ICCJ. Decizia nr. 6034/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.6034/2005
Dosar nr. 1522/2005
Şedinţa publică din 16 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC E.T.A.C.T. SA a solicitat prin acţiune, obligarea pârâtei SC P. SA, la plata sumei de 201.99.109 lei, reprezentând chirie transcontainere şi penalităţi de întârziere precum şi la plata sumei de 175.500 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea a 7 transcontainere cu motivarea că a încheiat cu pârâta un contract de închiriere prin care aceasta din urmă s-a obligat să plătească chiria la termenele scadente, iar în caz de întârziere a plăţii s-a stipulat o clauză de penalitate. Prin acelaşi contract, reclamanta a susţinut că pârâta s-a obligat să restituie containerele, iar în caz de refuz a acceptat să fie obligată la plata de despăgubiri egale cu valoarea containerelor.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 1677 din 27 septembrie 2004, a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 654.688 lei aferente facturii, la 580.650.000 lei contravaloare containere, precum şi la plata sumei de 26.557.332 lei cheltuieli de judecată. Prima instanţă a examinat probele aflate la dosar şi a stabilit în ce priveşte primul capăt de cerere că pârâta nu a achitat integral până la data pronunţării sentinţei, chiria contractuală astfel că a dispus obligarea la restul de plată aferent facturii, iar în ce priveşte capătul de cerere referitor la refuzul de restituire a containerelor potrivit expertizei M.N., şi prevederilor contractului a stabilit că pârâta nu a restituit containerele şi, ca urmare, datorează suma de 580.650.000 lei contravaloare containere.
Sentinţa a fost apelată de pârâta SC P. SA, iar Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 11 din 24 ianuarie 2005, a schimbat în parte sentinţa nr. 1677 din 27 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Prahova în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 580.650.000 lei, reprezentând contravaloare containere.
Curtea a examinat criticile referitoare la refuzul de restituire a containerelor şi a stabilit că din corespondenţa purtată de părţile în proces nu rezultă un refuz cert de restituire a acestora pentru a se aplica prevederile art. 12 din contract. A mai reţinut instanţa de apel că cele 7 containere se află fizic la pârâtă şi că pot fi oricând ridicate de reclamantă.
Împotriva deciziei nr. 32 din 24 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs SC E.T.A.C.T. SA în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Recurenta a invocat nelegalitatea deciziei instanţei de apel întrucât probele de la dosar şi prevederile contractului au fost greşit reţinute. Autoarea a argumentat aceste susţineri referindu-se la art. 4 din contractul încheiat cu intimata în care s-a stipulat obligaţia de restituire a containerelor. Contradicţia din considerente este evidentă, în opinia recurentei, întrucât instanţa a reţinut pe de o parte, că aceste containere sunt în depozitele intimatei pârâte iar pe de altă parte, a reţinut obligaţia recurentei de a le ridica, această concluzie fiind contrară convenţiei dintre părţi. Potrivit art. 12 din contract, a arătat în continuare recurenta, în cazul refuzului locatarului de înapoiere a containerelor, acesta este obligat să plătească locatorului o despăgubire egală cu valoarea de înlocuire a unui container nou.
În sprijinul afirmaţiei referitoare la reaua – credinţă a intimatei, recurenta a arătat că după introducerea acţiunii, aceasta din urmă a efectuat plăţi pentru stingerea unor obligaţii, altele decât plata contravalorii celor 7 containere, rămânând o diferenţă neachitată de 654.688 lei. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului şi în fond menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va lua în examinare motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., din analiza căruia reţine că s-au adus critici numai în privinţa schimbării soluţiei în apel în sensul înlăturării obligaţiei de plată a containerelor ca urmare a interpretării greşite dată convenţiei părţilor în legătură cu obligaţia şi locul restituirii acestora.
Astfel, prin art. 4 şi 10 din contract, părţile au stipulat că obligaţia de punere la dispoziţie a containerelor este terminalul P.C.
Această obligaţie care priveşte locul punerii la dispoziţie a transcontainerelor, se referă atât la locator cât şi la locatar întrucât art. 10 lit. e) trimite la art. 4 care stabileşte locul predării, precum şi la obligaţia prevăzută de art. 3 şi 4 de a se încheia proces verbal de predare - primire. Din coroborarea celor două texte rezultă, pe de o parte obligaţia de predare (restituire) a containerelor în terminalul P.C., iar pe de altă parte obligaţia de a se încheia proces – verbal de predare – primire. Actele dosarului nu probează faptul că cele 7 containere au fost puse la dispoziţie în terminal şi s-a refuzat primirea, ci dimpotrivă, expertiza a stabilit că acestea se află la pârâtă.
Rezultă deci, că instanţa de apel a dat o interpretare eronată convenţiei părţilor şi a ajuns la o concluzie contrară voinţei acestora stabilind în sarcina recurentei obligaţia de a le recupera, pe motivul că nu a existat refuz de restituire.
Depăşirea termenului stipulat pentru punerea containerelor la dispoziţia locatorului în terminal cât şi concluzia expertizei că bunurile se află în posesia pârâtei fac să devină aplicabile prevederile art. 12 din contract, privind plata despăgubirii egală cu valoarea containerelor.
Aşadar, faptul că nu s-a practicat refuz expres de înapoiere a containerelor nu este suficient pentru a stabili în sarcina locatorului obligaţii care îi reveneau potrivit contractului, locatarului. Din acest punct de vedere, instanţa de fond a stabilit greşit că nerestituirea containerelor echivalează cu un refuz de restituire şi că afirmaţia pârâtei în sens contrar era nedovedită.
În consecinţă, Decizia recurată conţine motive contradictorii în legătură cu obligaţiile locatarului şi locatorului, contrare dispoziţiilor art. 4, 10 şi 12 din contract, încălcând astfel şi dispoziţiile art. 969 C. civ., astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite iar Decizia pronunţată în apel va fi modificată în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC P. SA Ploieşti. Conform art. 274 C. proc. civ. intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E.T.A.C.T. SA Bucureşti.
Modifică Decizia nr. 31 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC P. SA, împotriva sentinţei civile nr. 1677 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova.
Obligă intimata la 11.739.100 lei vechi cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6033/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 6039/2005. Comercial → |
|---|
