ICCJ. Decizia nr. 5573/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5573/2005
Dosar nr. 10478/2004
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 640/2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost admisă acţiunea precizată formulată de R.L. SA, iar pârâta SC C.I. SRL a fost obligată să-i plătească reclamantei 22.249 dolari S.U.A. în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând contravaloare chirie neachitată şi penalităţi de întârziere, la 17.007.81 lei cote părţi de întreţinere pentru perioada martie 1999 – decembrie 2000 şi la 51.946.277 lei T.V.A. neachitat pe perioada aprilie 1999 – ianuarie 2001.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia nr. 1307 din 2 octombrie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC C.I. SRL Bucureşti. S-a stabilit de instanţa de apel, că sumele datorate de pârâtă au fost corect stabilite de expertiză şi că obligaţiile din contractul de locaţiune nu au fost respectate, pe de o parte, pentru că nu s-a achitat chiria conform clauzelor din contract, iar pe de altă parte pentru că spaţiul a fost subînchiriat fără acordul scris al proprietarului.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a declarat recurs pârâta SC C.I. SRL, prin care a susţinut că instanţa de apel nu a examinat şi nu a motivat respingerea cererii reconvenţionale şi că soluţia din acţiunea principală s-a pronunţat cu nesocotirea excepţiei non adimpleti contractus, care produce aspecte specifice în cazul contractelor sinalagmatice. S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a înlăturat obligarea sa la plata penalităţilor în condiţiile în care nu a existat clauză penală stipulată pe întreaga perioadă a locaţiunii.
Prin Decizia nr. 871 din 4 iunie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta SC C.I. SRL, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare instanţei de apel.
Examinând criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte a reţinut, în alţi termeni, că este întemeiat numai motivul care vizează capătul de cerere privind penalităţile de întârziere întrucât soluţia nu a ţinut seama de data perfectării contractului, precizând totodată că această sancţiune contractuală inserată în clauza penală poate fi aplicată numai după data încheierii contractului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC C.I. SRL în susţinerea căreia a fost invocat motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv contestatoarea a reţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze primul motiv de recurs prin care s-a invocat faptul că respingerea cererii reconvenţionale era total nemotivată. Prin acest motiv, contestatoarea a mai susţinut că a solicitat obligarea intimatei recurente la plata reactualizată a cheltuielilor pe care la rândul său le-a achitat către diverşi furnizori, cheltuieli care nu au fost deduse din impozitul pe profit din culpa R.L., devenită R.A.A.P.P., care i-a "eliberat" contractul de închiriere cu întârziere. Dacă s-ar fi analizat motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., care a fost invocat în recurs, contestatoarea a apreciat că s-ar fi observat faptul că soluţia de casare trebuia să privească şi această cerere care se impunea a fi rejudecată pentru a se stabili eventual prin completarea expertizei, valoarea actualizată a plăţilor făcute din culpa recurentei, intimată în acest dosar.
Contestaţia în anulare urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:
"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Din textul art. 318 C. proc. civ., raportat la soluţia instanţei de recurs care este pusă în discuţie în contestaţia în anulare, rezultă că se invocă omisiunea de a cerceta unul din motivele de recurs care, în opinia contestatoarei, ar fi dus la casarea deciziei instanţei de apel şi în partea care priveşte respingerea cererii reconvenţionale. De principiu, chiar dacă hotărârea recurată a fost casată în parte, se poate invoca omisiunea cercetării unui motiv de casare. Speţa însă oferă o situaţie care principial nu poate duce la concluzia că "omisiunea" invocată se încadrează în dispoziţiile art. 318 teza II, întrucât recursul depus în termen cuprindea o expunere de argumente neîncadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1-10) C. proc. civ., fiind evidentă încălcarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Este adevărat că după împlinirea termenului de motivare s-au depus motive de recurs în care s-a invocat art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care viza cererea principală, motiv pe care Curtea l-a examinat.
Revenind la textul art. 318 C. proc. civ., se constată că necercetarea unui motiv de casare trebuie să fie rezultatul unei "omisiuni din greşeală" a instanţei de recurs şi nu rezultatul neanalizării motivului respectiv pentru că a fost depus tardiv, chiar şi dacă ar fi vorba despre un motiv de ordine publică pe care instanţa ar fi putut să-l invoce din oficiu. De asemenea un astfel de motiv nu poate fi primit nici în situaţia în care nu s-au analizat argumentele de fapt indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate trebuie subsumate unui motiv de casare /modificare.
Din acest punct de vedere nu se poate susţine nici limbajul potrivit căruia dacă instanţa de recurs a examinat un motiv care ducea la casare atunci trebuia să examineze toate motivele care erau invocate chiar dacă nu erau încadrate în drept.
Nici această susţinere nu poate fi primită întrucât nu există o prevedere în recurs care să se refere la analiza netemeiniciei hotărârii dacă aceasta nu este consecinţa nelegalităţii invocată în termen de recurent. Pe de altă parte nu s-ar putea reproşa instanţei de recurs faptul că ar fi putut să analizeze şi alte susţineri ale recurentei câtă vreme numai indicarea greşită a motivelor de recurs, potrivit art. 306 alin. (3) nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Acest text presupune aprecierea instanţei asupra posibilităţii de încadrare a motivelor, care nu poate constitui obiect de analiză într-o contestaţie în anulare prin care se invocă "omisiunea din greşeală" a examinării, ceea ce presupune existenţa motivului încadrat potrivit legii şi apoi omisiunea de examinare.
În consecinţă, motivul invocat de contestatoare nu poate să ducă la retractarea deciziei pronunţată de instanţa de recurs astfel că urmează să fie respinsă contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei nr. 871 din 4 martie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul 9173/2001, formulată de contestatoarea SC C.I. SRL Bucureşti, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5566/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5574/2005. Comercial → |
|---|
