ICCJ. Decizia nr. 5584/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5584/2005
Dosar nr. 262/2005
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2444/2003, reclamanta SC U.A.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC U. SA, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că reclamanta este beneficiara şi titulara dreptului de preemţiune stipulat în art. 10 alin. (2) capitolul VI al contractului de concesiune din 5 martie 2003 şi să constate nulitatea vânzării la licitaţia din 29-30 octombrie 2003 a terenului în suprafaţă de 11.400 mp. situat în Piatra Neamţ, motivat de faptul că au fost încălcate atât procedura vânzării la licitaţie cât şi dreptul de preemţiune.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 1629 din 20 august 2004, a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte cererea reconvenţională că pârâtul reclamant reconvenţional O.L. nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare a cererii iar, în ceea ce priveşte acţiunea principală, că încălcarea promisiunii de vânzare nu constituie o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare ci doar o cauză de nulitate relativă sub rezerva dovedirii fraudei şi a prejudiciului suferit, iar beneficiarul este îndreptăţit să solicite doar acordarea de daune interese.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel reclamanta SC U.A.R. SRL şi intervenienta SC A.T. SRL Constanţa.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 816 din 25 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul intervenientei, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus rezoluţiunea contractelor de concesiune.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa a reţinut, cu privire la apelul reclamantei, temeinicia şi legalitatea soluţiei instanţei de fond iar, în ceea ce priveşte apelul intervenientei, că instanţa de fond a reţinut greşit că intervenienta este terţ faţă de contractul de concesiune când, în realitate, din probatoriul administrat rezultă că intervenienta este succesoarea concedentului, având astfel posibilitatea de a solicita rezilierea contractului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC U.A.R. SRL Snagov, criticând-o pentru nelegalitate, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurentă vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- instanţa de apel a pronunţat hotărârea fără să încuviinţeze cererea de probe formulată de reclamantă, încălcând astfel dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.;
- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, menţinând hotărârea instanţei de fond care a statuat cu privire la valabilitatea contractului de vânzare cumpărare, încălcând astfel dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 54/1998. În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta invocă faptul că la data perfectării contractului de vânzare cumpărare în litigiu în C.F. era înscris atât dreptul de preemţiune al recurentei reclamante cât şi existenţa unui litigiu între vânzătoarea terenului şi recurenta reclamantă, aspecte pe care instanţa de apel nu le-a avut în vedere în pronunţarea hotărârii;
- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii şi sub aspectul soluţionării capătului din cererea reconvenţională privind rezoluţiunea contractelor de concesiune.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
1. Referitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304.8 C. proc. civ.:
Potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată, fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după care, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad.
În motivarea recursului recurenta nu a indicat care dintre probele solicitate în apel nu i-au fost încuviinţate de instanţă. Trimiterea la dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta o face în susţinerea acestui motiv de nelegalitate este impropriu, textul legal citat nefiind susţinut de situaţia configurată în dezvoltarea acestui prim motiv de recurs.
Referitor la motivele de nelegalitate invocate de recurentă prin raportare la dispoziţiile art. 304.9 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele aspecte:
- în ceea ce priveşte încălcarea dreptului de preemţiune al recurentei, în mod corect a reţinut instanţa de apel că reclamantei i-a fost respectat acest drept şi că aceasta a dorit, de fapt, să cumpere dar la preţul şi în condiţiile dorite de ea şi nu cele impuse de vânzătoare. Dispoziţiile art. 10 alin. (2) din contract, la care face trimitere recurenta, consacră dreptul de preemţiune al recurentei concesionare dar numai la un preţ ce urmează să fie stabilit de către un expert agreat de concedenta intimată;
- în ceea ce priveşte pretinsa nulitate a contractului de vânzare cumpărare ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 54/1995, privind circulaţia terenurilor, se reţine că potrivit textului legal invocat „sunt interzise înstrăinările sub orice formă a terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la instanţele judecătoreşti, pe tot timpul soluţionării acestor litigii". Cu privire la acest aspect se reţine legalitatea deciziei recurate, instanţa de apel reţinând în mod legal că litigiul la care se raportează recurenta nu avea ca obiect titlul terenului înstrăinat;
- referitor la cererea reconvenţională, se remarcă legalitatea hotărârii recurate şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind rezoluţiunea evocatelor contracte, instanţa reţinând în mod corect că pârâta reconvenţională nu poate invoca propria culpă în nerealizarea obiectului contractului de concesiune, fapt ce a atras în mod direct rezoluţiunea contractelor de concesiune.
În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.A.R. SRL Snagov, împotriva deciziei nr. 816 din 25 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5574/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5586/2005. Comercial → |
|---|
