anterioară cesiunii. Ori la data de 30 mai 2001, era operantă fuziunea dintre cele două bănci.
Nulitatea primului contract de cesiune a fost constatată cu privire la împrejurarea că debitorul cedat SC S. SA era divizat, la data încheierii contractului datoria în cauză fiind preluată conform protocolului de divizare, în patrimoniul SC P. SA Dorohoi, acesta devenind deci noul debitor.
Nicidecum nu poate fi acceptată susţinerea contestatoarei în sensul că o dată constatată nevalabilă prima cesiune, datoria a fost stinsă în raport cu împrejurarea că la acea dată creanţa nu mai putea fi întoarsă în patrimoniul B., deja fuzionat cu B.C.R. şi nici că B.C.R. nu a avut cum putea prelua creanţa în 2003, deci nu putea avea calitatea de cedent al A.V.A.S. - ului.
Înfiinţarea A.V.A.S. are tocmai rolul confirmat prin lege de a prelua creanţele neperformante acordate de bănci şi de a le recupera pe calea unei proceduri speciale, ceea ce în speţă s-a produs legal, prin încheierea cesiunii mai sus arătate.
În raport de considerentele ce preced, Curtea constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi potrivit art. 312 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatoare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA Dorohoi, împotriva sentinţei nr. 19 din 12 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 1215/2004, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5554/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5566/2005. Comercial → |
|---|
