ICCJ. Decizia nr. 746/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 4985 din 3 iunie 1999 la Tribunalul Timiș, reclamanta SC M.I.R. SRL a chemat în judecată în calitate de pârâtă D.G.F.P.C.F.S. Timiș și a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 229.691.985 lei reprezentând cuantumul amenzilor achitate de reclamantă pârâtei și a cheltuielilor de judecată.
Prin precizarea de acțiune reclamanta și-a majorat pretențiile la 447.989.020 lei, reprezentând valoarea reactualizată a pretențiilor în raport de rata inflației.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârâta D.G.F.P.C.F.S. Timiș a solicitat respingerea cererii cu motivarea că suma de 226.691.985 lei a fost achitată de bună voie prin compensare cu TVA-ului de recuperat o singură dată în baza procesului verbal din 14 octombrie 1997.
Prin sentința civilă nr. 2205/ PI din 21 decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă cererea precizată de reclamanta SC M.I.R. SRL, împotriva pârâtei D.G.F.P.C.F.S. și a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 447.989.020 lei și a fost obligată pârâta la plata sumei de 11.753.940 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că: la data de 14 octombrie 1997 D.G.F.P.C.F.S. Timiș prin procesul verbal încheiat a sancționat cu amendă societatea reclamantă SC M.I.R. SRL, utilizându-se ca modalitate de plată a sancțiunii compensarea TVA-ului pe care reclamanta îl avea de recuperat.
Pentru aceeași faptă pârâta a încheiat încă două procese verbale de contravenție.
Prin sentința civilă nr. 1015 din 6 august 1998, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 918/ R din 10 noiembrie 1998 au fost anulate procesele verbale de contravenție nr. 306665 și 306666 din 15 octombrie 1997.
Cu toate acestea pârâta a executat sancțiunea pe care i-a aplicat-o reclamantei prin compensare cu TVA-ului pe care îl avea de recuperat la data de 20 octombrie 1997 fără acordul reclamantei.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen și motivat pârâta D.G.F.P.C.F.S. Timiș, care critică hotărârea primei instanțe ca netemeinică și nelegală cu motivarea că, pretențiile formulate de reclamantă nu au nici un suport legal, iar sentința Tribunalului Timiș este netemeinică tocmai pentru că a avut în vedere dispozitivul sentinței civile nr. 1015/1998 care nu dispune nici într-un fel restituirea sumei, sumă care de altfel nu a fost reținută în baza procesului verbal de control care sunt anulate de această sentință.
Prin decizia nr. 346 din 4 aprilie 2001, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat sentința atacată în sensul că a respins ca nefondată acțiunea civilă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC M.I.R. SRL Sânnicolau Mare, solicitând admiterea lui, casarea deciziei atacate și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Timiș.
în drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., dar nu se dezvoltă nici unul din motive care ar putea fi încadrat în textele legale invocate (pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., fiind abrogat prin O.U. nr. 138/2000).
în recurs se face o amplă prezentare a stării de fapt și se susține, în esență, că în urma controlului efectuat de organele fiscale reclamanta recurentă a fost obligată să plătească, din nou, sume pe care le achitase în prealabil, modalitatea de plată fiind cea de compensare. în temeiul art. 306 alin. (3) înalta Curte va încadra motivele invocate în cele prevăzute de pct. 10 al art. 304 respectiv Curtea de Apel Timișoara nu ar fi ținut cont de unele probe: procese-verbale și note de compensare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Așa cum s-a arătat, deși în recurs a indicat prevederile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., recurenta nu a dezvoltat nici un motiv de recurs având acest temei legal, fapt care face ca decizia atacată să nu poată fi examinată sub aceste aspecte.
în ceea ce privește motivul dezvoltat de recurentă fără a indica temeiul de drept și pe care instanța l-a încadrat în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de apel nu numai că s-a pronunțat asupra probelor indicate de recurentă dar le-a și analizat și și-a întemeiat hotărârea pe analiza acestor probe coroborate cu alte probe administrate în cauză. Urmare analizării și a acestor probe instanța de apel a decis, în mod legal și temeinic, admiterea recursului și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii reclamantei.
Față de cele de mai sus înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 750/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 749/2005. Comercial → |
|---|
