ICCJ. Decizia nr. 791/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 304 din 19 ianuarie 2004, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC N.V. SA Măgurele împotriva pârâtei SC I. SA Sibiu și ca urmare, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei echivalentul în lei a 10.013 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare marfă și penalități de întârziere de plată, conform contractului nr. 9173/ SB din 22 octombrie 2001.
Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 27.423.441 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
în considerentele sentinței prima instanță a reținut că părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 9173/ SB din 22 octombrie 2001, contract în baza căruia reclamanta a vândut pârâtei două pompe de vid, contra sumei de 4300 dolari S.U.A., fără T.V.A., cu termen de livrare la data de 10 decembrie 2001.
S-a mai reținut că în urma obiecțiilor, potrivit art. 9 din înscrisul depus la dosar, cumpărătorul s-a obligat să achite valoarea totală a bunurilor prin compensare cu energie electrică la data livrării, astfel că prin această prevedere se modifică articolul 9 al contractului inițial în care se stipulase că "termen scadent pentru plată, 5 zile de la emiterea facturii".
Cum în cauză, s-a dovedit prin procesul verbal de autorecepție că bunurile ce formează obiectul contractului au fost realizate de către reclamantă la termen, pârâta nu are nici un motiv să denunțe unilateral contractul și trebuia conform prevederilor art. 969 și art. 1314 C. civ., să achite prețul.
Prima instanță a mai reținut că prin modificarea articolului 9 din contractul inițial, pârâta s-a obligat să plătească valoarea totală a bunurilor prin compensare cu energie electrică la data livrării și nu al facturării, astfel încât penalitățile de întârziere nu curg de la data prevăzută inițial ca termen de plată scadent, 5 zile de la emiterea facturii, întrucât această clauză a fost modificată tocmai la cererea pârâtei și întrucât pentru executarea cu întârziere s-au prevăzut penalități prin însăși contractul încheiat, se impune admiterea și a acestui petit.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC I. SA Sibiu, care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 146 din 14 mai 2004 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul pârâtei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta SC I. SA Sibiu solicitând admiterea lui și modificarea deciziei atacate.
în motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se critică faptul că pârâta a fost obligată la penalități de întârziere pentru neîndeplinirea la timp a obligațiilor sale contractuale și pentru că penalitățile acordate depășesc suma la care s-au calculat, contrar obiecțiilor la art. 10 din contract și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.
De asemenea se invocă drept motive de recurs faptul că reclamanta nu a pus-o în întârziere și deci greșit s-au acordat penalități și că aceste penalități nu puteau fi acordate de la data livrării deoarece livrarea nu s-a efectuat și ca atare nu s-a făcut nici plata prin compensare cu energia electrică.
Intimata prin întâmpinare a cerut respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 306 C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanțele de fond și apel interpretând corect actul juridic dedus judecății și făcând o temeinică aplicare a legii în cauză.
Așa cum corect s-a reținut în decizia atacată, pârâta nu a fost obligată de două ori la penalități pentru aceeași întârziere în executarea contractului ci, în conformitate cu prevederile contractuale, prin sentința civilă nr. 3013 din 3 septembrie 2003 a Tribunalului Sibiu a fost obligată la penalități de întârziere pentru neridicarea în termen a mărfurilor comandate reclamantei și executate de aceasta, iar în prezenta cauză a fost obligată plata prețului și a penalităților de întârziere în plata prețului.
Penalitățile acordate în prezenta cauză, în sumă de 4896 dolari S.U.A., nu depășesc cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, respectiv contravaloarea mărfurilor executate de reclamantă și care se ridică la 5117 dolari S.U.A., așa încât nu aceasta constituie o încălcare a prevederilor art. 4 alin. (3) al Legii nr. 469/2002 (intrată în vigoare după încheierea contractului dintre părți și după data la care, potrivit contractului, obligațiile reciproce trebuiau executate).
Potrivit art. 43 C. com., datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua în care devin exigibile, iar potrivit art. 1079 alin. (2) C. civ., debitorul este de drept în întârziere în cazurile anume determinate de lege, așa încât nu se pune în cauză problema punerii în întârziere a reclamantei pentru a se putea acorda penalități de întârziere.
Cu privire la data de la care s-au calculat penalitățile de întârziere, în mod corect instanțele au reținut că aceasta este data livrării, respectiv data când marfa comandată de pârâtă și executată de reclamantă a fost recepționată și trecută la dispoziția pârâtei (procesul verbal din 10 noiembrie 2001). Aceasta deoarece prin contract, în urma acceptării obiecțiilor pârâtei cu privire la plata prin compensarea cu energie electrică, părțile au stabilit ca plata să se facă în această modalitate, la data livrării.
Față de cele de mai sus, înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul reclamantei SC I. SA Sibiu ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pe reclamantă să-i plătească intimatei pârâte cheltuieli de judecată în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 784/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 775/2005. Comercial → |
|---|
