ICCJ. Decizia nr. 6030/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.6030/2005
Dosar nr. 10746/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 9 aprilie 2004 la Tribunalul Botoşani, reclamantul L.T.A.B., judeţ Botoşani, a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Darabani la plata sumei de 448.756.000 lei, reprezentând contravaloarea arendei neachitată la scadenţă şi penalităţi de întârziere datorate în baza contractului de arendă încheiat cu pârâta la 8 aprilie 2001.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 217.031.660 lei, reprezentând contravaloarea îngrăşămintelor utilizate pe terenul ce a făcut obiectul contractului de arendă convenit cu reclamanta.
Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 417 pronunţată la data de 13 aprilie 2004 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 121.835.000 lei, reprezentând arenda şi penalităţi şi, totodată a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în raport de probele cu înscrisuri şi expertiza tehnico-economică administrate, că reclamanta, în temeiul contractului de arendă convenit cu pârâta la 8 aprilie 2001 a pus la dispoziţia acesteia o suprafaţă de teren de 158,19 ha, în vederea exploatării, la stabilirea preţului arendei utilizându-se preţuri orientative şi nu s-au avut în vedere clasele de calitate în care se încadrează terenurile în cauză.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză dispus, instanţa a stabilit contravaloarea arendei şi penalităţilor datorate de pârâtă la data de 3 februarie 2004 la suma de 121.835.000 lei.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada utilizării îngrăşămintelor a căror contravaloare o solicită, pe tarlalele ce au făcut obiectul contractului de arendă în cauză.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei fondului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 181 din 15 septembrie 2003.
Răspunzând criticile de netemeinicie şi nelegalitate formulate de apelantă, instanţa de apel reţine că excepţia de necompetenţă materială a tribunalului ca primă instanţă este nefondată, contactul de arendă deşi are natură civilă, a fost încheiat cu o societate comercială care desfăşoară activităţi comerciale, astfel cum sunt definite de art. 4 C. com.
Pe fondul cauzei, instanţa de control reţine că sumele datorate cu titlu de arendă au fost corect stabilite în raport de suprafaţa de 158 ha menţionată în contract, susţinerile pârâtei în sensul că au fost predate efectiv numai 26 ha, nefiind confirmate de probele administrate.
În contra acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC A. SA Darabani, solicitând, în principal casarea sentinţei şi deciziei pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la judecătorie, ca instanţă competentă să soluţioneze litigiul, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Suceava, pentru rejudecarea apelului cu respectarea dreptului la apărare al pârâtei.
În dezvoltarea motivelor de critică invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3 C. proc. civ., recurenta susţine următoarele:
- instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului la apărare garantat de lege, în condiţiile în care a respins cererea formulată la data de 9 septembrie 2004 de amânare în vederea angajării unui avocat, cerere justificată de împrejurarea că societatea nu are angajat un consilier juridic permanent;
- în mod greşit ambele instanţe au respins excepţia prematurităţii acţiunii introductive, dând eficienţă încercării de conciliere realizate de reclamantă în cursul procesului, la solicitarea instanţei de fond;
- excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, secţia comercială a fost respinsă în mod greşit, cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti; contractul de arendă fiind un contract civil impunea soluţionarea litigiului de instanţa civilă competentă, respectiv judecătoria, ca primă instanţă.
Recursul este fondat pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
1. obiectul litigiului îl constituie pretenţii reciproce formulate de părţi în temeiul contractului de arendă încheiat la 8 aprilie 2001.
2. Contractul de arendă este reglementat de dispoziţiile Legii nr. 16/1994, Legea arendei care se completează cu prevederile legislaţiei civile în măsura în care acestea nu sunt potrivnice (art. 26 din Legea nr. 16/1994).
3. Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale mai sus enunţate, natura juridică a contractului de arendă este eminamente civilă, competenţa materială de soluţionare a litigiilor derivând din încheierea sau executarea unui astfel de contract, aparţin instanţei civile, în speţă judecătoriei, în raport de valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiunea principală şi cererea reconvenţională.
4. Dispoziţiile art. 4 C. com., invocate de cele două instanţe, care definesc faptele subiective de comerţ, instituie o prezumţie sui-generis de comercialitate, ce poate fi înlăturată, dacă, obligaţia asumată de comerciant are caracter civil ori necomercialitatea rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant.
Ori, ipoteza – excepţiei de la prezumţia de comercialitate este îndeplinită în cauză, în situaţia în care părţile au încheiat un contract esenţialmente civil supus legii civile.
Aşa fiind, constatând că cele două instanţe au încălcat norme imperative care reglementează competenţa materială de soluţionare a cauzei Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa şi Decizia pronunţate de Tribunalul Botoşani şi respectiv Curtea de Apel Suceava şi va trimite cauza pentru rejudecare la instanţa competentă, Judecătoria Dărăbani, judeţ Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Dărăbani.
Casează Decizia nr. 181 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava şi sentinţa civilă nr. 417 din 13 aprilie 2004 a Tribunalului Botoşani şi trimite cauza, pentru rejudecare, la Judecătoria Dărăbani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6011/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 6032/2005. Comercial → |
|---|
