ICCJ. Decizia nr. 719/2005. Comercial
Comentarii |
|
La data de 30 iunie 2003, reclamanta SC A. SRL Râmnicu Vâlcea a formulat, în contradictoriu cu Primăria Râmnicu Vâlcea o acțiune în constatarea nulității fișelor de cont pentru operațiuni diverse și a modului de calcul al redevenței.
Prin sentința civilă nr. 203 din 23 februarie 2004, Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 162 din 19 mai 2004, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții Supreme de Justiție.
împotriva acestei soluții de declinare a competenței reclamanta a declarat recurs.
în legătură cu recursul de față se rețin următoarele:
Potrivit art. II (alin. (1)) din Legea nr. 195/2004, recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data promovării lor și aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.
în speță, având în vedere dispozițiile legale de mai sus, se constată că examinarea căii de atac formulate împotriva hotărârii Tribunalului Vâlcea este de competența Curții de Apel Pitești.
în consecință, s-a admis recursul reclamantei, s-a casat hotărârea de declinare, și s-a stabilit competența în favoarea Curții de Apel Pitești, căreia i s-a trimis dosarul.
← ICCJ. Decizia nr. 721/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 686/2005. Comercial → |
---|