ICCJ. Decizia nr. 857/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 857/2005
Dosar nr. 9386/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 841 din 6 noiembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA cu sediul în Sânnicolau Mare, judeţul Timiş în contradictoriu cu pârâtele SC C.R. SRL cu sediul în Sânnicolau Mare, judeţul Timiş şi SC C. SRL cu sediul în localitatea Biled, judeţul Timiş, având ca obiect evacuarea, în favoarea Tribunalului Timiş, cu motivarea că evacuarea vizează un imobil care face parte din fondul de comerţ al societăţilor comerciale iar raportul juridic dedus judecăţii este între doi comercianţi.
Tribunalul Timiş, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 481 pronunţată în şedinţa publică din 27 februarie 2004, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. SRL şi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA împotriva pârâtelor SC C. România SRL şi SC C. SRL, a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în localitatea Sânnicolau Mare, obligând pârâtele în solidar faţă de reclamantă la plata sumei de 5.174.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este proprietara imobilului situat în localitatea Sânnicolau Mare, str. Drumul Saravale, judeţul Timiş, conform extrasului C.F. nr. 15024 şi nr. top 8435.
Între reclamantă şi pârâta de ordinul I a intervenit contractul de închiriere nr. 21 din 14 octombrie 1998 având ca obiect închirierea şi folosirea imobilului indicat mai sus pentru o perioadă de 5 ani. Pentru acelaşi spaţiu a fost încheiat şi contractul nr. 30 din 26 noiembrie 2001 cu pârâta de ordinul II pentru un termen de 3 luni cu menţiunea prevăzută la cap. III potrivit căreia „la data expirării prezentului contract, în situaţia în care părţile nu convin asupra prelungirii lui, contractul de închiriere încetează de drept".
Deşi pârâtele au fost în repetate rânduri somate şi notificate, inclusiv prin executori judecătoreşti, acestea au refuzat eliberarea spaţiilor închiriate, astfel că acţiunea reclamantei a fost considerată întemeiată şi a fost admisă în conformitate cu dispoziţiile art. 480 C. civ.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 147 pronunţată în şedinţa publică din 12 mai 2004, a respins apelurile declarate de pârâtele SC C. România SRL şi SC C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 481 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu intimata SC A. SA, obligând apelantele să plătească intimatei suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că reclamanta în calitate de proprietar a închiriat pârâtei SC C.R. SRL pe o perioadă de 5 ani spaţiul situat în Sânnicolau Mare, str. Drumul Saravale, judeţul Timiş, a cărui durată a expirat.
Pentru acelaşi spaţiu, reclamanta a încheiat contract de închiriere şi cu pârâta II pe termen de 3 luni, expirat la data de 1 martie 2002.
Din materialul probator administrat a rezultat că pârâtele au continuat să ocupe spaţiul închiriat şi după expirarea termenului, deşi au fost somate în repetate rânduri să-l elibereze.
În privinţa apelului declarat de pârâta SC C. SRL Sânnicolau Mare criticile formulate de aceasta sunt nejustificate.
Prima instanţă declarându-se competentă şi verificând legalitatea procedurii de citare, a procedat la cercetarea în fond a pricinii în baza probelor care dovedesc existenţa raportului juridic litigios. Chiar dacă contractul de închiriere a expirat, apelanta a continuat să ocupe spaţiul în litigiu cu personalul angajat, având depozitate bunuri, stare de fapt confirmată cu prilejul executării silite de către executorul judecătoresc la data de 27 aprilie 2004, 3 mai 2004, respectiv 4 mai 2004. Găsind astfel motivele neîntemeiate, Curtea a respins apelul declarat de pârâta SC C. SRL Sânnicolau Mare.
Şi în privinţa apelului declarat de pârâta SC C. România SRL Biled criticile sunt neîntemeiate. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat în apărare un drept de retenţie asupra spaţiului, până la data la care reclamanta o va despăgubi pentru investiţiile făcute.
Întrucât dreptul de retenţie reprezintă o garanţie a realizării prin plată a unei creanţe, din conţinutul dosarului nu rezultă că s-a născut o creanţă în legătură cu îmbunătăţirile la imobil nefiind formulată o cerere reconvenţională în despăgubire. Numai în prezenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile urmează să i se recunoască deţinătorului un drept de retenţie şi întrucât pârâta ocupă fără forme legale spaţiul, apelul declarat de SC C.R. SRL apare ca nefondat urmând a fi respins.
Împotriva deciziei civile nr. 147 din 12 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a promovat recurs pârâta SC C.R. SRL Sânnicolau Mare care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că cererea intitulată „întâmpinare" greşit nu a fost apreciată ca o cerere cu caracter reconvenţional, chiar dacă nu era timbrată, deoarece valoarea putea fi determinată pe baza facturilor, era necesară o expertiză pentru a stabili valoarea investiţiilor, iar instanţa de fond s-a antepronunţat considerând cererea netimbrată, în acest fel fiind încălcat şi dreptul la apărare. De asemenea, au fost executate silit alte firme în baza unui titlu executoriu opozabil şi la data pronunţării deciziei în apel pârâta era deja evacuată, invocând ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Intimata reclamantă SC A. SA Sânnicolau Mare a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept prin care a solicitat respingerea recursului, precum şi constatarea nulităţii, deoarece cererea nu cuprinde menţiunile art. 302 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul promovat de pârâta SC C.R. SRL, pentru următoarele considerente. De asemenea, urmează a respinge, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului, invocată în întâmpinare de intimata reclamantă SC A. SA.
În conformitate cu dispoziţiile imperative impuse de art. 3021 pct. 1 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii următoarele menţiuni: numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, Cod fiscal şi contul bancar, indicarea hotărârii care se atacă, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, precum şi semnătura.
Verificând aspectele opozabile nulităţii recursului aşa cum sunt expuse în întâmpinare rezultă că toate cerinţele textului art. 3021 C. proc. civ., anterior invocat au fost respectate. Astfel, pârâta SC C.R. SRL, a indicat iniţial în întâmpinarea depusă la fond, sediul social în localitatea Biled, judeţul Timiş, urmat de Cod Fiscal R 6571847 şi înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului Timiş – J 35/3776/1996, a menţinut aceste elemente de identificare în dosarul nr. 405/2004 aflat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială, iar ulterior în cererea de apel şi în cererea de recurs a fost precizat, în concordanţă cu reglementările art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii, indicându-se sediul ales în Timişoara, str. Ion Slavici, judeţul Timiş.
Cererea de recurs este motivată în fapt şi în drept, criticile aduse sunt precizate pentru fiecare element de nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept în cauză. Toate aspectele invocate în întâmpinarea intimatei-reclamante SC A. SA, nu sunt de natură a conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii cererii de recurs, deoarece menţiunile stipulate expres în art. 3021 C. proc. civ., se regăsesc atât în cererea de recurs cât şi în actele existente la dosar, părţile în prezentul litigiu fiind identificate complet privind calitatea lor procesuală.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţele judecătoreşti anterioare au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate prin contractul de închiriere nr. 21 din 14 octombrie 1998, cu o perioadă de valabilitate de 3 ani, cu raportare la preţ şi modul de plată, garanţii, modificare, nulitate, rezilierea contractului, clauze stabilite prin liberul lor consimţământ exprimat, răspunderea care se instituie în situaţia nerespectării clauzelor contractuale şi cadrul juridic aplicabil litigiului de natură comercială.
Este de necontestat că pârâta SC C.R. SRL, în faza procesuală a fondului, a formulat o cerere intitulată „întâmpinare", prin care a cerut declinarea competenţei materiale în favoarea Tribunalului Timiş, suspendarea cauzei şi instituirea unui drept de retenţie asupra spaţiului până la despăgubirea de către reclamantă a investiţiilor făcute în imobil, în dovedirea susţinerilor solicitând acte justificative şi o expertiză de specialitate pentru evaluarea exactă plăţilor. Din modul de redactare şi prezentarea situaţiei de fapt, dar în special a temeiului de drept indicat, respectiv art. 115 şi următoarele C. proc. civ., fără echivoc, cererea este încadrată în instituţia juridică a întâmpinării. Corect a fost calificată de instanţele judecătoreşti anterioare această cerere întâmpinare şi nu cerere reconvenţională, deoarece o asemenea cerere există numai atunci când pârâtul exprimă neîndoios pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, iar forma trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru o cerere de chemare în judecată. Evident că nu se regăsesc în speţă condiţiile imperativ impuse de art. 119 C. proc. civ., care reglementează promovarea cererii reconvenţionale. Mai mult, orice cerere de chemare în judecată, conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ., trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă, însă pârâta, deşi a anexat la întâmpinare mai multe facturi, nu a înţeles să valorifice aceste acte printr-o evaluare provizorie, care să fundamenteze juridic conţinutul unei cereri reconvenţionale.
Nu este justificată nici critica formulată în legătură cu antepronunţarea instanţei de fond referitor la netimbrarea cererii, acest aspect nefiind pus în discuţia părţilor, iar instanţa s-a pronunţat numai cu privire la respingerea instituirii dreptului de retenţie cu motivarea că trebuia cerut prin cerere reconvenţională depusă în termen legal, precum şi la respingerea cererii de suspendare cu motivarea că obiectul cauzei este evacuarea şi nu realizarea, unei creanţe.
Dreptul la apărare a fost respectat pentru toate părţile în proces, în egală măsură, cererile şi excepţiile fiind puse în discuţia părţilor, care prin reprezentanţii legali şi-au exprimat poziţia procesuală.
Sunt lipsite de relevanţă şi criticile referitoare la condiţiile evacuării, urmând a fi dată o eficienţă maximă recunoaşterii constante din partea pârâtei, în toate fazele procesuale, că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect iar SC C. SRL nu mai are personal care să ocupe spaţiul în litigiu.
Amplu argumentat şi bine motivat, instanţele judecătoreşti anterioare au stabilit corect situaţia de fapt şi de drept, iar pentru aceste raţiuni juridice urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.R. SRL cu sediul în Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, nefiind îndeplinite nici una din condiţiile reglementate de art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia civilă nr. 147 din 12 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata SC A. SA Sânnicolau Mare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.R. SRL Sânnicolau Mare împotriva deciziei nr. 147 din 12 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 839/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 858/2005. Comercial → |
|---|
