ICCJ. Decizia nr. 5552/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 5552/2005

Dosar nr. 10381/2004

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 626 din 30 martie 2004, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC R. SA Bucureşti.

A respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâte.

A admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, în ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la plata sumelor de 1.973.725.280 lei şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibilă.

A respins capătul de cerere din acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtele S.S.B. şi R.A.T. şi S.P.P. şi intervenienta P.M.P. referitor la revendicarea platformelor gospodăreşti, ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunţa astfel s-a reţinut că reclamanta a probat legitimarea procesuală făcând dovada prin actele depuse la dosar, a existenţei unei identităţi între persoana sa şi titularul dreptului afirmat.

Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA, a inadmisibilităţii capătului de cerere privind .. la daune cât şi a necompetenţei materiale a instanţei au fost soluţionate prin Încheierea din 16 decembrie 2003.

Pe fondul cauzei, Tribunalul Prahova a argumentat soluţia de respingere a capătului de cerere privind revendicarea platformelor gospodăreşti, pe considerentul că potrivit art. 492 C. proc. civ., proprietarul terenului este prezumat a fi proprietarul construcţiei sau plantaţiilor executate pe teren, ori în cauză reclamanta nu a probat acest drept. Din probatoriul administrat a rezultat că aceste platforme se află pe teren proprietate de stat, ce face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, teren care este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, proprietarul terenului devenind prin accesiune şi proprietarul construcţiilor edificate pe acesta, conform prevederilor art. 494 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 627 alin. (2) din 2 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut cu privire la excepţia de necompetenţă a Tribunalului, invocată de reclamantă, că litigiul este de natură comercială, bunurile revendicate sunt active ce fac parte din fondul de comerţ, iar pe de altă parte dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., referitoare la competenţa tribunalului, acesta nu distinge cu privire la soluţionarea litigiilor comerciale, între secţii (civilă sau comercială).

De asemenea s-a reţinut că admiterea excepţiei de inadmisibilitate a capătului de cerere privind obligarea la daune a pârâtelor este legală, având în vedere că litigiul fiind comercial, concilierea directă era obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.

În fondul pricinii, instanţa de control judiciar a apreciat că bine tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 492 C. civ., iar împrejurarea că prin sentinţa nr. 363/1997 a Tribunalului Prahova s-a stabilit existenţa platformelor gospodăreşti în patrimoniul reclamantei nu este relevantă în cauză, întrucât în acel proces nu s-a discutat dreptul de proprietate asupra terenului aferent.

S-a mai arătat că prin hotărârea C.L. nr. 72/2002, act neatacat în justiţie, platformele gospodăreşti şi terenurile aferente au fost incluse în inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public al localităţii. Mai mult, reţine instanţa de apel că prin protocol s-au transmis aceste platforme, în folosinţă, iar terenurile aferente aparţin domeniului public, pe toată perioada de derulare a contractului de salubrizare.

La data de 28 septembrie 2004, reclamanta SC S. SA Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de legal, cu respectarea prevederilor art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.

Recurenta nu a indicat temeiurile de drept pe care şi-a argumentat cererea, criticile vizând nelegalitatea acesteia, aşa cum prevede expres art. 304, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004.

Recurenta reia în recurs motivele formulate în cererea de apel, respectiv excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului în soluţionarea pricinii, excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere referitor la daune, iar cu privire la fondul cauzei, critică Decizia atacată susţinând că a făcut dovada calităţii de proprietar a platformelor gospodăreşti, pe care le revendică în prezenta cauză.

Astfel, recurenta susţine că natura revendicării este civilă şi nu comercială, temeiul juridic al acţiunii fiind art. 480-503 C. civ., cu consecinţa atragerii competenţei în fond a secţiei civile a Tribunalului.

Aşa fiind, nici admiterea excepţiei de prematuritate a cererii de daune nu este legală, instanţele de judecată greşit apreciind că în materie civilă devin incidente prevederile art. 7201 C. proc. civ.

Criticile ce vizează fondul pricinii fac trimitere la protocolul din 4 august 1995, aprobat prin H.C.L. nr. 105 din 24 noiembrie 1995, prin care se susţine că platformele gospodăreşti ce fac obiectul litigiului au fost scoase din patrimoniul reclamantei, ca apoi, prin sentinţa nr. 363 din 10 aprilie 1997, irevocabilă, Tribunalul Prahova, să anuleze în parte H.C.L. nr. 105/1995, hotărând că aceste bunuri fac parte din patrimoniul reclamantei, iar valoarea acestora (teren şi construcţii) să intre în capitalul social al firmei de salubrizare.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea cererii, casarea celor două hotărâri, iar în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost completată.

Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 304 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, modificarea sau casarea hotărârii se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Deşi recurenta nu a indicat temeiul de drept al cererii sale în recurs, Curtea va examina motivele invocate, din dezvoltarea acestora rezultând că acestea se pot încadra în pct. 3 şi 9 al art. 304 C. proc. civ.

Astfel, cu privire la excepţia de necompetenţă a instanţei comerciale a tribunalului de a soluţiona pricina în fond, Curtea reţine că este neîntemeiată, că bine s-a constatat că bunurile neindicate fac parte din fondul de comerţ al societăţii de salubrizare, atrăgând incidenţa în cauză a competenţei secţiei comerciale a instanţei.

Pe cale de consecinţă, bine s-a apreciat că în lipsa procedurii de conciliere directă, în temeiul art. 7201 C. proc. civ., daunele pretinse au fost respinse ca prematur solicitate.

Nici critica pe fond formulată de recurentă nu este întemeiată.

Prin protocolul invocat de recurentă, platformele gospodăreşti au fost date în folosinţa societăţii, pe durata contractelor de salubritate şi nu a fost transmisă proprietatea asupra acestora.

De altfel, prin hotărârea C.L. nr. 72/2002, platformele şi terenul în cauză au fost incluse în inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public al localităţii.

Sentinţa nr. 363/1997 a Tribunalului Prahova nu a soluţionat chestiunea proprietăţii terenului şi nu a cuprins în dispozitiv acest fapt, ceea ce face ca invocarea acesteia în susţinerea titlului de proprietar al terenului şi construcţiilor aferente de către reclamantă este irelevant cauzei.

Faţă de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Ploieşti, împotriva deciziei nr. 627 din 2 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 4568/2004, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5552/2005. Comercial